La p… voia Universului

Am citit si eu prin ziare, ca tot romanul avid de cunoastere, despre apocalipsa, temporara, prezisa de un dezbracat din Tibet. De fapt, ceva, ceva auzisem cu putin inainte, pe blog, dar n-am dat atentie. Acum insa, cind am vazut ca un clar-vazator, care probabil e orb, ne instiinteaza cu exactitate ora si locul randez-vous-ului cu zona 0 si cind am citit ca unii isi sapa buncare in padure, m-am gindit in sinea mea cu voce tare, ca-i groasa. Si atunci, pentru ca n-am de gind sa m-apuc de sapat, m-am gindit sa-i fut un post pe blog.

Bun, ca suntem la voia Universului, am intuit-o de mult si nu mi-am schimbat parerea pina acum, dar ca noi, astia care in context universal suntem o particula de praf stelar, am fi in stare sa prezicem …chestii, cind noi nu stim de „mama noastra”, mi se pare ridicol. De fapt, mult mai ridicoli mi se par cei ce cred ca astfel de nostradamusuri ar fi posibile. Ca unora le fierb creierii in cap si se cred semizei, e normal, ca doar d-asta sunt ospicii pe lume, dar ca oameni sanatosi la mansarda halesc fabulatiile astea demente, e mult peste puterea mea de intelegere.

Nu, nu m-apuc sa judec pe nimeni, fiecare poate sa se-ngrope cind doreste si sa creada-n cine pielea lui vrea, dar cred ca am tot dreptul sa consider o aberatie, aberatie, asa cum altii o considera informatie credibila. Si sa fim intelesi, nu continutul mi se pare aberant, ca la urma urmei, la cite implozii, explozii, aparitii, disparitii si gauroaie se petrec in Univers, nu vad de ce ne-ar ocoli pe noi, dar ca poti sa prevezi o astfel de catastrofa, mi se pare mai catastrofal decit catastrofa in sine si imposibil de acceptat. Daca insa dezbracatul respectiv este de fapt un sarlatan, ca ala care cica traia-n padure, printre fragi si printre mure, atunci totul devine logic in ceea ce-l priveste pe tibetan si gogosile pe care le vinde credulilor. Cit priveste starea de sanatate mintala a celor care cred in astfel de shaolini, as spune ca e precara, asta ca sa fiu elegant in exprimare.

Dar uite ca timpeala nu se opreste aici. Hai sa presupunem si nu prin absurd, ca o asfel de catastrofa in care un ditamai cataroiul se va pravali peste planeta noastra cea albastra si va rade tot ce misca-n lumea asta, riul, ramul. Ca daca ar fi unul de marimea unui tramvai cu burduf, ar rade doar fo Romanie, hai doua. Dar ce te faci daca e cit Australia? Pai nu se cheama c-am bulit-o cu totii?  In fine, poate-mi explica si mie cineva ce rost ar avea sa te ascunzi ca orbetele pe sub pamint? Ca sa supravietuiesti? Pai adica ce fel de supravietuire o fi aia, vecin cu mortii? Si cit vei putea trai in astfel de conditii? De fapt intrebarea ar fi, pentru ce? Si hai sa spunem, ca daca tot m-am bagat in prezumtii, ca reusesti sa supravietuiesti si dupa ce s-au mai calmat radiatiile si atmosfera si-a revenit la normal, scoti si tu capul ca hirciogul. Ce dracu te faci de unul singur pe ditai Pamintul? Oameni, canci. Animale, canci. Mincare, canci. Apa tot canci sau poate c-ai mai putea da de-un ochi ratacit, dar infestat. Adica te-ai salvat de la o moarte fulgeratoare ca sa mori lent si-n deplina cunostinta de cauza? MmDa! Mi se pare ca trebuie sa fii si timpit si batut in cap sa-ti doresti asa ceva. Dar uite ca unii si-o doresc. Ei fiind mai ingineri, ce-i drept, si asta ma deranjaza cel mai mult, privindu-mi diploma din rama.