Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for martie 2011


                    Ma pune dracu sa vad un film. Cum se numea? Habar n-am si nu conteaza, ca nu vi-l recomand si nici nu e vreo noutate sau vreun premiat. Ce trata? Multe.  Te trata de calm, de liniste interioara, de pofta de viata, de logica si de alte citeva afectiuni, ale sistemului nervos central. Dar pina la urma, asta n-ar fi fost o problema majora, intrucit se poate rezolva c-o camasa de forta. Problema e ca un profesor psihopat, obsedat de una din studentele lui, ajunge s-o urmareasca, si sa ucida pentru a-si atinge scopul. Care era scopul, nu stiu si nici scenaristul nu cred ca stia. Poate doar sa fie cu tipesa respectiva, fara vreun alt gind necurat sau phihopant.

                    In sfirsit, e bagat la bulau, de unde reuseste sa evadeze. Pina aici, nimic iesit din comun, dar acum urmeaza ceea ce eu consider a fi, lipsa de logica. Cind toata lumea stia de ce e animalul asta in stare, in loc sa incerce sa-i intinda o capcana in care sa cada, sa-si rupa gitu-n mortii ma-sii, ei se hotarasc s-o apere pe fata, adoptind o atitudine ostila fata de bolnav si incercind sa-i stavileasca dorinta de-a o intilni. Bun. Nu spun ca nu-i o actiune laudabila, dar cu ce pret? Filmul se termina cu bine pentru fata si cu funeralii pentru sapte alte persoane, injunghiate cu salbaticie. Doua bune prietene, prietenul uneia din ele si prietenul ei, doi angajati ai unui hotel si un politist. Daca facem un calcul la rece, ajungem la concluzia ca de fapt actiunea de salvare a fost un esec deplorabil si de proportii. Am salvat o viata, care poate nici nu era in pericol, distrugind alte sapte.

                    Dar in fine, astfel de actiuni se petrec aproape zilnic in lume. Militari, pompieri, salvamontisti, salvamari, politisti si civili murind pe capete pentru a salva o persoana care, culmea, citeodata se baga cu buna stiinta in situatii limita. De cite ori n-am vazut prin filme ca dintr-un rescue team mai ramine unul singur si asta doar ca sa salveze un prizonier. Adevarul e ca n-ar fi etic sa nu incerci sa ajuti pe cineva a carui viata atirna de interventia ta, dar daca pui in pericol multe alte vieti, asta nu tine tot de etica? N-ar fi mai bine sa gasesti alte cai de a solutiona problema? In cazul de fata, de ce nu l-a acceptat pe nenorocit, ma refer la fata, doar pentru a-l atrage intr-o capcana in care politia sa i-o traga la lingurica? Se poate spune ca nu aveai cum sa stii ca sapte vieti vor fi jerfite, pentru a salva una, dar tinind cont de faptul ca era vorba de un psihopat, mi se pare ca era cam la mintea cocosului. Cucuriguuuu! Mie personal, aritmetica astora mi se pare o stiinta inexacta, nu stiu voua.

Read Full Post »


                    Iata o discutie pe care am mai avut-o cindva si pe care o supun si atentiei voastre.

                    ”Dor de tara” Ce-o fi aia, ca mie,  expresia mi se pare cel putin bizara, ca sa nu spun absurda. In primul rind hai sa vedem la ce tara se refera. In cazul meu si a mai multora care s-au pripasit prin strainataturi, expresia se poate referi la tara unde te-ai nascut sau la tara unde traiesti. Si atunci, n-as putea spune ca ma arde dorul de tara, chiar daca m-as afla in Romania? Ba as putea, atita timp cit sunt si cetateanul altei tari, care imi este „acasa”. 

                    Dar hai sa nu fac pe timpitu’, va spun ca stiu la care din tari se refera lozinca, desi nu reusesc sa-mi explic sensul. Asadar, Romania. Imi este mie dor de Romania? Nu. Nu strimbati din nas, ca n-aveti motive! Cum ar trebui sa se manifeste dorul asta, daca ar fi sa ma incerce? Sa-mi fie dor de cimpii? Nu, ca am si aici si sunt la fel de verzi si chiar mai intinse. Sa-mi fie dor de munti? Nu, ca si din astia avem si chiar mai elvetieni decit Carpatii. Sa-mi fie dor de ape? Nu, ca aici avem ape cu aceeasi formula chimica si multe de nu le mai poti tine socoteala, plus faptul ca sunt si mult mai putin poluate. Sa-mi fie dor de paduri? Nu, ca aici padurile sunt si-n orase iar castanii si teii sunt la fel ca-n Cotroceni sau Floreasca. Sa-mi fie dor de limba? Exclus, atita timp cit in casa vorbim numai romaneste si zilnic. Sa-mi fie dor de traditii? Nu, doar pe alea care mi-au placut, le-am luat cu mine si ma tin de ele, poate mai abitir decit o faceam in Romania. Sa-mi fie dor de pamint? Cind voi ajunge sa-mi fie dor de el, ma voi interna in primul ospiciu. Sa-mi fie dor de-o titulatura? Nici macar. Cum sa-ti lipseasca un nume in asa hal, incit sa te cuprinda dorul?   Priviti pozele de mai jos. Frumoase! Pot fi toate din Romania? Sigur. Dar oare, poate sa nu fie niciuna? Mda si asta-i posibil. Ei bine, una e din Elvetia, una din Bulgaria, una din Romania si una din Canada. De care mi-o fi dor?

                    Evident ca din lista de mai sus lipsesc toate motivele pentru care nu mi-ar fi dor de Romania, chiar daca as locui acolo. Dar ce rost are sa le mai enumar, atita timp cit pe alea le discreditati si voi? Problema cred ca e cu totul alta si nu are nimic de-a face cu tara in sine, ci apartenenta la o anumita comunitate. Si nu ma refer la apartenenta legala, ci la cea afectiva. Cu alte cuvinte, mi-e dor sa fiu roman printre romani. Mie asta imi lipseste, nu tara in sine. Nu zic, e posibil ca amintirile sa-mi evoce o strada, o cladire, un litoral, dar in niciun caz tara in sine.

                    Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Daca prin absurd s-ar muta toti romanii in Canada, si Canada s-ar numi Romania, credeti ca v-ar mai fi dor de teritoriul din curbura arcului Carpatic, ramas viran? Eu nu cred. Si daca e asa, asta nu ar insemna ca de fapt dorul se refera la comunitate si nu la spatiul respectiv. Dar pentru a va scoate pe voi din ecuatie, am sa ma refer doar la mine.  Acest „dor de tara”, e de fapt, dorul de propria mea identitate. De ce spun asta? Pentru ca eu, si ma refer strict la mine, nu ma identific in nici un fel cu astia de pe aici. Mie identitatea-mi lipseste, citeodata. De ea mi-e dor. Pe ea cred c-o regasesc in familie, in petreceri, care sunt in proportie de 90% , numai in cercuri de romani. Si asta cu toate ca sunt multe lucruri care ma deranjaza si pe care le trec cu vederea numai din dorinta de a-mi satisface dorul de a fi roman printre romani.

                    Asta e si motivul pentru care ma simt fericit la fiecare medalie cistigata de romani si in general la fiecare succes romanesc. Pentru ca ma identific cu acea persoana si acel succes. Asta e si motivul pentru care sunt lipit de blogurile astea de limba romana, frecventate de romani. Dar evident ca prin acelasi mecanism, identitatea mi-e ranita de mizeriile care se spun despre romani sau pe care le fac romanii prin italii si austrii. Nu pentru ca am fi noi cei mai hoti si mai criminali din Europa. Ca daca e sa ne luam dupa statistici, la capitolul asta n-o sa-i intrecem pe italieni in veci vecilor. Dar ei pot sa-si camufleze gunoiul, ca-i la ei in tara. Al nostru migreaza. Cum dracu sa-l bagi sub covor? Si asta ma doare. Evident ca sunt mindru sau ma doare cind aud vorbindu-se de Romania. Dar daca Ukraina si Romania ar face schimb de popoare, mi-ar pasa in mod sigur de Ukraina.  Dar stiti care e paradoxul? Ei bine, faptul ca de plecat, am plecat din cauza oamenilor, nu a tarii, ca tara saraca, ce rau sa-mi fi facut? Cu toate astea, uite ca nu de ea mi-e dor, ba ma surprind ca de fapt mi-e dor de mine, romanul.

Read Full Post »


Ziua Natonala a Irlandei si a irlandezilor de pretutindeni, pe care o serbeaza mai toata lumea dornica sa petreaca, sa bea si sa danseze.

In Chicago inverzesc ditai riul in cinstea acestei sarbatori

In toate Paradele de St. Patrick, predomina culoarea verde  si picioarele lungi.

Unii participa cu tot felul de costume

altii cu masti

Unii privesc si … sunt privite,

Altii petrec prin pub-uri pina se-mbata ca animalele,

Iar animalele, fiinca sunt deja animale, rup friul si dau friu liber desfriului.

Si atunci ma intreb, de ce n-om petrece si…voi, ca eu o voi petrece oricum? Asa ca dragilor, eu va urez, impreuna cu Betty Boop

Read Full Post »


 

 Psipsina, corespondenta noastra la Madrid, va relata fazele fierbint ale acestui meci. Orice alte comentarii din partea voastra, pe marginea acestei partide, sunt binevenite. Cu cit mai haioase, cu atit mai bine. 

 

***

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Veni, vidi e soridi (2)


In cadru ciclului aproape menstrual, „7 zile, 7 arte” va prezint urmatoarele fotografii carora va rog sa le gasiti si voi cite un titlu care sa le reprezinte, asa cum am facut-o si eu. Cu cit mai nebunatic, cu atit mai bine.

1. Inalta mai crescusi, bich!

2. Daca te-ai ridica numai putin pe virfuri…!

3. Tertipuri tiganesti

4. Hei, baiatu’, aia nu-i chiar gaura de sarpe!

5. Ah, fa-ma om!

6. M-ai tradat, URSS-ule!

7. Ce stie iedu’ ce-i Islamul?

Read Full Post »


Pentru Duzina de cuvinde de simbata, 19 martie, iata cuvintele propuse

film, liniste, majora, camasa, psihopat, necurat, laudabila, salvamontisti, pericol, etic, solutiona, inexacta

Iar pentru luni, 21 martie, v-as propune urmatorul titlu

Contraste

***

Read Full Post »


Prima problema

Sa presupunem ca stiti o femeie insarcinata care are deja 8 copii. Trei dintre ei sunt surzi, doi sunt orbi si unul este dezechilibrat mintal. Femeia are sifilis si este insarcinata pentru a noua oara.

Intrebare: Ati sfatui-o sa avorteze?

*

A doua problema

Alegeri prezidentiale la care participa trei candidati.

Candidatul A – are legaturi cu politicieni corupti si crede in astrologie. A avut doua amante. Fumeaza ca o locomotiva si bea 8 pana la 10 pahare pe zi.
Candidatul B – a fost concediat de doua ori, doarme pana dupa pranz, in facultate se droga si bea un sfert de litru de whisky in fiecare noapte.
Candidatul C – este un medaliat si un erou de razboi. Este un vegetarian convins, consuma doar bere si asta ocazional si nu a avut niciodata legaturi extraconjugale. 

Intrebare: Dintre acesti trei candidati, pe care l-ati alege presedinte?

 

 

 

***

 

La prima intrebare, daca ati raspuns DA, l-ati fi condamnat pe Beethoven la moarte.
La a doua, cei trei au fost protagonistii celui de-al doilea RM:

Candidatul A este Franklin D. Roosevelt .

Candidatul B este Winston Churchill.

Candidatul C este Adolf Hitler.

Ce trebuie retinut, este faptul ca dictonul „daca nu belesti ochii, belesti pula” este relativ si aleatoriu. Dupa cum se poate constata, e foarte posibil s-o belesi, fie ca-i ai inchisi, fie ca-i belesti ca melcu’. Fie ca analizezi la singe datele problemei, fie ca decizi la plesneala.

Pe de alta parte si de fapt, pe cea mai importanta parte, asta-i o dovada a modului in care poate fi manipulata opinia publica. Prezentind informatii incomplete, trunchiate, scotind in evidenta numai ceea ce te aranjaza sau iti dicteaza orientarea politica, sociala, sexuala, religioasa si turistica. (recunoasteti ca ultima v-a dat pe spate! hi, hi, hi!)

Read Full Post »


Incitat de postarea psipsinei, la Duzina de cuvinte, m-am hotarit sa bag si eu un jurnal de calatorie, mai ales ca vizitam Spania pentru prima data, ceea ce era, teoretic, similar cu o dezvirginare.

Sangria, por favor!

Spania! De cind imi doream s-o vad si uite ca tot apareau parisuri si italii, care-mi incurcau planurile. Si poate ca nici de data asta n-am fi ajuns sa vizitam Madridul, daca nu ne-ar fi stricat furtuna de gheata voiajul spre Buenos Aires. Renuntind la Argentina, am ajuns in Spania. Dar nu avea sa ne para rau si iata de ce: 

16 Apr. Ar fi trebuit sa plecam. Aminam plecarea cu o zi, intrucit la New York e un vij de te ia pe sus, iar noi, in mod normal, ar fi trebuit sa aterizam in jos.

17 Apr. Profitam de-o gaura-n nori si decolam.

18 Apr. Ajungem dimineata in Madrid si-o taiem rapid spre hotel, din motive de Toledo.

18 Apr. La 3PM excursie organizata la Toledo. Vizitam Catedrala, o sinagoga si o manufactura de sabii si alte chestii din otel, cu insertii de aur si care aveau niste preturi de parca ar fi fost din aur cu insertii de otel. Oricum, interesanta ciocaneala mesterilor. Apoi ne plimbam, mincam si pa, ca ni se inchideau ochii iar creierul nu mai asimila nicio informatie.

19 Apr. Vizitam Palatul Regal. Superb! Pe Juan-Carlos n-am reusit sa-l gasim, iar regina-si epila mustata. Mergem la Cibeles Fountain, Porta del Sol si unele puncte de atractie vestimentara, pentru sotie. Nu-si gaseste nimic de cumparat si intra in starea melomanului pe care-l pui s-asculte manele.

20 Apr. Prado. Nu ne cade fata. Goya, Greco, Velaschez, vreo trei Rubens, patru Titieni si in general (80%), teme religioase. L-am vazut pe Hristos pictat in zeci de feluri si cu zeci de fizionomii. Pina la urma Hristos-ul dintr-o pictura ajunsese sa semene cu Sf. Gheorghe-le din alta. Or fi fost din aceeasi mama? La Rubens am zabovit cel mai mult. Aveam impresia ca ma mai intilnisem, cindva, cu nudurile respective. Dar ce-i drept, cam luasera-n greutate. In alta aripa si cu alte bilete, intram la un Tintoretto. Aici ne-am delectat. Oamenii aratau a oameni si pomii a pomi. Ba mai mult, aratau a oameni si a pomi de pe planeta asta. Dupa amiaza ne rupem picioarele pe la cumparaturi. Si iar nu gasim nimic care sa ne excite vizualul, ci doar intr-o masura oarecare, sistemul nervos. Asa ca ne oprim si noi unde stiam ca putem gasi ce cautam. Intr-o piateta, la un restaurant.  Comandam tot felul de spaniolisme si traditionalisme, care ne-au incintat papilele si ne-au uns la pipote, vinul ne-a uns si la vezici, dar putin mai tirziu.

21 Apr. Plecam la Avila si Segovia. Doua orasele intr-adevar unice si deosebit de placute. Daca ajungeti la Madrid, nu uitati de ele, nu veti regreta. Ne pozam pe zidurile imprejmuitore la Avila si cu viaductul roman din Segovia, mai vizitam ceva catedrale, ca bag seama, fusesera construite mai mult din ratiuni turistice decit religioase, ne plimbam pe stradutele alea strimte si pitoresti pe care daca nu esti atent, te poti propti cu dintii-n caldarim, intram prin magazine si ne oprim, cu rezervorul gol, intr-un restaurant din Avila. Eu comand specialitatea locului, purcelus de lapte, caruia i-am tras si fo doua poze, ca-mi devenise simpatic. De fapt cred ca ma indragostisem de-a binelea, ca-l mai visez si acum.

22 Apr. Luam avionul spre Barcelona. Ajungem, ne cazam si-o pornim sa vizitam Plaza Spagna si Palau Nacional. Tot acolo-n piata, fosta arena pentru coride se renoveaza si va fi transformata intr-un mall imens, in care se vor inghesui altii tauri, dar la cumparaturi. In fata muzeului Cataloniei, asteptam pret de-o ora ca fintinile arteziene sa-si inceapa show-ul. Canci! Show-ul se petrece numai vinerea si simbata. Ce-om fi crezut noi, ca suntem la Bellagio in Las Vegas? Dar piata si turnurile, asemanatoare celui din San Marco, sunt interesante si placute retinei. Mai tragem si ceva poze pentru posteritate. Seara, o cina stropita cu ceva vinisor, dupa care o retragere strategica spre hotel, unde ma astepta o fiola inca virgina de sangre de toro. Prevazator cum sunt, o luasem in caz ca se opreste apa peste noapte.

23 Apr. Plecam la Monserat. O manastire sus pe stinci la 60km de Barcelona. Am ajuns acolo cu autobuzul, iar sus pe creste, cu cremaliera. Trenuletul asta, urca neica niste pante abrupte, ca daca nu stai bine cu muschiul, te poti stropi pe tine de frica, in drum spre culmi. Cind am ajuns sus, unde doar capra neagra mai poate spera sa ajunga, ne-am dus sa vizitam…ce credeti? O alta, ca-te-dra-la, ce altceva! A fost, insa, o experienta unica si care a culminat cu doua cintece, pe care le-am inregistrat, cu corul de copii al Catedralei. O traditie care se pastreaza de pe la 1300.

Vizitam bineinteles si Muzeul de Arta, in care gasim citeva Picasso-uri minunate. Astea nu apucasera cubismul. Ne mai minunam noi asa, pe noi, pret de doua ore, de cum au reusit astia sa construiasca ditai manastirea in creierul cataroaielor si apoi o luam la vale cu autobuzul.

24 Apr. Modernismul lui Gaudi. Interesant e faptul ca si dupa o suta de ani, unul ca Gaudi inca mai poate fi considerat un excentric, mai ales cind vine vorba de arhitectura. Casele pe care le-a construit bogatasilor spanioli, au devenit simbolurile Barcelonei, ca si Sagrada Familia la care se tot construieste de pe la inceputurile secolului al XX-lea. Am vizitat-o si ne-a cam lasat masca, atit igeniozitatea si talentul architectonic, cit si inutilitatea monstrului de beton. Este o imensitate al carui principal rol, e sa-l faca pe om sa se simta mic si neajutorat. Inaltimile din interiorul acestui templu sunt ametitoare. Turnurile care-i reprezinta pe cei 12 Apostoli au intre 90m si 112m apoi vin inca sase dedicate Arhanghelilor (4), Mariei si cel central de 170m ( ?!?) simbolizindu-L pe El, Sefu’. Asa de multe as avea de spus, ca mai bine tac. (maxima imi apartine)

Dupa Sfinta Familie, urmeaza Districtul Gotic cu Catedrala Santa Maria del Mar si Catedrala (alta?), ca sa zic asa, principala, care era ascunsa toata dupa schele. Cu aceasta ocazie am reusit sa scapam si de ceva bani care ne prisoseau. Nevasta-mea si-a gasit tot ceea ce-si dorea, ba chiar mai mult decit atit. Am incercat sa-i tin piept, contribuind si eu la gaura bugetara. Intr-o oarecare masura am reusit, iar seara am luat masa-n oras. Si sa vezi ce mincare curioasa au ibericii astia, ca nu aluneca fara lubrefiant. Asa ca, “Sangria, por favor!” Sotia s-a dat batuta dupa primul paharel, asa ca am ramas, ca Don Quijote, sa ma lupt de unul singur cu toata vaza aia plina.

25 Apr. Urcam la Sagrad de Cor (in catalana) care in spaniola ar fi Sagrada del Corazon, adica un fel de Sacre Coeur adica, alta catedrala. Linga lacasul respectiv, e Turnul de Telecomunicatii. Tot muntele e de un pitoresc fascinant. Dupa ce vizitam catedrala si tragem citeva poze, bem un expresso si o luam inapoi pentru o promenada pe malul Mediteranei. Ne plimbam pe faleza pina la monumentul lui Columb de unde urcam pe Rambla. O strada interzisa autovehiculelor, plina de bistrouri si terase. E misto de nu-mi vine sa ma mai intorc. Dar va trebui, ca de atita paella, m-a luat burta.

26 Apr. Desi nu ne dorim, totusi ne intoarcem. Vacanta s-a terminat. Dupa ce ajungem acasa, mai stam pe ginduri vreo doua zile, digerind periplul spaniol, apoi incepem planurile pentru Viena, gindind inca la:

Sangria, por favor!

Read Full Post »


                    „Iar o da asta pe fut!” se aude din tribune. Bai, da’ voi nu mai puteti gusta o metafora? E, uite ca nu ma voi referi la activitatea de fut, dar pentru ca expresia mi s-a parut sugestiva, am titularizat-o.

                    Se spune ca, odata cu inaintarea in virsta, devi mai intelept, mai profund, mai analitic, mai ginditor. Folosesti mintea mai mult decit muschii. Mintea si muschii fiind oricum intr-un raport inversproportional, cam de cind te nasti.  Bun, problema e ca mintea ne e oricum bombardata de problemele cotidiene, care se pare ca se-nmultesc odata cu virsta, dar si, in mod paradoxal, odata cu dezvoltarea economica. Si de aceea, eu vreau sa dau in mintea copiilor, pentru ca la urma urmei, din cite am fost informat, avem o singura viata de trait. Si nu spun, e la  latitudinea fiecaruia dintre noi, cum si-o traieste, dar eu consider ca a venit timpul sa-mi eliberez mintea de probleme arzatoare, de esenta lucrurilor, de concepte si reduceri la absurd, de „de ce”-uri inlantuite, de framintari, de nervi inutili, de stari de tensiune, de conflicte, de batai de cap, intr-un cuvint, de high blood presure in my brain. Ca reusesc sau nu, e alta poveste, dar de dorit, mi-o doresc cu ardoare, pentru ca altfel se cam moare si cind mori, pe ai tai ii doare, c-ai ajuns din om, o boare. Asta nu inseamna ca voi intra intr-un colaps mental, dar nici nu-mi voi stresa creierul pina la limita suportabilului. Stiu ca multi vor spune ca gindesc superficial. Bun, si? Daca nu le place viata mea, s-o traiasca pe-a lor. Dar hai totusi sa-mi justific afirmatia, pentru a nu se spune ca iau hotariri pripite.

                    Acum o luna, am fost absolut devastat. Nu cred ca s-a observat.  Dar totusi, am fost. Pe 10 februarie, un coleg de serviciu a decedat, dupa doar 51 de ani de viata. De ce? Stop cardiac. De la ce? Din cauza stresului, ca nu avea nicio afectiune si nici cazuri in familie, din cite am aflat ulterior. Omul asta punea atita suflet in tot ceea ce facea, de-ai fi zis ca-i vorba de propriul copil, desi n-avea pe nimeni. Pe linga asta, mai punea si la suflet, cam tot raul si uritul care-i aparea in cale. Era intr-un stres continuu. Fiecare lucrusor si amanunt trebuia disecat si analizat. Fiecare vorba si fiecare email il afectau, intr-un fel sau altul. Fiecare treaba neterminata si-o lua constiincios acasa si-o buchisea de-i veneau dracii. Si cu ce s-a ales? Omul asta n-a stiut in viata lui decit servici si casa. Casa fara masa, ca nici familie n-avea. De fapt, unde sa fi incaput si familia, in noianul de probleme? De la 21 de ani muncea aici ca un dement, pentru ca asta ii era constructia, constructie care n-a mai rezistat.

                    Nu stiu voi, dar eu am alte conceptii despre viata. De fapt am una singura din care deriva altele mai micute. S-o traiesc cit mai bine si cit mai mult, daca mi-o ingadui natura. Ca dupa cum se observa, dezastrele naturale, ca cele din Chile si cel de ieri, din Japonia, se tin lant, dar despre ele n-are rost sa discut, ca alora n-avem ce le face. Dar in rest? In fond suntem oameni, nu masini, desi pina si masinile vomita din cauza stresului excesiv. Azi cind am ajuns la serviciu, m-am vazut in rind cu ceilalti, parcindu-ne masinile, indreptindu-ne, cu capul afundat adinc intre urechi, spre cusca unde vom petrece o treime din viata. De fapt, nu, asta e doar o aparenta. Nu e doar o treime, daca luam in consideratie stresul la care suntem supusi in acele 8 ore, e mult mai mult. Pentru colegul meu, stresul asta a fost, probabil, echivalentul a 30 de ani de viata. 

                    Tot vorbim de inteligenta. Bun, la ce ne-ajuta, ca de cind ma stiu, suntem din ce in ce mai cunoscatori, dar tot 8 ore pe zi (in cel mai fericit caz) trebuie sa robim pentru a supravietui? As intelege avantajul dezvoltarii, electronizarii, automatizarii si robotizarii daca ne-ar  inlesni viata, dar din cite se pare, expresia de baza a ramas „viata-i din ce in ce mai grea”. Pai unde dracu-i logica?  Care-i menirea inteligentei, salahoria? Ne-am inmultit ca sobolanii, devoram ca termitele, si muncim ca sclavii. Asta s-o numi viata?  In care sistem solar? Dar de ce sa mint, ne permitem totusi si  concedii, o data pe an. Trista consolare! Mai prost e ca n-avem alte alternative. Si uite asa, am ajuns la concluzia ca futi, nu futi, el condor pasa si te-alegi doar cu curenti de aer. Carpe diem!

                    Ca epilog, bag si binecunoscuta melodie, cu Simon & Garunkel, al carei text mi se pare cam nehotarit si fara condori

Read Full Post »

Pas de deux


by papa

*

Tu esti ea, iar eu sunt el,

Tu culoare, eu pastel,

Tu un vis, eu implinire,

Tu mireasa, iar eu mire,

Tu o boare si eu vint,

Tu o floare, eu pamint,

Tu o apa, eu un fum,

Tu ocean, iar eu Neptun,

Tu vapaie si eu jar,

Tu scinteie, eu amnar,

Tu o muza, eu Amor,

Tu iubire, iar eu dor,

Tu o marmora, eu lut,

Tu o gura, eu sarut,

Tu geneza, eu seminte,

Tu o viata, eu putinte,

Tu un suflet, eu o minte,

Tu o mama, eu parinte,

Tu o culme, eu un hau,

Tu a mea si eu al tau.

***

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »