Pentru Duzina de cuvinte de simbata 2 aprilie, iata cuvintele propuse
spate, deranjaza, singur, nimeni, birfa, taios, vecini, caviarul, benevol, divulga, figurativ, aspect
Iar pentru luni, 4 aprilie, as propune titlul: Cumpana
Iata si-o idee, pentru titlul de luni (click pe poza)
Da, eu am feelingul de prima impresie si cu tine acelasi feeling a fost ca NU ne vom intelege, ne-am contrazis tocmai de la inceputuri (nu mai tin exact minte pe ce ne-am contrazis, dar stiu ca fiecare a tinut-o pe a lui si am sugerat sa inchidem conversatia in pace de dragul pacii, aaa, da mi-am adus aminte, ne contraziceam, da, exact, exact, ce clar mi-am adus aminte, ne contraziceam pe TACERE vs PROPOVADUIRE inainte de vreme.
Eu eram ptr tacere, tu ptr propovaduire. Si iti explicam punctul meu de vedere, ca decat sa fac propovaduire inainte de vreme si ca nu ma simt in stare, mai bine fac lucrare tacand si stiu ca ti-am exemplificat printr-un un fragment al Sf Grigorie de Nazianz care clarifica si una si alta din aceste doua aspecte si el dadea intaietate TACERII(mai ales mireanului) nu mai gasesc acu fragmentul exact, dar o sa revin daca il gasesc).
Si intr-adevar, apoi, pe parcurs, au fost dese momente cand aveam opinii diferite.
Drept dovada ca si dupa primele conversatii directe de anul trecut, iar nu ne-am inteles, aveam pareri diferite (si chiar din primele conversatii, imediat sesizam diferenta dintre noi).
Dar faza cu blogul lui Ciprian asta a fost cea mai tare, blogul lui.
Deci tu, tipic tie, asadar dupa mascarada din luna MAI, tu revii la sfarsitul lui august si adaugi un comentariu la adresa par M. S, super tare, in care ii atragi atentia sa aiba ma mult sfiiciune (cand tu, tu exact pe blogul par M.S ai postat un comentariu cu numele tau si parerea ta, ca apoi sa faci incheiere dupa 3-4 luni pe blogul lui Ciprian, fantastic!!!!!) Acelasi stil !
Si acum te intreb cine are atitudine „tradatoare”???(bine e mult spus, dar atitudine duplicitara, la asta ma refer)
Acelasi lucru l-ai facut si cu mine cu F.J (si acolo l-ai facut gratuit, ptr ca F.J e rezonabila cateodata, mai rezonabila decat tine si cu toate acestea la Papessa Ioana te-ai simtit „dator” sa ma corectezi si sa ma pui la punct si atunci si dupa DOUA LUNI, tipic tie, stilul tau) Tu detii Adevarul Absolut si e demn de raspandit peste tot.
Tocmai de aceea scriam si ieri ca „ma incred (din fire) dar Nu in tine, Nu ma incred in tine si nu intamplator am scris asa, cu toate ca vroiai sa-mi demontezi sensul, dar ti-am scris clar – NU ma incred in perfizi (infido). Fantastic cum se aranjeaza toate la locul lor, chiar si intr-un CONTEXT BANAAAL !!!!
AZI, este prima zi in care sunt FERICITA ca ne-am despartit. Sunt impacata si fericita ca ne-am despartit.
Si da te-am visat duminica ptr ca probabil m-am gandit prea intens la despartire si in vis de abia ne intrezaream si NU ne iubeam, NU aveam niciunul din noi emotii, era ciudat, de abia ne intrezaream si ptr faptul ca de abia ne intrezaream facea mai mare „dorul” de a ne vedea mai clar. Asa cred ca va fi iadul sau raiul, sunt oameni care se vor revedea, oameni care nu se vor mai revedea si aceasta in functie de cum s-au iubit, in ce fel au CREZUT si mai ales de VOIA lui Domnului.
Cam asta. Ieri si alaltaieri am plans in hohote ca NU mai puteam si m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa termin o data cu durerea asta ca nu pot s-o mai duc si mi-a ajutat sa ma edific.
Nu avem aproape nimic in comun si acu lucrurile imi sunt si mai clare, mergand chiar in urma cu evenimentele.
Azi, 30 martie 2011 e prima zi de despartire FERICITA 😆
ApreciazăApreciază
Ce dq e aici? Am facut ochii cat cepele….
Papa,frangi inimi?
Papa…modifica,este 2 aprilie si 4 aprilie…nu martie.:))
ApreciazăApreciază
Papa,
poza aia e arhi-cunoscuta… 😀
===
P.S. à propos de postarea „anonimului”(sic!), my question is:
„why do you have to be a virtual heartbreaker?!”(Dionne Warwick)… 😉
ApreciazăApreciază
virtual heartbreaker UN CAZZO !!!!!! 😆 😆
why do you have to be a virtual CRAYZ MAN ?????!!!!
ApreciazăApreciază
ce este fericirea?
ApreciazăApreciază
@ anowen, nu stiu pe cine intrebi.
dar ptr mine, fericirea este impacarea cu sine. 🙂
(in fine, eu o sa ma opresc, chiar nu mai am timp sa intru in dialog, am cateva lucruri care sunt must pe ziua de azi)
ApreciazăApreciază
@anonim(ne-venetzian),
papa, crazy?!… esti în eroare totala, caci papa se distreaza pe-acest blog(si nu numa’…), pare prea „egoist” si-asa cum îl descrii pentru cei care nu-l cunosc dincolo de pseudonim…
uneori umoru’ lui e vulgar, ieftin, dar NU-i pasa despre parerile altora. Nu-i genu’ sa se descurajeze, sa se lase intimidat, sa se întristeze, sa se supere; glumeste si se amuza, pur si simplu, constient si lucid ca afirmatiile lui „super-importante” nu vor schimba virtualu’. Daca „abuza” de ironie, cinism, critica (uneori dura!), misto adesea inspirat e ca sa provoace, sa dialogheze si-n final tot ca sa se-amuze… De fapt, daca-l citesti printre rânduri, practica auto-deriziunea, ca un mijloc de auto-aparare, un fel de scut virtual si daca reuseste sa manipuleze „audientza”, înseamna ca-i un geniu virtual, capabil sa accepte si „lovituri” pentru curajul de-a provoca asemenea reactii…
Stie ca (ne) ofera free fun si-n sinea lui, chit ca-i ateu sau agnostic, spera s-ajunga în vreun „rai papal”(sic&LOL!)… Am certitudinea ca parerile, complimentele, eventual insultele, înjuraturile virtuale NU-l ating si nu-l dau pe spate, iar inima nu i se muta din stânga-n dreapta de necaz sau de placere… si nici n-alearga dupa vreun premiu, medalie sau statuie virtuala, oferita celui mai „celebru anonim”… he just wanna have fun, that’s all. 🙂
ApreciazăApreciază
@ Melania, Tu ZICI !
PS. eu stiu doar ca azi sunt fericita. 🙂
Impacata cu mine..si automat impacarea se produce si cu ceilalti, asadar sunt fericita, in armonie. (cum de altfel am si scris in primul comentariu, la un moment dat, ca sunt impacata cu mine si fericita). Mai mult de atat nu am ce sa mai zic si cred ca e superfluu sa ma si zic ceva in continuare.
ApreciazăApreciază
bună dimineaţa.
papa, recunosc „anonimul” ioooi, cum îl recunosc! 😆
oare trebuie să fiu geloasă pentru că acum te iubeşte pe tine sau invidioasă că nu mă mai iubeşte pe mine?
oare trebuie să-i spunem anonim sau greta, motanul miaumiorlau, felicia, sabina, alina, etc, etc, etc?
nu ştiu. dar îmi iau cele 12 cuvinte şi îmi văd de ale mele.
ApreciazăApreciază
wow!
ApreciazăApreciază
papa!
ma che cazzo? 😀
ApreciazăApreciază
Mel, ce naiba am pierdut 🙂 si cat de in urma sa ma duc cu postarile sa pricep si eu ce se intampla, si ce-a facut papa 🙂 de anonimii pot fi fericiti si impacati 🙂 ( cu ei, cu noi, anyway )
Defapt intrasem sa vad provocarile si m-am blocat 🙂
ApreciazăApreciază
psi…anosabialifelimior e multifunctionala? :))
ApreciazăApreciază
Papa, psipsina & silavaracald,
va rog sa lamuriti „lumea” despre identitatea noastra: Mélanie & Melania… 🙂
ApreciazăApreciază
pai ce legatura are Melanie cu Melania? eu zic ca niciuna..
ApreciazăApreciază
Da bai. Asta-i dementa de care va vorbeam si astea-s comment-urile cu care ma bombardeaza zilnic. am vreo 170 la gunoi. Nu stiu cum de a reusit sa patrunda, dar e clar ca numai o nenorocita poate face asa ceva
ApreciazăApreciază
melanie, nu are rost să lămurim nicio „lume”, eu cred că-i de-ajuns că noi ştim cine eşti: une femme capricorne care mie îmi place.
papa, e posibil să nu fi băgat la spam toate id-urile. 😉
ApreciazăApreciază
papaaaaa…schimba martie cu aprilie
ApreciazăApreciază
psi
dracu s-o ia, oricum wordpress-ul trebuia s-o opreasca, ca si pina acum, fiind o adresa noua
acum a bagat anonimu_anonim
ApreciazăApreciază
scorpiuto
cum adica si de ce?
ApreciazăApreciază
Da-o dracu, pot s-o trimit la gunoi si de aici 😆 Poate-i mai bine asa, cu ocazia asta avem sansa s-o depizdam 😉
ApreciazăApreciază
duzina de cuvinte-pe 2 si pe 4 aprilie, nu martie cum ai scris.
si va salut,am fugit la scoala,revin mai pe seara.
ApreciazăApreciază
papa, este 2 aprilie şi 4 aprilie… în post, la provocări. are dreptate scorpio! 😉
ApreciazăApreciază
psi
da, acum am vazut si eu. am modificat. merci scorpiuto!
ApreciazăApreciază
psi
ma intreb, oare am sters-o complet de pe pagina? 😉
ApreciazăApreciază
papa, nu din pagină, de la inimă! 😆 prezumtivele adrese de e-mail se tot schimbă, dar id-urile sunt aceleaşi, indiferent de locaţia pe care s-ar părea că o are (variabilă şi aceea).
mai bine pune de cafea şi hai să ne vedem/ vorbim de ale noastre. nu crezi?
ApreciazăApreciază
psi
da, asta cam asa e 😀
ApreciazăApreciază
totul e bine cand se termina cu bine 😀
o zi buna sa aveti !
ApreciazăApreciază
😆 Dementa nu se astepta sa-i apara commentul, asa cum nici eu nu ma asteptasem. Acum se pare ca ori s-a rusinat ca-i vaca, ori si-a luat serviciu, ca n-a mai scos niciun muget 😆
ApreciazăApreciază
De fapt, mai bine i-as da liber, poate intelegeti voi ceva din mintea ei bramburita 😆
ce ziceti?
ApreciazăApreciază
mala
o zi buna si tie, universitarule 😉
ApreciazăApreciază
@psipsina… yesss, no pasaran!!! 🙂
@papa
zici ca:”am vreo 170 la gunoi.”
OMG, ce i-ai facut fratello de te hartuieste-n halu’ asta?!…
va cunoasteati personal si „pe viu”?… 😉
daca ai ignorat-o, spamuit-o, interzis-o definitiv, de ce revine, e masochista?… 😀 Stii ca netu’-i plin de psihopati îndârjiti, care duc „razbeluri” virtuale de ani cu stafiile din neuronii lor afectati de curiozitate si de frustrare, nu suporta sa fie ignorati si pace… Colegii-medici pot confirma… 😀
ApreciazăApreciază
Mel
Nu stiu cine e, nu stiu la ce se refera, nu stiu ce vrea si nici nu-i stiu fisa medicala, dar pare o dementa nefututa. Excesul de foliculina face ravagii 😆
ApreciazăApreciază
despre ce este vorba in propozitie? eu tocmai m-am trezit. ( am ramas pe afara 😦 )
ApreciazăApreciază
irena
E o nebuna care-mi trimite zeci de comenturi, aiuristice si fara sens si care-si schimba adresa si IP-ul si dracu s-o ia 😆 Cumva, nu stiu cum, a reusit sa evite filtrul si astazi i-a aparut, spre surprinderea ei si a mea, un comment cit un post intreg, in care bineinteles ca batea cimpii, ca de obicei. In fine, banuieli as avea, ca doar nu-s tote demente in Cluj, dar prefer s-o dau dracu la gunoi. Cam asta e. 😀
ApreciazăApreciază
@ malasuerte
daca tot raspunzi scrie si corect: macche cazzo? mai invata si tu mai bine italiana, ca tot esti poliglot….aaaa si vezi si cu accent, nu uita accentul, da? s-a facut ! Bine ! Bravo 😉 😛
(din primele tale comentarii)
Papagigli,
fara cuvinte la cuvintele tale, nu degeaba a avut indigestie, cand te-a mancat Anowen, atunci, in Padurea Neagra cu motociclistii 😆 😆
ApreciazăApreciază
Mierelo, tembelo, vad ca ai devenit mult mai atenta la ce vomiti. Parca nu mai bati cimpii ca inainte. Deci asta era. Iti dadeai in petec doar pentru ca te stiai spamuita 😆 si la adapostul interdictiei
Bun, ia sa-ti aprob eu toate scursurile, ca sa vada lumea cine esti cu adevarat.
ApreciazăApreciază
Copilasi
Daca vreti sa vedeti de ce e in stare dementa, puteti sa-i cititi cele 173 de coment-uri pe care mi le-a borit incepind de pe 10 martie. Au fost mult mai multe, dar pe celelalte nu le-am salvat.
Precizez ca nu stiu la ce dracu s-o ia se refera si nici ce dracu s-o ia vrea de la mine. De fapt va veti da singuri seama, citindu-i dejectiile.
Am anulat toate restrictiile, asa ca de acum incolo va aparea in direct si-n toata splendoarea ei patologica 😆
ApreciazăApreciază
Precizez ca unele commenturi va sunt adresate voua, desi stia ca e spamuita 😆 vai ce-mi place termenul si i se potriveste de minune 😉
ApreciazăApreciază
Faza cu publicarea tuturor comentariilor, nu-i vad noima, ca sa ce? nu inteleg.
Ca la gradinita, uitati copii, acu radeti si injurati.
La sfarsit sa-i intrebi ce au inteles.
Iti zic eu, nimic !
Dar asta e stilul tipic tie.
Multumesc
ApreciazăApreciază
Nu-i vezi noima pentru ca esti dusa don’soara. Doar le-ai trimis cu scopul de-a fi citite si de altii, ca doar de aceea li te adresai. Fato, veziti de boala, de barbat si de copila, nu mai alerga pe bloguri dupa himere si nu mai hartui oamenii aiurea-n gard!
ApreciazăApreciază
Tu alesesei sa le spamuiesti, trebuia sa mi le fi publicat atunci in momentul scrierii, nu dupa o perioada de timp, fara context si fara timp.
Ceea ce faci NU e corect fata de cititorii tai si nici fata de mine, pentru ca ii vei bulversa, respecta-ti cititorii.
E fix alegerea ta, atunci cand le vei publica sa ma anunti si pe mine, nu de alta, dar sa stau in fata ca sa fie spectacolul mai exotic, voi aruncati in mine si eu sa-mi iau rosiile, cartofii, pietrele in fata, ca sa va distreze pe masura.
Ok, sa zicem ca sunt un caz patologic cum spui tu, dar cu un om bolnav ce faci, il ajuti? sau il afunzi si mai mult aratandu-l in fata multimii (cititorilor). Daca un om e bolnav da-i o mana de ajutor, iar daca nu, multumesc, va astept pe umerii mei sa ma afundati si mai mult in noroi pana ma inec, poate asta va distreaza si eu nu stiam.
ApreciazăApreciază
E hai ca asta-i culmea obrazniciei. Te consideri cumva victimizata sau cum? De ce nu apari cu adevaratul nume si stai ascunsa ca un sobolan? Ai curajul raspunderi pentru imbecilitatile vomitate pe blogul meu si pe altele. Dupa cum se vede treaba, esti dementa doar atunci cind vrei. Acum vorbesti firesc si fara excesele din comment-urile precedente. De ce? Te citesc si altii? Chiar nu ai o limita anume?
ApreciazăApreciază
Am scris ca trebuia sa mi le fi publicat in momentul scrierii mele, in context si timp, nu toate gramada, puse alandala, te-am rugat asta din respect pentru cititorii tai, ptr ca nu le aduce niciun folos, doar bulversare.
In ceea ce priveste identitatea in spatiu virtual, foarte putini isi declara identitatea.
Imi cer scuze pentru neplacerile cauzate de commenturile mele si daca acestea scuze iti sunt suficiente, iti multumesc in locul cititorilor tai.
ApreciazăApreciază
Bulversarea ai produs-o tu, nu eu. Eu imi respect cititorii, tu insa esti cea care nu m-ai respectat pe mine si nici pe cei pe care-i compatimesti acum. Pe de alta parte, daca nu te-as fi aprobat, ai fi continuat in aceeasi nota ca si pina acum.
Spune-mi te rog pentru ce toate astea? Care ti-a fost scopul? Sau ca iti este, in eventualitatea ca nu ti l-ai atins inca? Care a fost idila dintre noi si despre ce sex web bateai cimpii? Poate asa reusesc sa inteleg si eu ceva din tiradele tale bolnave.
ApreciazăApreciază
Bulversarea doar intr-o anumita masura, acum, azi cand te-ai decis sa le publici. Vina e impartita, intre cel care a scris (eu) si cel care a aprobat (tu) la un moment dat crezut de tine.
Ceea ce ai aprobat nu e relevant pentru cititori dupa un fapt consumat.
Daca nu ai aprobat, as fi continuat in aceeasi nota? Voi continua mereu sa-mi spun parerea vis-a-vis de problemele societatii de azi, de oamenii care au nevoie de adevar, stabilitate, sa li se traseze o lumina catre echilibru, sa ne pese unii de altii, intr-o lume din ce in ce mai dezorientata si cu probleme o gramada. Comenturile mele sunt doar un strigat de constientizare, unii oameni vor intelege, altii nu.
Iar tu ai putea sa faci multe lucruri bune, dar ma intreb prin modul tau de a aborda probleme, cati din cititori inteleg? sau ce inteleg? sau inteleg corect? inteleg mesajul scrierilor tale cu adevarat?
Tu ca detinator al blogului te preocupi atunci cand scrii ca sa alcatuiesti bine mesajul ca cititorii sa inteleaga corect?
Idila dintre noi nu a fost, daca vrei o preocupare a mea pentru un om si alegerea lui in viata spre a da altora prin talantul cu care sunt inzestrati, Binele, echilibru.
Sex web-ul de care amintesti este un aspect cu care NU sunt de acord, l-am combatut, tocmai de aceea a aparut in commenturi. Nu sunt de acord cu legalizarea prostitutiei, nu sunt de acord cu orice vorba de preacurvasareala virtuala, gen sex-ul online, care nu face decat sa aduca iluzii oamenilor.
Alte „triade” cum le denumesti tu „bolnave”, e un strigat catre oameni care pot da din talantul sau spre binele celorlalti si in acelasi timp durerea mea ptr fiecare om care are de infruntat o serie de probleme intr-o societate subreda, fara repere.
Cam asta e.
ApreciazăApreciază
am revenit!
aoleu…aici e o intreaga telenovela.:))
papa..cred ca il intreci pe pepe :))….
ApreciazăApreciază
Anonim
aia era varianta din ” Invatati italiana fara profesor?”
google mai joaca si feste din cand in cand 😉
ApreciazăApreciază
Nu tin minte sa-ti fi cerut vreun ajutor sau vreun sprijin, iar modul in care ai procedat nu denota vreo intentie laudabila din partea ta, ci pur si simplu dementa, rautate si obsesie. Du-te te rog si trateaza-te, apoi putem sta de vorba.
ApreciazăApreciază
@ malasuerte,
era varianta „invatati italiana intelegandu-i sensurile” 😉
ApreciazăApreciază
scorpiuto
nu stiu ca-i povestea lui pepe. e vreuna si n-o stiu eu? 😀
ApreciazăApreciază
cum papa? vuiesc ziarele si pe posturi se vorbeste doar de Pepe si Oana Zavoranu…in loc de Japonia,Libia,tara noastra,etc,etc
ApreciazăApreciază
@ papagigli,
la care mod te referi? faptul ca am trimis commenturi multe sunt dementa?
ApreciazăApreciază
Anonim
„puneti mana pe carte, cand vreti sa dati lectii ”
citat din malasuerte, editia revizuita 2010, toamna
Sper ca e suficient de clar incat sa nu o mai lungim.
ApreciazăApreciază
papa…io pe persoana fizica declar:
nu ma intereseaza personajul si nici subiectul.Punct! :))
ApreciazăApreciază
misto…norul radioactiv este deasupra Romaniei…
ApreciazăApreciază
@malasuerte, eu NU incerc sa dau lectii, era o gluma, daca nu ai observat si am si pus acest emoticon :P. Apoi acest gen de a da lectii NU imi apartin, dar am observat din exterior cand cineva dadea lectii altcuiva, ceea ce nu mi-a placut si reactia a ta a fost fireasca, asa cum a fost si al acelei persoane de care mi-a parut rau ca se suparase.
Si o precizare mica, o limba straina daca vrei s-o inveti bine si cu ACCENT, in niciun caz nu se invata cu cartea in mana, desigur poti s-o inveti ca in frazele din carte, dar apoi vei fi deliciul italienilor 😆 Apoi metodologia asta cu invatatul unei limbi straine cu cartea in mana nu mi se pare o metoda buna, conversatia e de baza, asta e si farmecul unei limbii straine sa o poti conversa potrivit cu uzantele poporului respectiv. Conversatia ani in sir si corectarea de catre un vorbitor nativ. Si acum ca am ajuns la dilema noastra „ma che” si „macche” se scriu in mod diferit in functie de context .
Virtual heartbreaker UN CAZZO !!!!!! :lo: (adica, cel care frange inimi o pl..a. – in sensul cel care frange inimi o iota (adica deloc) si am raspuns asa ptr ca mi se parea formularea destul de neadevarata si bombastica, iar raspunsul in contextul asta – macche cazzo? (exprima un dezacord de genul o traducere nu adlitteram, ci cu sens „ce pana mea zici acolo? arata nedumerirea si neintelegerea totodata)
sau alt context: E arrivata quella lettera? (A sosit acea scrisoare?) raspuns: Macche? (o traducere exacta limba romana ra fi: da de unde? nici vorba? si cand italienii zic acest raspuns au si un gest articulat al mainii)
si exista si contextul in care se foloseste „ma che”
Ma che cazzo vi lamentate ? De ce pl..a va plangeti?
Si acum raspunde-mi tu ce inseamna cum l-ai scris tu sau ce ai vrut sa insemne raspunsul: „ ma che cazzo?”
ApreciazăApreciază
@ erata
unei limbi straine (schimbasem cuvintele si in comentul precedent apare un „i” in plus)
ApreciazăApreciază
anonim
mi-ai luat numele in desert. 😉 n-am cum sa ma supar, pentru ca n-am inteles, dar nici nu tin sa-mi explici.
in ce priveste intentiile tale bune, eu te rog sa nu ti le indrepti catre mine. cu alte cuvinte, nu ma regasesc printre cei care te doresc in preajma. iar din punctul meu de vedere, mi-as dori sa te retragi de pe blogul asta.
ApreciazăApreciază
anowen :))
ApreciazăApreciază
@ anowen, pai EXACT asta am si zis la inceputul zilei, ca ma retrag impacata, deci….
doar am raspuns la ce m-au intrebat, atata tot, daca m-au intrebat am raspuns.
ApreciazăApreciază
anonim
apreciez. multumesc. doar ca vad ca te intinzi la vorba si tii sa te retragi cam la fel de repede ca rusii dupa al II-lea razboi mondial.
ApreciazăApreciază
😆
scorpiuto ce-mi facusi! eu credeaqm ca te referi la pepe care umbla pe la Buimacii si pe la slvc. Nici prin cam nu-mi trecuse ca e vorba de ala, pe care oricum nu-l stiu, dar am auzit ca a fost o despartire cu chiuituri 😀
ApreciazăApreciază
@ anowen, atata timp cat nu sunt in spam si atat timp cat sunt intrebari sau se scrie despre mine, raspund, cand nu se va mai scrie despre mine, nu mai raspund, e un simplu drept la replica. cat despre rusi, vezi tu, poate mai gasesti pe vreunul ramas inca, asta ca sa pastram tonul tau binevoitor.
ApreciazăApreciază
Anonim
eu am scris corect ce am vrut sa spun.
Nu inteleg de ce ai nevoie de de atat de multe cuvinte ca sa te afunzi aiurea.
Repet
atentie mare la google 😀
consider ca e incheiat subiectul, iar pentru a fi exacti, eu nu te-am intrebat nimic, tu ai vrut sa-ti etalezi inteligenta sclipitoare, corectandu-ma.As prefera sa nu primesc raspuns, pentru ca nu intreb nimic. Sper ca sunt suficient de clar in limba romana.
ApreciazăApreciază
papa,ce sa am eu cu pepe de la Mel?:))
ApreciazăApreciază
Hi Papa,
whaz up prin mozaicu’ multicultural aka Canada? a nu se confunda cu vecinii din sud care-s „melting pot”… cica peste 20 ani, musulmanii canadezi vor fi cam 63%, de unde am tras concluzia ca te pregatesti de-a te reîntoarce-n tara-ti natala… 🙂
===
@Scorpio-72 & Anowen… câta autoritate, respect… 🙂
Anowen, ti-amintesti ca papa a mai avut o hartuitoare, care intra p-aci si cu porecle masculine, ca „anonim”?… 😀
ApreciazăApreciază
Femeie, tu chiar nu-ntelegi sau faci pe proasta? E vorba de obsesie, iar asta rezulta din numarul aberant, din continutul paranoic, din insistenta diabolica, din egocentrismul exacerbat si in general, din tupeul tau dus la paroxism.
Te rog sa te recitesti si sa ne lasi.
ApreciazăApreciază
scorpiuto
Nu e vorba de tine, dar credeam ca a avut si el o poveste asemanatoare care-mi scapase 😀
ApreciazăApreciază
mel
nuti-spaima-putii 😀 cum sa nu-mi aduc aminte! pacat ca n-o fac cu placere.
ApreciazăApreciază
@ malasuerte, cum i-am scris lui anowen, atata timp cat nu sunt in spam si se vorbeste despre mine, raspund.
da, exact asta vroiam sa zic ca inteligenta mea e mai ceva decat sclipitoare 😆 , oare cum o fi a alora care fac asa mereu cu ceilalti din jur, si mai sclipitoare, fac Bum bum, ia foc mintea 😆
nu am inteles faza cu google, de ce google nu are definitia lui „macche”? atata timp cat stiu sensul cuvintelor, de ce sa nu folosesc google, care-i smenul? Eu folosesc si dexul online pentru limba romana, da, il folosesc, nu ar trebui? sau ce?
ApreciazăApreciază
Mel
Aia se vor retrage in Québec si oricum, in 20 de ani, Québec-ul va fi probabil o alta tara, cu care, din pacate, ne vom invecina 😆
ApreciazăApreciază
bai, hai sa va zic un banc:
30 de barbati si o femeie naufragiaza pe o insula pustie. dupa 30 de zile, femeia, scirbita de ce facea, se sinucide. dupa alte 30 de zile, barbatii, scirbiti de ce faceau, o ingroapa. dupa alte 30 de zile, barbatii, scirbiti de ce faceau, o dezgroapa.
ApreciazăApreciază
Papagigli,
obsesie fata de ce? 😆 cand eu ti-am zis dimineata ca ma retrag.
ApreciazăApreciază
@ papagigli, nu ma mai intrebati nimic si nu mai raspund, asta i-am zis lui anowen, dar atata timp cat ma intrebati raspund, daca tot m-ai scos din spam
ApreciazăApreciază
anowen
a propos, am sa reiau postul cu onania. cred ca numai tu-l stii, din cei de acum 😉
ApreciazăApreciază
papa
baga-l, coane. e la moda, din cate vad. ti-am zis ca eu le recitesc cu placere. bah, asta inseamna ca-mi faci tu placerea sau mi-o fac singur?
ApreciazăApreciază
anow
sunt scarbit de atata ras 😀
ApreciazăApreciază
papa, ai scos-o din spam, acu face spume! ioooi! 😆
ApreciazăApreciază
deci io ma chinui aici sa va atrag atentia ca daca iesim maine si ne ploua,ne creste o plua in cap sau trei tzetze…si voi nici nu ma bagati in seama.Rusine!!!!
ApreciazăApreciază
scorpio
ai scris gresit. 😆
ApreciazăApreciază
scorpio
si nu uita accentul, da? 😀
ApreciazăApreciază
huh! enjoy the silence????
ia nu vă mai luaţi de scorpio! hm?! 🙂
ApreciazăApreciază
scorpio
vezi sa nu-l scapi pe jamal afara maine. te trezesti ca ii mai creste fo pereche de boashe.
tocmai ma batea gandul sa-ti propun ceva, da’ s-a bagat psi. asa ca nu mai zic nimic.
ApreciazăApreciază
na, poftim! cind imi pregateam si io reintrarea triumfala pe blog… scuzati!
anow,
mai sa nu te recunosc asa imbrobodit. 🙂
ApreciazăApreciază
baieti..profitati ca sunt singurica? ia sa il chem io pe Jami al meu sa ma salveze…
da,..mala,o spun asa de bine cu accent ca mi se umple gura de el :))
ApreciazăApreciază
anowen…hai propune-mi,propune-mi,propune-mi
ApreciazăApreciază
cris
saru’ mana! ma bucur sa te vaz sanatoasa. intr-o vreme stateam cu presul meu albastru langa al tau. dar tu ai disparut. si acum m-au imbrobodit fetele. 😀
p.s. hai dinamo!
ApreciazăApreciază
cristiana..minte anowen!
noi vrem sa il dezbrobodim,dar el nu se lasa si pace!
ApreciazăApreciază
zi, bai, ca nu turbanul vrei sa-l dau jos. da’ tot degeaba, ca nu intra-n poza. 😆
ApreciazăApreciază
tu da ce vrei si spun eu dupa :))
ApreciazăApreciază
anowen, sorry, nu mai cot un sunet. 😦
ApreciazăApreciază
anow,
cred c-ar merge mai degraba un ” Hai Dinamo Stiinta!” . Gaman la Dinamo?!!!! Se sparie gindul…
las’ ca ma rezum la ” Vamos Rafa!” ( ce, credeati c-ati scapat? 🙂
ApreciazăApreciază
eu dau dupa ce spui tu ce vrei
ApreciazăApreciază
anow,
cred ca la ochelari se refera. nu mai sint in trend. 🙂
ApreciazăApreciază
Bai, ce-i aici, traftir? 😆
Eu ma omor cu astia in review-uri si voi va jucati cu cuvintele pe dezbracatelea 😉
ApreciazăApreciază
cristiana
Ce faci doftoroaio? Tot primarita, sau ti-ai tras spital? 😉
Ma bucur ca te vad si nu te-ntreb de ce-ai lipsit, desi n-ar strica s-o spui neintrebata 😆
ApreciazăApreciază
scorpiuto
Lasa tu, da-l dracu de nor, ca n-o s-ajungeti voi spider-men. Mai bine i-ar ploua pe nationali, sa le creasca picioarele si pofta de joc 😆
ApreciazăApreciază
pisicoaso, unde fugisi bre? 😀
ApreciazăApreciază
papa, n-am fugit nicăieri, dimpotrivă, aterizasem într-un front care nu era al meu… aşa că m-am făcut ghem şi taaaac… deşi văd că nu numai eu. şi asta mă deprimă grozaaaav! 😆
ApreciazăApreciază
psi
E, stai tu, ca mai ies si ei la un pipi, la o bere, iar la pipi si uite asa, ca doar n-or sta toata seara pe uscat 😀 Mai ales anowen care nu-s ce face, mulge camiloiu la ora asta 😉
ApreciazăApreciază
papa,
un sfirsit de an raaaaau si-un inceput asijderea. sa zicem ca ar fi trecut.
ApreciazăApreciază
Sara buna!
ApreciazăApreciază
cristiana
Primarito, imi pare rau sa te aud vorbind asa. Sper ca tu si mama sunteti bine si ca nu-i fo suparare legata de sanatate. Restul se mai rezolva
ApreciazăApreciază
Traiane
Trebuie sa aranjam agapa respectiva. Ii avem invitati pina acum pe andru, pe Lady si pe Vlad 😉
anowen, bai tu unde vei fi in mai?
ApreciazăApreciază
cristiana
tu te vei nimeri cumva prin Bucuresti in perioada 20-25 mai?
ApreciazăApreciază
anowen,eu ma refeream la ochi
asta vreau sa vad la un om…
ApreciazăApreciază
sara bunăăă, traian!
papa, nu la ei mă refeream, omule… 😆 ci la iubirea ta din tei. măăă, că-mi aduc aminte: nu mă aşteptam să mă traduci aşa pe faţă. aveam şi io o femeie care mă iubia şi mi-ai luat-o şi pă aia… măăăă… 😦 😦 😦
ApreciazăApreciază
papa
Aranjam, sigur ca da, lady ti-a raspuns ca dupa 20 e in Sibiu.
ApreciazăApreciază
psi
ti-o las, ia-o! 😆
ApreciazăApreciază
Traian
Aha, e atunci poate o punem inainte de 20. Mie mi-e indiferent, e vorba de programul vostru. Sper ca si Vlad va fi in Bucuresti inainte de 20 mai. Am sa va trimit emailuri la toti ca sa ne putem intelege
ApreciazăApreciază
Intru iar la review-uri, revin mai tirzior
ApreciazăApreciază
papa,poate ma ia si pe mine cineva de o aripa in drumul vostru..
dar mai vorbim
eu va spun o seara buna,trebuie sa ma ingrijesc de fiul meu.
ApreciazăApreciază
papa, păstrează-ţi-o! 😆
ahaaaa, traian, deci tu strângi rândurile! pfaaaa… o să vă vedeţi cu toţii… haaaa! deja spumeg de invidie! 🙂
ApreciazăApreciază
nu stiu de ce va certati dar Papa are dreptate. Ca’ntotdeauna! 😀
PS: ‘naseara!
ApreciazăApreciază
papa, asta-i pentru tine: 😉
ApreciazăApreciază
psi
Io-i string si ti-i aduc gramada la Bv. te bagi ?
ApreciazăApreciază
Traiane
Ai speriat fata 😆
ApreciazăApreciază
scorpiuto
am sa te includ in email 😉
ApreciazăApreciază
psi
Am sa vad acasa despre ce e vorba. Acum si aici nu am voie 😉
ApreciazăApreciază
papa
Pai nu spumega ea de invidie ?
ApreciazăApreciază
traian, oricând pentru prieteni! 🙂
da va trebui să vă aud strigând „hala, madrid!” te bagi?
ApreciazăApreciază
Traiane
Trebuie sa dam o fuga si pina la Brasov. O fi peste pe acolo? 😉
ApreciazăApreciază
papa, depinde ce fel de peşte cauţi. 😉
ApreciazăApreciază
psi
treci pe postul urmator te rog 😉
ApreciazăApreciază
papa
Gasim sirene, si tot luam ceva…
ApreciazăApreciază
Traiane
Treci pe futere! 😆
ApreciazăApreciază
noah, boys, io mă duc la somn! vă las pe voi să prindeţi sirenele alea.
pa, paaa!
ApreciazăApreciază
psi
Pai era vorba ca trecem pe postul urmator 😆
Noapte buna!
ApreciazăApreciază
[…] Cuvintele impuse: spate, deranjaza, singur, nimeni, birfa, taios, vecini, caviarul, benevol, divulga, figurativ, aspect […]
ApreciazăApreciază
[…] cumpănă au mai scris: papagigli, […]
ApreciazăApreciază
[…] cumpănă au mai scris şi nişte prieteni de-ai mei, bipezi cu toţii: papagigli, psipsina – şi Vero, […]
ApreciazăApreciază