Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for aprilie 2011

Intersectii


                    Maried life. Film usor, ieftin si cu pretentii de drama. O drama cu happy end in care pistilele a doua flori sunt polenizate pe rind de trei bondari. E vorba de-o polenizare incrucisata. De fapt, pentru a respecta titlul postului, as spune ca fetele joaca rolul unor intersectii in care intra cite trei strazi, da’ pe rind.

                    Filmul nu te tine nici cu sufletul la gura si nici cu el in chiloti. Povetea-n sine e destul de banala si previzibila pina la un punct, cind Pat, sotia lui Harry e surprinsa de Richard, prieten de familie, ca si-o trage cu John. Ei bine, la asta chiar nu m-as fi asteptat, ca Pat sa traga la pat, dar cu altii. In rest, o istorioara  imbirligata  despre dragoste conjugala, extraconjugala si fut imprastiat.

                    Harry asta, unu’ la vreo…peste cincizeci, e casatorit cu Pat, pe care in tinereturi o trasese si actualul lor prieten, Richard. Tot Harry are si-o amanteza, Kay, ceva mai tinerica, la care vrea sa se dea si prietenul Richard in vederea polenizarii pistilului. Asa ca, daca aveti amanta, n-o prezentati prietenilor decit numai in cazul in care dotiti sa scapati de ea. Bun si uite asa se intimpla ca in mintea lui Harry se da o lupta. In coltul rosu, ca se-nrosise de cit si-o trageau pe la colturi, dorinta de-a se lua cu Kay. In coltul albastru, ca situatia devenise cam albastra-n casnicie, amorul nebun dupa Pat, pe care n-ar fi vrut s-o faca sa sufere-n suflet, din cauza de divort. Asa ca pina la urma ratiunea prevaleaza si el decide sa-si scuteasca nevasta de suferinte, ucidizind-o.

                    In timp ce Harry s-apuca de studiat intreaga literatura a otravurilor cu efect rapid, Pat, care aducea mai mult a calugarita, se ardea direct intre picioare, la cottage-ul lor de pe malul oceanului, cu John, un alt prieten comun celor de mai sus.  Richard ii surprinde, cum ziceam, accidental si le spune ca el isi va tine pliscul si n-o sa ciripeasca. Tot cam pe atunci, Kay, amanta lui Harry, cedeaza insistentelor lui Richard, care era la fel de curvoi ca toti ceilalti si se trezeste penetrata. Pina acum totu-i limpede ca namolul si in aceste conditii ajungem la ziua Z.  Zi in care Harry incearca s-o vindece pe Pat de toate bolile, schimbindu-i medicamentul de la capul patului cu altul cu efect rapid si permanent. Cind insa ajunge acasa la Kay, unde-si petrecea cam toate serile, are surpriza sa afle ca pitipoanca-i da cu flit. Mai mult decit atit, o gaseste infasurata toata in cracile lui Richard. In acel moment lui Harry i se scoala. Nu ce credeti voi, ci dorinta de-a ramine casatorit, dar nu c-o decedata. Asa ca, nebun, cu mintea ratacita, baga o goneta teribila spre casa, pentru a-si preintimpina vaduvia, planuita de el insusi. In dormitor, tare faza, o gaseste pe Pat in pat (asta avea nume predestinat) si crezind-o moarta, se-ndreapta, lacrimind sincer, spre fereastra. Si cum statea asa cu capu-n geam, il vede pe John departindu-se cu agilitate  prin iarba. In acest timp moarta, plina de hormonii lui john, se trezeste si-l baga-n toate sperietile pe Harry, care mai plinge putin, dindu-si seama de ce se-ndeparta John cu agilitate prin iarba, dupa care se hotaraste sa uite infidelitatea proaspat descoperita.

                    La scurt timp, dupa ce au realizat cu totii ca spalata-i ca si noua, Richard se cununa cu Kay si uite asa se incheie drama cu toti fututii petrecind Craciunul impreuna si rizind cu gurile pina la urechi in cottage-ul de la malul apei. Singura dilema care inca ma mai apasa ar fi: ce draci de Craciun e ala fara zapada?

Read Full Post »

Floricei si floricele


Read Full Post »


                   

                    Vine Pastele. Ce-o avea asta cu mieii, nu stiu si nici nu ma preocupa foarte tare. Dar in “pozele” timpului n-am vazut nici o turma de miei pasunind pe Golgotha si nici n-am auzit de vreun parastas cu bors de miel. Probabil ca-i doar o traditie care, ca si religia, nu trebuie inteleasa, ci urmata…daca vrei. Iar eu cu belitul acestei fiare sunt de acord. Nu ca as beli-o eu. Eu doar ii aplic ceva ingrediente si-o bag la fiert, ca sa nu mai rinjeasca fasolea la mine. Ba mai mult, imi scoate si limba, asa printre dinti, ca bag sama e si prost crescut. Desi, sa stiti,  la inceput, animalul mi s-a parut chiar simpatic si plin de umor mioritic. Acum insa, fata asta obraznica, care se holbeaza in permanenta la mine de parca as fi berbecul de tac-su, a inceput sa ma calce pe nervi. Tot am impresia ca-mi spune “minca-mi-ai drobul!”

                    Ei si atunci, asa-mi vine sa dau cu el de pamint, dar cum nu se cade sa-mi iau singur mielul la trinta, il las in damblaua lui basedoviana. In schimb am sa-l dau in … clocotul ma-sii, de rinjit. Dupa aceea, isi va da singur seama ca a cam belit prazul pentru stufat. Evident ca parte din el nu va intra la fiert, ci la cuptor in vederea bronzarii. Am sa-i musc si citeva prafuri, sa ma tina minte, bestia

                    „E lasa bai, nepotu’ lu’ Becali, cind te-oi vedea intins pe masa, printre oua, ridichi si fire de ceapa verde, cu organele tocate-n prapure si cu capul plin de bors, atunci sa vezi ce-am sa mai rid eu de tine! In hohote.” Si daca oaspetii vor crede ca-s nebun, am sa rid si de ei cind vor incepe sa-si ciocneasca ouale. Ca n-am ajuns sa-si bata joc de mine, un belit, Pastele ma-tii de oaie proasta!

Read Full Post »

Puritanii


ÁRTĂ s. f. 1. : formă a activității umane care oglindește realitatea în imagini expresive

                    Dupa cum se stie, in literatura si in arta, in general, obscenitatile si trivialitatile abunda. E ceva rau in asta? Daca m-ati intreba pe mine, v-as raspunde ca nu, dar si ca da. Mi se pare normal sa folosesti trivialitati atunci cind vorbesti despre o intimplare bulevardista cu bulevardisti, despre 50 Cents sau Snoop Dog si mi se pare anormal sa folosesti trivialitati daca vei descrie o scena lirica sau vei vorbi despre Turandot. Evident ca daca va fi vorba de o satira si de un umor, sexismele mi s-ar parea absolut firesti. Pe de alta parte, din cite stiu eu, milioane si milioane de oameni, morali, integrii, cu sau fara frica de dumnezeu, se perinda anual prin mai toate muzeele lumii, cu sau fara nuduri, asculta muzica de toate genurile, cu sau fara bidinele, merg la tot felul de show-uri pentru adulti si vizioneaza filme interzise minorilor. Dar ce mi se pare mie curios, e ipocrizia unora si nu numai atit, dar si dublul standard de care dau dovada. In fond, trivialitatea e una singura, indiferent cine-o abordeaza. Nu exista trivialitatea omului de arta si a omului de rind. Pizda e pizda, fie c-o spune Cosbuc, fie c-o picteaza Rubens, fie c-o sculpteaza Michelangelo, fie c-o fotografiaza Gigi Buze Reci, fie ca ti-o arata Kate Winslet in The Reader, fie c-o spun eu aici, intr-un post, intrucit, nu cred ca m-a citit careva folosind trivialitati, in mod curent, in discutii.

                    Dar uite ca sunt unii care accepta trivialitatea venita din partea celebritatilor, dar li se pare degradant s-o accepte pe cea venita din partea unui oarecare Joe Blow.  Si vedeti voi, asta mi-e greu sa inteleg, superioritatea asta nefondata si dublul standard. N-as avea nimic impotriva celor care-mi desconsidera scriitura-mi sloboda, stiind ca in acelasi timp dezavueaza orice trivialitate si obscenitate venite din oricare alta sursa. De asmenea, consider ca in momentul in care scrisul tau produce altora oarece emotii, se cheama ca ai comis un act de creatie artistica. E adevarat ca poate fi vorba de arta naiva, dar care pina la urma, tot o specie de arta se cheama ca este. Din cite stiu, e totusi o arta sa-i binedispui pe cei din jurul tau sau sa-i emotionezi in vreun fel oarecare.

                    Cred ca v-am mai povestit vizita mea (neoficiala) la Vatican, care m-a umplut de o sila profunda. Pe linga opulenta dezgustatoare, aroganta si mafiota, m-a mai izbit si ipocrizia. Adica femeilor nu li se permitea sa intre cu umerii goi in Sf. Petru, vreau sa zic in biserca, nu in el personal. Asta in timp Vaticanul e plin de scoici, maciuci si tite, de zici ca-i Institutul Medico-Legal. Puritani beliti! … Pardon, vroiam sa spun, „I Puritani” de Bellini, pe care o putezi asculta in incheierea postului.

                    Extrapolind fanfaronada sfintilor prelati, dam de fanfaronii de rind care-si cintaresc superioritatea pe criterii de limba si limbaj. Am mai spus-o si-am s-o mai spun, sunt multi care nu folosesc trivialitati in vorbirea curenta si care se comporta ca niste ciobani, lipsiti de maniere si aroganti. Limbajul elevat nu tine loc de bun simt, si asta-i o chestiune pe care multi puritani o ignora, desi o stiu foarte bine.

Iata citeva exemple a celor afirmate mai sus referitoare la arta si trivialitate.

Literatura                                                                        Pictura

George Cosbuc                                                            Modigliani

Iar o floare de salcam
A cazut saraca
Intr-o balega din drum
Ce-o cacase vaca

Buni prieteni doi pisoi
Neavand vreo treaba
Stau pe prispa amandoi
Si si-o iau la laba

Un muscoi la rendez-vous
Cu o musca sluta
Ii explica cum ca nu                                                        Michelangelo
Poate s-o mai futa

Pentru ca zburand pe cer
Intr-o zi cu ploaie
Veni un helicopter
Si-l lovi la coaie

Coana Manda in pridvor
Plange amar si-i trista
De Ionica – i este dor
Si-o mananca-n pizda

Sculptura

        

 

 

 

 Delacrois

Poza                                                                                     Pictura

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 Filme artistice

Arta fotografica

Si pentru ca tot am promis, le dedic tuturor puritanilor una dintre ariile celebre ale operei „I Puritani” a lui Bellini, asa, ca sa ma tina minte si sa uite de afrontul cauzat de domnisoara de mai sus.

Read Full Post »

Scent of a woman


This is the tango,

this is sensuality

and this is the real deal.

Read Full Post »


 

o banca, o alee, un parc

O stiam din priviri si n-as putea spune ca nu mi se lipisera ochii de gaoaza ei, dar asta era un fel de fisa postului, in discoteci. Cum noi, Pete si cu mine, obisnuiam sa deschidem dansul, in special sus la bar, era imposibil sa fie vreo seara in care sa nu avem fete din gasca cu care sa ne zbenguim dirty, dar platonic, pentru ca ne erau doar partenere de dans, nu si de babardeala. Si de aceea poate,  dansam cu ochii iesiti din cap, ca periscoapele submarinelor,  cautind prospaturi dornice de aventuri sexualizante. In general eram agatati, intrucit asa era cind faceai parte din „corpul de balet” si erai, cumva, centrul atentiei, dar uite ca mai dadeai si de cite una  care parea dezinteresata de nureevi si baleshnicovi ca noi.

In fine, n-o mai zbat cu introducerea, ca se termina povestea si n-am intrat inca in parc. Bun deci, fiind cu ochii pe gaoaza roscatei, si vazind-o iesind la bar, o las pe colega sa se onduleze singura si tusti linga cirliontata. Iau un Pepsi, ia un Pepsi, le iau pe amindoua si o conduc la una din mesele scunde de pe linga bar. Ne-am aprins cite-o tigara si din vrajeala-n vrajeala aflu ca si eu eram tinta periscopului ei, numai ca ea n-avea un periscop atit de evident ca al meu. Cum in acea perioada eu eram ceva mai timid, dupa citeva texte, eram deja cu mina-n tite si limbi in gura.

Locuiam amindoi pe Brezoianu, dar la capete diferite. Eu la Ministerul de Interne, dar nu in Minister, ea la intersectia cu Narciselor, dar nu in intersectie. Asa ca, plecind din discoteca (Universitas, de pe Schitu Magureanu), traversam si intram in Cismigiu, pe linga Liceul Lazar, pentru a o conduce acasa. Din limba-n limba, trecem de Monte Carlo si de lac, luind-o pe aleea care ducea spre iesirea Fintinilor, unde locuia paralizanta. Cum becurile erau scumpe si electricitatea putina, am profitat de obscuritatea comunista si ne-am asezat pe-o banca. Bai, ce eram eu ud de la dans, da’ ce era ea, din cauza de frecus. Asa ca futul era iminent, mai ales ca natura n-avea nimic impotriva. Cum avea fusta flu-flu si pina la cur, problema era ca si rezolvata. Evident ca nu ne-am dezbracat si bine am facut, pentru ca la un moment dat, cind vibram ca diapazoanele, vad un cuplu venind pe aceeasi alee. Evident ca ne-am oprit din vibratii, fara a abandona ideea. La cit eram de pornit, putea sa treaca si demonstratia de 1 Mai, ca n-as fi renuntat la scurtcircuitul care urma sa se petreaca si dupa care, linistiti si mult mai ponderati, ne-am indreptat spre casa ei, de unde am plecat cu un prosopel ud, pentru o igienizare sumara, dar absolut necesara.

In sfirsit,  a fost un fut, pe cit de inedit, pe atit de misto si de care ne-am adus aminte in hohote, ori de cite ori treceam prin locul respectiv. Asa ca, se poate trage concluzia, fara echivoc, ca in tinereturi am fost si boschetar, undeva pe o banca, pe-o alee, intr-un parc.

Iata cladirea fostei discoteci Universitas, actuala Facultate de Sociologie si Asistenta Sociala, de pe Schitu Magureanu.

Read Full Post »


by papa

 

Iau trenul si pornesc inspre Oriunde,

Fara bilet, doar sa ma pot ascunde,

Sa nu ma sti cit vreau,

Vapai sa te sarut

*

As vrea sa pot, sa depictez ulcioare,

Sa le decoc de vint, s-apoi de soare,

Sa le framint in palme,

Sa te cioplesc in lut.

*

Dar tu-mi alunecai, plutind, femeie,

Din miini, din calea mea, tu, a mea Zee,

Lasindu-ma in cioburi,

Si-n suflet sters si mut.

*

S-atunci ma-ntorc in gara de Niciunde,

Nestiind de ce-am plecat si nici de unde,

Mai gol de mine-n mine,

Caci minele-mi e slut.

*

Un Quasimodo-nsigurat, in noapte,

Purtind ascuns prin trenuri, soarta-n soapte,

Traindu-si  viata moarta,

Desi a fost nascut.

 

***

Read Full Post »


                    Sa dea dracu-n preferintele americanilor si-n idolii p#!ii pe care si-i aleg! Dixi! 

                    In competitia de anul asta, al concursului American Idol, e unu’ Paul, care printre ceilalti competitori, e exact ca o ceapa degerata  pe un tort de ciocolata. Baietasul asta n-are voce nici cit un melc stilcit, dar e mentinut de pustoaice cordite in competitie, in pofida celorlalti care, din toate punctele de vedere,  ar putea usor sa urineze pe el, metaforic vorbind. Culmea timpelii s-a produs in seara asta, cind una dintre favorite, a fost eliminata, melcul supravietuind inca o saptamina. Adica elimini idola si pastrezi idiotul. Bai, adica dupa ce ca arata ca o fringhie uda innodata la un capat, dupa ce ca are voce de tircovnic calcat pe oua, se mai si misca pe scena ca pacientii cu probleme locomotorii. Ia priviti Paraliticul si Paralizanta si dati si voi un verdict, ca mie-mi venea sa sparg teveul de draci ce mi-am facut. Realizind insa ca-i al meu, am renuntat.

Paul, Paraliticul

Pia Paralizanta



Cit de orb si de surd trebuie sa fii sa-l alegi pe infloratul asta?

***

Read Full Post »


                    A fost odata ca niciodata, pe vremea cind la “Leonida” se mai gaseau icre de Manchuria iar eu inca mai eram fata mare, a fost, cum zic, o situatie care mi-a schimbat cursul preferintelor radiofonice. Pina la acel moment, “Melodia preferata”, “Cotele apelor Dunarii” si “Fotbal minut cu minut” era cam tot ceea ce stiam eu despre acele aparate zgomotoase. Dar vezi ca pe vremea aceea aveam un unchi. Aveam eu mai multi, dar asta era ovreu cu acte-n regula si-mi era si nas desi nu ma nasise, intrucit sotia lui, sora lui taica-meu, ma botezase. Dar cum el era casatorit cu ea, imi devenise si mie nas. Eu am fost intotdeauna foarte atasat de ei, iar ei, neavind copii, ma iubeam de parca as fi fost al lor. Asa ca, se intimpla destul de des sa locuiesc cite-o saptamina-ntreaga si pe la ei. Unchiu-meu, asta ovreiul, avea un obicei. In fiecare zi venea de la serviciu, halea, asculta Europa Libera, o soilea fo ora, iar asculta stirile Europei Libere, sa vaza ce mai bombardeaza ai lui si o intindea-n oras sa se intilneasca cu gasca, constituita din reprezentanti ai aceluias poporului ales.

                    Ei si uite cum, azi asa, miine asa, microbul Europei Libere mi-a fost inoculat adinc in suflet prin intermediul urechilor. Acasa la mama insa, aveam un aparat de radio cit caloriferul, cu care m-am luptat din rasputeri sa-l determin sa-mi transmita postul sus-amintit. Iar cind in fine am reusit, m-am bucurat atit de mult c-am bagat-o pe maica-mea in toti sperietii. Pe de-o parte din cauza pasarilor vecine care nu stiai cind se vor apuca sa ciripeasca si pe de alta, din cauza dorului de duca pe care nu-l ascundeam. Mai tirziu am aflat ca de fapt, mai tot omul cu radio, chiar si cei cu legitimatii de secu, erau conectati la acel post si la alte citeva posturi ca, BBC si Vocea Americii, cu emisiuni in limba romana. Evident, motivele erau diferite.

                    La inceputuri ascultam doar “Metronomul” lui Cornel Chiriac, care pe vremea aceea era idolul tineretului roman.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/828145/Cornel-Chiriac-primul-DJ-anticomunist/ 

                    “Ascultam” e de fapt un fel de-a spune, intrucit se auzea in ultimul hal de slab, cu paraziti si cu pierderi regulate de frecventa. Ce dracu sa-i pretinzi hardughiei aleia cu lampi, care cind se incingea, incalzea tot dormitorul! Dar chiar si asa fiind, ascultam cu constiinciozitate  atit “Metronomul” cit si “Top 20″-ul. Europa Libera devenise singura noastra fereastra deschisa spre Occident,  unde cu totii speram sa ajungem intr-o buna zi. Mai tirziu aveau sa se deschida si alt gen de ferestre, care erau mai mult piciore, dar care pe linga fut, mai ofereau si perspectiva unui pasaport. Mentionez ca la vremea respectiva, pasaportul, chiar si cel maro, fara cetatenie romana, era mai rivnit decit doctoratul.

                    Pe linga emisiunile lui Chiriac, am inceput sa-i ascult si pe Max Banus, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noel Bernard, Emil Hurezeanu sau Neculai Constantin Munteanu. Evident ca  istorioarele si comentariile,  referitoare la dizidenta romana, le sorbeam din urechi, fiind singurele din care puteam afla ce se intimpla in jurul nostru si in care ceausestii si securitatile lor erau tratati ca niste otrepe, ceea ce ma umplea de-o satisfactie explicabila. Faptul ca o mina de oameni comunicau lumii ceea ce noua ne era interzis sa si gindim, era pentru mine ca alea 99 de virgine pentru musulmani. Cam asta a reprezentat Europa Libera pentru romanimea acelor timpuri si acei oameni care ne tineau la curent cu tot ce se intimpla acasa si in lume, merita din plin respectul nostru. Evident ca s-au gasit si “cozi de topor” ca Barbu, Vadim si inca altii, care sa-i improaste cu mizerii tipice acelor vremuri de cacat, ai caror exponenti erau. Dar cine-si pierdea timpul sa citeasca parerile unor gunoaie?  Poate doar Salubritatea.

                    Imi aduc aminte ca de un Revelion, Chiriac se imbatase si se apucase sa cinte in paralel cu Zeppelin, Imigrant song. El saracul schelalaia jalnic, dar uite ca faza mi-a ramas intiparita

Read Full Post »


 

 

 

 

 

VS

 

 

 

 

 

 

***

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »