Intrucit eminenta cenusie (si la propriu si la figurat) care si-a tras domiciliu in White House, a facut din politica si economia americana un circ, s-a gindit sa vinda si bilete de intrare in acest deplorabil show. De fapt, cam ce putea sa-i bese mintea unui Obamez, sub a carui domnie s-a ales praful de US?
Asa ca, dupa ce a distrus economia, pompind sute de miliarde, si alea imprumutate, in industria auto, s-a gindit el, in mintea lui putina, ca ar fi timpul s-o redreseze in vederea alegerilor care se apropie si-n care democratilor le cam tremura nadragii. Eee, si cum statea el in Rose Garden, contemplind circul creat, i-a venit o idee genitala, careia i-a dat drumu pe trunchiul unui pom, gemind: „daca tot e circ, de ce n-as vinde bilete la intrare?” Apoi, timpit de fericire si mindru de ce-i basise mintea, a dat fuga s-o instiinteze pe tovarasa Cliton, care avind clit-ul inflamat si obisnuita fiind cu circurile lui Bill, i-a sarit de git, in culmea excitatiei. Asa imbratisati l-au chemat pe Franz, Franz Timothy Geithner, neamtul scolit in Africa , India si China (!), ajuns secretarul abuzatei trezoreri americane, pentru a le calcula beneficiul. Si uite asa au ajuns la concluzia ca daca vor percepe $5,50 fiecarui canadian care doreste sa intre la spectacol, vor pune mina pe vreo suta de milioane, care le-ar ajunge de cite un cornet de seminte pe cap de locuitor. Pe de alta parte, liliacul trebuia sa suga de undeva si cum p-ai lui nu-i putea taxa, taman inaintea alegerilor, a decis sa-si redreseze economia pe spatele vecinilor, ca astia doar n-au drept de vot in circul lor.
Insa palma acum urmeaza. Intrebat ce parere are, in legatura cu aceasta taxa, un oficial canadez a declarat ca e regretabila si ca noi, cei de la nord, nu vom raspunde cu aceeasi moneda, desi sunt sute de business-uri americane care fiinteaza in Canada, de unde-si trag profitul.
Halal vecini!
Proud to be canadian!
papa
canadienii e mai destepti. Se suie calare pe teava de gaze care pleaca din Alberta si incalzeste fo douaj de state americane si se joaca ON_OFF cu robinetul ala, de-o sa se roage obamezul sa le mai traga arabii fo 2-3 atentate sa le mai incalzeasca mediul in timp de iarna
ApreciazăApreciază
Hi guys!
Papa, cre’ca subiectul postului anterior va fi fost mai challenging decât politica-US, ce n-are „succesuri” pe nicaieri… 🙂
da, te cred ca esti a proud Canadian, cine n-ar fi?!… ca doar nu l-ati avut pe bush 8=opt ani! 🙂 Esti cumva pro-republican(US), pro-FOX(fake) news si l-ai vota la anu’ pe mor(m)onu’ Romney?… 🙂
à propos de Tim Geithner, Barry-O zicea acum vreo doi ani ca:”în urmatoarele 100 zile, Bo, câinele prezidential, va trebui sa învete bunele maniere, ca sa nu-l mai ia pe Tim drept felinar, de câte ori se usureaza, ca are destule necazuri…” 🙂
===
stii cum se numeste boala aia ce consista în a gesticula toata ziua, a vorbi fara sa spui nimic si a minti tot timpul?… politica! 😀
– – –
– ce diferenta e între o mini-jupe si un discurs de-al lu’ Obama?…
– NU exista: fustita trebe sa fie destul de scurta ca sa atraga si sa mentina atentia, dar destul de lunga ca sa acopere „esentialul”… 🙂
ApreciazăApreciază
la politica si la fotbal nu ma priecep… mie imi place Obama, e barbat prezentabil 🙂
ApreciazăApreciază
@Blue River,
idem, la fel, de-asisderea… prea masculine, agresive, violente! 😀
Îmi place de Obama si-mi pare rau de el pen’ca saracu’ n-are ce sa faca, dupa „mostenirea-bushita”, trebuie sa dea din gura, sa traga de timp, dar cu joburile n-are nicio idee pen’ca nici n-are cum sa aibe, nu are de un’ sa le scoata, nici el, nici nimeni… 😦
problema e simpla pentru ca nu ai cum sa creezi joburi, punct, dar si complicata, pentru ca America nu mai stie ce este un job! ce sa faci, cât sa te platesc? cât câstig daca te platesc?… Si cu toata criza asta, USA e singura tara din lume care stie sa faca bani, sa-i imprime, dar bani sa fie. Va fi un drum foarte lung pâna se vor crea joburi-US, putini sunt dispusi sa investeasca într-o chestie cu profit mic… cert e ca indiferent pe ce meridian te-ai afla, te vei descurca imediat cu US$, nu cu euros! 😀
vremuri grele-rau în perspectiva, se zice: când economia-US „stranuta”, toata planeta se „gripeaza”!
ApreciazăApreciază
Barack Obama il suna pe Basescu:
– My Base, un atentat a distrus toate fabricile de prezervative din SUA.Aveti voi 1 milion de prezervative ?
– Da!
– Dar sa aiba dunga pe ele! Si sa fie de 25 de cm!
Base se gandeste:“Ai dreacu’ dom’le americanii astia… auzi la ei, 25 de cm” … Il suna pe directorul de la fabrica de prezervative
… – Avem nevoie de 1 milion de prezervative pentru fratii nostri americani!
– Notat!
– De 25 de cm!
– Gata, sefu!
– Si sa scrie pe ele: MADE IN ROMANIA – MEDIUM SIZE!!!
=))
ApreciazăApreciază
Mel
Nu e chiar asa. Da, sunt republican in anumite privinte si liberal in altele. Dar Obama nu mi-a placut de la inceputurile lui. Iar alegerile le-a cistigat tocmai pentru ca-i barbat bine. De fapt cam asta-i criteriul actual de selectie. McCain nu arata prezidential si asta l-a terminat.
In privinta job-urilor, cum poti spune ca Presedintele nu le creaza? Pai cine creaza conditiile, mama? Dar cind el sufoca micile business-uri, cu taxele, cum sa-si mai permita patronii sa angajeze? Incurajaza micile business-uri si sa vezi cum scade unemployment-ul.
Intru-n sedinta, mai vorbim
ApreciazăApreciază
io zic pas.
ApreciazăApreciază
Am iesit din sedinta, din companie, de pe autostrada, din masina si-am intrat in casa 😉
ApreciazăApreciază
pe mine ma doare capul :(… stii sa descanti?
ApreciazăApreciază
BR
Sa descint? Sorry, habar n-am si nici nu cred ca ti-ar fi de vreun folos daca te-as descinta eu, dar un leac pentru dureri de cap, as avea totusi 😆
ApreciazăApreciază
‘neata!
papa, spune-mi leacul ala, ca inca ma doare capul, ma dor ochii… n-am putut sa dorm toata noaptea 😦
ApreciazăApreciază
Salve!
Sunt de acord cu Mélanie in a nu pune vina exclusiv pe Obama.
Eu as imparti vina cam 60% Bush si 40% Obama.
Marea problema a lui Obama e ca a ramas politician si nu a devenit Presedinte. E o mare diferenta. Pacat.
Mai rau e ca nu vad niciun candidat bun de nicio parte. Mai rau, politicienii se „damboviteaza” parca pe zi ce trece.
ApreciazăApreciază
Papa
Lasa bai ca voi aveti de toate, ar trebui sa ne platiti bir ca la poarta otomana! 😀
ApreciazăApreciază
Hi-hola Alejandro_S! 🙂
nu ma mira ca papa nu-i de-acord, cum traieste peste granitza… 😉
cum sa-i „neglijam” pe Bush&co, se poa’?! 😀 americanii vor plati înca niste decenii de pe urma „maretiilor” lui si va fi pomenit ani de zile… 😀 Vorba lui Jon Stewart(I love him!): asta seamana cu capitanul lui Valdez urlând la aia care spalau pelicani si pescarusi de petrolul scurs de la domnia-sa:”baaaaa, ce faceti baaaaa prostilor habar n-aveti ce faceti!”… 😀
Acum vreo 2 saptamâni aparuse o analiza in „Time” despre economie si joburi, unde unul’ a scos „porumbelul” la o analiza d-asta economica: pe scurt, tipu’ zicea ca pe piata joburilor, America are pretentii exagerate pentru ceea ce poate oferi… mda, e ca si cum o tipa la +60, isi toarna o tona de machiaj si se da (pardon!) virgina si top-modela! 😀
In ultimii 30 de ani numarul de „degrees in engineering or science” obtinute in US a ajuns la un 1/4 sau 1/3, fata de cat se obtin in Germania sau Japonia:
in acelasi timp numarul de „degrees in psychology” sau „special education” (alta aiureala!) s-au triplat. Meanwhile, India, China sau Europa de Est erau la ani-lumina fata de America, era usor sa atragi tone de „graduates” gata pregatiti si scolarizati (+chef de munca!) care sa vina-n USA si sa fie momiti cu un middle class dream.
In ultimul deceniu, vorba lui Friedmann:”lumea a devenit mai …plata!” 😉 si flow-ul asta nu mai curge asa de usor. Long story, short:
orice firma care deschide un job in Atlanta, Trenton sau San Diego trebuie sa plateasca IMENS pt health-care, si destul de mult pt SS, Medicare and Medicaid. Problema uriasa este ca cei pe care-i angajeaza NU AU nici pe departe calitatile unei forte de munca inteligenta si extrem de bine calificate. Daca americanii vin direct din licee sunt…”muci de prosti”(pardon!) Nu sunt in stare nici sa adune, dar au pretentii de >50K/an. Aia care au terminat undergraduate sunt mai calificati, dar au de platit ENORM pt loans luate aiurea pt education. Numai cei care au terminat un master sunt mai calificati sa fie competitivi on world-market wise – vorbesc la nivel statistic, fara aluzii tâmpite. Si atunci daca esti angajator, nu-i mai bine sa te duci in Mexic, Thailanda sau China, unde sa gasesti tipi care-ti lucreaza de sting la 50c/h supravegheati si condusi de tipi educati in US, locali gata sa manânce nori?!… 😀
ApreciazăApreciază
@papa,
te citez:”Iar alegerile le-a cistigat tocmai pentru ca-i barbat bine.” r u serious? 😉 De când un prez-US creeaza „el” locuri de munca cum nu-i atotputernic?… dupa 8 ani de bush&co administration THE total disaster, nici Godu’ ala care i-a soptit lu’ bush aka „new-born Christian” sa invadeze Iraku’ n-ar fi facut mai mult(e) decât Obama…
ApreciazăApreciază
Alex
Oooo, Domnu de la America! Salut longislandezule!
Pai bine mai, o inteleg pe Mel, care traieste la mii de km, dar tu? Vaz ca ai adoptat strategia democrata care trage tot pe Bush, desi au avut in miini toata puterea pentru doi ani si au facut fix zgirci. Au reusit intr-un timp record sa (aproape) dubleze datoria nationala. Cind a fost inscaunat Liliacul, aveati o datorie de 6.3 trilioane, excluzind datoria held by the federal government itself, care era de 4.3, deci un total de 10.6 la un un GDP de 13.9. Acum datoria e de 9.7 + 4.6, deci un total de 14.3 la un GDP de 14.8.
Poate-mi explica si mie cinneva in ce fel au redresat democratii situatia economica, ca eu de unul singur, cu cifrele-n fata, nu-mi dau seama 😆
Sa nu uit, cifrele au fost facute publice de trezoreria US 😉
ApreciazăApreciază
Melo
Nu stiu unde bati, dar banuiesc ca-n Bush, desi nu de el e vorba, ca nu el le-a impus taxa vecinilor sa-i viziteze „show-ul”. De fapt nu mai e vorba de el cam din 2008 de cind au inceput alegerile Obamezului.
Nu stiu ce statistici citesti tu, probabil socialiste, dar US a detinut in 2008 primul loc in lume in privinta manufacturii. In momentul de fata US a coborit pe locul doi, dupa China. Asa ca, daca te intrebi unde-s locurile de munca, cauta-le unde le-a trimis Clinton, un alt mintos democrat.
In privinta invatamintului, asa a fost de cind e America. Dupa cum am mai spus, selectia naturala dicteaza, nu parintii sau guvernul.
ApreciazăApreciază
Papa
Vrei sa-ti vorbesc de corporatii si de razboiele din Afganistan si Iraq, armele de distrugere in masa?
Prima transa pentru ajutorarea economiei in 2008 a fost facuta inainte de Obamez.
Bai,eu nu-l apar, ca nu-mi mai place de niciunii de mult.
Fiecare cu bubele lor. E doar un show prost si noi traim in mijlocul lui.
Permit sa citez un vecin sarb: „curva politika”! 😀
ApreciazăApreciază
Papa,
sunt ACUM la mii de kms, dar remember c-am locuit 5 ani acolo, iar Alex e în USA, so QED… 🙂
ApreciazăApreciază
papa, eu propun sa postezi altceva… o rima ceva… 🙂
ApreciazăApreciază
Alex
As pune razboaiele pe seama inteligentei, atit americane, cit si britanice, ca doar ele au inventat existenta armelor de distrugere in masa. Arme chimice a caror provenienta (americana) data inca din timpul razboiului Irano-Irakian. Numai ca Sadam le-a folosit pe ai lui. Amindoua partidele, in „lumina” informatiilor primite au decis sa le-o traga atit afganilor cit si Sadamului. Clitoneasa a votat pentru razbel, din cite-mi aduc aminte. Asa ca, let’s get the facts straight.
Of topic, eu vorbeam de fapt de taxa pe cap de canadian pusa de Obamez. Si asta o fi consecinta administratiei Bush? 😆
ApreciazăApreciază
hallo, se mai dezbate ceva pe aici?
BR
vrei o rima? 😀
ApreciazăApreciază
bey, care esti mitica, sa te bem?
ApreciazăApreciază
Hai Dinamo!
ApreciazăApreciază
traiane
dinamo sunt cu mititica, nu cu mitica
ApreciazăApreciază
Emiru
O fi serbat Corleone ziua? ca maine merge la DNA…
ApreciazăApreciază
Emiru, parca as vrea o rima… te bagi? 🙂
ApreciazăApreciază
Iar dormiti… n-am putut sa vad asa ceva… noapte buna! 🙂
ApreciazăApreciază
Cine doarme?
ApreciazăApreciază
Papa
Pai ti-am zis ca sunt de acord cu taxa! 😀
Citez de mai sus:
„Papa
Lasa bai ca voi aveti de toate, ar trebui sa ne platiti bir ca la poarta otomana! 😀 „
ApreciazăApreciază
Papa
Io nu dorm.
Construiesc socialismul nou cu tov. Obama in frunte! 😉
ApreciazăApreciază
Alex
Pai nu ma mira ca esti de acord, dar nu-i pricep justificarea 😉 E ca si cum ai pune taxa de intrare in casa, pentru musafiri. Deosebirea e ca musafiru vine sa consume, nu sa cheltuiasca, asa cum facem noi in US si atunci, unde-i logica acestui $5.5 bilet de intrare? Mi se pare penibil, asa cum mi se pare si initiatorul lui 😉
ApreciazăApreciază
Papa
Serios vorbind acum, mi se pare ridicol. Banii pe care o sa-i faca de la cei obligati be business sa vina aici o sa fie nimic pe langa zecile de milioane pierdute din turism.
Nu pentru ca banii astia ar fi o suma semnificativa pentru un canadian, dar gestul e semnificativ. De urat.
In numele celor de aici care nu si-au pierdut simtul ridicolului imi cer scuze pentru dobitocia asta.
ApreciazăApreciază
Papa
Ti-am spus parerea mea care sintetizeaza modul in care-l vad eu: bun politician care in loc sa joace rolul de presedinte a continuat sa joace rolul de politician. A crezut ca-i merge pentru ca aveau (democratii) majoritatea cand s-a inscaunat el.
Hai sa pastram un moment de tacere despre Bush junior. Asta a fost reales. De ce? Pentru ca democratii n-au gasit pe cineva mai bun ca el la alegeri.
Acum republicanii se chinuie sa scoata un candidat care sa-i faca fata lui Obama. Si Obama e intr-o galeata cat el de mare…
Ce facem in ultma vreme e schimbare de dragul schimbarii: vin ai nostri, pleaca-ai nostri. Obama, marele haiduc din alegeri, care tuna si fulgera impotriva corporate world ii pupa-n c… de cand a ajuns pe tron de numa’.
Politics…
ApreciazăApreciază
O zi buna la toata lumea! 🙂
ApreciazăApreciază