Dor de mine

                    Iata o discutie pe care am mai avut-o cindva si pe care o supun si atentiei voastre.

                    ”Dor de tara” Ce-o fi aia, ca mie,  expresia mi se pare cel putin bizara, ca sa nu spun absurda. In primul rind hai sa vedem la ce tara se refera. In cazul meu si a mai multora care s-au pripasit prin strainataturi, expresia se poate referi la tara unde te-ai nascut sau la tara unde traiesti. Si atunci, n-as putea spune ca ma arde dorul de tara, chiar daca m-as afla in Romania? Ba as putea, atita timp cit sunt si cetateanul altei tari, care imi este „acasa”. 

                    Dar hai sa nu fac pe timpitu’, va spun ca stiu la care din tari se refera lozinca, desi nu reusesc sa-mi explic sensul. Asadar, Romania. Imi este mie dor de Romania? Nu. Nu strimbati din nas, ca n-aveti motive! Cum ar trebui sa se manifeste dorul asta, daca ar fi sa ma incerce? Sa-mi fie dor de cimpii? Nu, ca am si aici si sunt la fel de verzi si chiar mai intinse. Sa-mi fie dor de munti? Nu, ca si din astia avem si chiar mai elvetieni decit Carpatii. Sa-mi fie dor de ape? Nu, ca aici avem ape cu aceeasi formula chimica si multe de nu le mai poti tine socoteala, plus faptul ca sunt si mult mai putin poluate. Sa-mi fie dor de paduri? Nu, ca aici padurile sunt si-n orase iar castanii si teii sunt la fel ca-n Cotroceni sau Floreasca. Sa-mi fie dor de limba? Exclus, atita timp cit in casa vorbim numai romaneste si zilnic. Sa-mi fie dor de traditii? Nu, doar pe alea care mi-au placut, le-am luat cu mine si ma tin de ele, poate mai abitir decit o faceam in Romania. Sa-mi fie dor de pamint? Cind voi ajunge sa-mi fie dor de el, ma voi interna in primul ospiciu. Sa-mi fie dor de-o titulatura? Nici macar. Cum sa-ti lipseasca un nume in asa hal, incit sa te cuprinda dorul?   Priviti pozele de mai jos. Frumoase! Pot fi toate din Romania? Sigur. Dar oare, poate sa nu fie niciuna? Mda si asta-i posibil. Ei bine, una e din Elvetia, una din Bulgaria, una din Romania si una din Canada. De care mi-o fi dor?

                    Evident ca din lista de mai sus lipsesc toate motivele pentru care nu mi-ar fi dor de Romania, chiar daca as locui acolo. Dar ce rost are sa le mai enumar, atita timp cit pe alea le discreditati si voi? Problema cred ca e cu totul alta si nu are nimic de-a face cu tara in sine, ci apartenenta la o anumita comunitate. Si nu ma refer la apartenenta legala, ci la cea afectiva. Cu alte cuvinte, mi-e dor sa fiu roman printre romani. Mie asta imi lipseste, nu tara in sine. Nu zic, e posibil ca amintirile sa-mi evoce o strada, o cladire, un litoral, dar in niciun caz tara in sine.

                    Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Daca prin absurd s-ar muta toti romanii in Canada, si Canada s-ar numi Romania, credeti ca v-ar mai fi dor de teritoriul din curbura arcului Carpatic, ramas viran? Eu nu cred. Si daca e asa, asta nu ar insemna ca de fapt dorul se refera la comunitate si nu la spatiul respectiv. Dar pentru a va scoate pe voi din ecuatie, am sa ma refer doar la mine.  Acest „dor de tara”, e de fapt, dorul de propria mea identitate. De ce spun asta? Pentru ca eu, si ma refer strict la mine, nu ma identific in nici un fel cu astia de pe aici. Mie identitatea-mi lipseste, citeodata. De ea mi-e dor. Pe ea cred c-o regasesc in familie, in petreceri, care sunt in proportie de 90% , numai in cercuri de romani. Si asta cu toate ca sunt multe lucruri care ma deranjaza si pe care le trec cu vederea numai din dorinta de a-mi satisface dorul de a fi roman printre romani.

                    Asta e si motivul pentru care ma simt fericit la fiecare medalie cistigata de romani si in general la fiecare succes romanesc. Pentru ca ma identific cu acea persoana si acel succes. Asta e si motivul pentru care sunt lipit de blogurile astea de limba romana, frecventate de romani. Dar evident ca prin acelasi mecanism, identitatea mi-e ranita de mizeriile care se spun despre romani sau pe care le fac romanii prin italii si austrii. Nu pentru ca am fi noi cei mai hoti si mai criminali din Europa. Ca daca e sa ne luam dupa statistici, la capitolul asta n-o sa-i intrecem pe italieni in veci vecilor. Dar ei pot sa-si camufleze gunoiul, ca-i la ei in tara. Al nostru migreaza. Cum dracu sa-l bagi sub covor? Si asta ma doare. Evident ca sunt mindru sau ma doare cind aud vorbindu-se de Romania. Dar daca Ukraina si Romania ar face schimb de popoare, mi-ar pasa in mod sigur de Ukraina.  Dar stiti care e paradoxul? Ei bine, faptul ca de plecat, am plecat din cauza oamenilor, nu a tarii, ca tara saraca, ce rau sa-mi fi facut? Cu toate astea, uite ca nu de ea mi-e dor, ba ma surprind ca de fapt mi-e dor de mine, romanul.