Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for februarie 2011


                    Greu sa faci din drama, satira si sa si placa, dar voi incerca, asumindu-mi toate riscurile. Ce m-a dus cu gindul la Traviata, a fost acel cuvint, tuberculoza. Dar pentru ca n-am vrut sa fie o expunere banala de wikipedia, am decis s-o tratez intr-un stil, nonconformist. Asadar, una donna traviata, probabil cea mai accesibila opera compusa vreodata si ca atare, cea mai populara si, evident, iubita de marele public. Opera a fost compusa de Verdi pe un libret scris de Piave si inspirat de „Dama cu camelii” a lui Dumas fiul.

                    Pe scurt, Violetta, o curtezana in Parisul inceputului de secol XVIII, buna, dar cam bagaboanda si care si-o tragea doar cu seniori avuti, se indragosteste de Alfredo. Asta, un tinerel de familie buna, cade-n limba dupa duduia respectiva si se muta cu ea undeva la dracu, la tara, dar nu departe de  Paris. Aflind de concubinaj, tatal lui Alfredo, Giorgio Germont, om cu prejudecati si mindrie de familist, ii baga o vizita domnisoarei si-i spune cu frumosul, ”fa tirituro, lasa-l dracu pe fi-meu in pace si tunde-o la babalicii care te-au intretinut pina acum” (clipul de mai jos surprinde exact acest dialog). Violetta se da de ceasul mortii, si la figurat, dar si la propriu, pentru ca suferea de tuberculoza, insa pina la urma se supune si-l paraseste pe junior. Asta, cind se vede abandonat ca o zdreanta, suiera si pufneste ca locomotivele cu aburi. Din acel moment ura ii intuneca mintile si-o tine numai in petreceri si desfriu, ca orice gaozar. Acum, sincer sa fiu, nu stiu daca chiar dorea s-o intilneasca pe Violetta, pentru a o violenta si a-i violeta vreun ochi sau chiar pe amindoi, dar uite cum se-ntimpla ca intr-o zi, o intilneste la un soiree, unde golanca aparuse cu un pensionar mai baron si mai plin de lovele. Bag sama ca daca s-ar fi combinat cu un student amarit, ca Mimi din Boema, i-ar fi stat in git. In fine, are loc o mica altercatie si Alfredo, dorind sa se dea cocos, ii arunca-n fata, si de fata cu toata lumea, o caramida de parai. Cu alte cuvinte „na fa si hai sa ti-o trag!” pentru ca el asta vroia sa demonstreze, ca ea se frige pe bani.  Violetta, injosista, cade pe jos, desi n-o impinsese nimeni, iar martorii scenei, sar cu gura pe el, ca de ce e mitocan si dobitoc. Ei si atunci apare coarda aia batrina de Germont, care asistase la figurile cocosului de fiu-sau si-i urla, c-o voce baritonala, ca asa cerea libretul,  ”cine injoseste o femeie, indiferent de statutul ei, e un bou” La faza asta, boul, care nu mai era cocos, isi da seama c-a fost magar.  Iar  injosita, care nu se ridicase de pe jos, ii cinta, ca sa-i demonstreze ca e si fazan pe deasupra, ca el nu va pricepe niciodata cit de mult l-a iubit ea, din cordul ei.  Boul, rupt de remuscari, incearca sa-si puna cenusa intre urechile alea de magar, dar de fazan ce era, devine penibil. Ma rog, in final sarmana Violetta il iarta pe Alfredo, care se dadea de ceasul mortii, in timp ce ei tocmai ii sunase ceasul, in felul asta rezolvindu-se pe cale amiabila toate diferendele din familia Germont.

                    Drama este arhicunoscuta, iar ariile acestei opere sunt probabil cele mai frumoase si cele mai fredonate din intreg repertoriul acestui gen muzical. Cele pe care le-am ales, Pura Siccome un Angelo si Un di quando le veneri (3:57), nu sunt atit de populare, dar sunt la fel de pline de intensitate si cu linii melodice care te pot emotiona mai mult decit o femeie goala. Sunt absolut convins ca nimeni nu va fi surprins de faptul ca am ales clipul cu Angela Gheorghiu, in rolul Violettei, cunoscut fiind faptul ca-i apreciez toate calitatile, si dupa cum se poate vedea are destule, si vocale si mai de tot felul. Leo Nucci se joaca de-a batrinul Germont.

Read Full Post »


                   

                   Nu stiu daca ati vazut pina acum documentarul de mai jos, dar pe mine, care nu-l vazusem, m-a socat. Daca nu l-ati vazut si aveti o jumatate de ora la dispozitie, cred ca merita s-o petreceti urmarind acest video clip. Dupa aceea, v-as ruga sa-mi spuneti parerea voastra despre personajul insolit, care constituie subiectul acestui reportaj.

                    Dupa parerea mea, desi nu pare, tipul sufera de o boala pe care n-as putea s-o definesc. Sa stai ani intregi sa te uiti in zapada, mi se pare absolut, incomprehensiv pentru un animal, cu atit mai mult pentru o fiinta rationala. Nu faptul ca traieste ca un pustnic mi se pare revoltator, ci faptul ca sta toata ziua ca pomul, cu care probabil ca vrea sa se identifice. Daca as fi vazut ca incearca sa se gospodareasca, in limitele posibilitatilor, cred ca i-as fi admirat tenacitatea si instinctul de conservare. Dar asa, ce dracu sa admir la el? Nici macar nu poate formula vreo explicatie, cit de cit, plauzibila, a starii letargice in care a ales sa traiasca. In fine, nu stiu daca e bine spus „sa traiasca”, intrucit, in acceptiunea mea, ce face el n-are nimic de-a face cu viata. Multi vor spune ca il duce mintea si ca nu e prost. Dar cum poti considera inteligent, un om care accepta aceasta stare vegetativa? Asta pe linga faptul ca sustine si vreo citeva ineptii. „Nu ma gindesc la nimic” Cum sa nu gindesti cind nu faci altceva, decit sa stai tot timpul pe ginduri? „Numai sfintii pot iubi omul”. Asta deja depaseste nivelul unei ineptii obisnuite. „Natura e a mea” Nu Vasilica, nu e a ta, tu esti al naturii.

                    Ce simt pentru un astfel de specimen? Pai in niciun caz nu-l compatimesc si nici vreo simpatie nu-mi trezeste. Nici macar mila. As putea spune ca e chiar mai putin decit as simti pentru un animal, pentru ca ala din cite s-a constatat, nu dispune de ratiune. Pe cind asta, dispune de ratiune, doar ca alege sa fie irational. Cred ca fiinta asta-mi provoaca repulsie, sila, dar nimic mai mult.

                    De ce-l discut? Pai pentru ca e o curiozitate. Un fel de specie, nou descoperita.

Read Full Post »


Pe lumea asta au existat cupluri celebre. Printre cele mai cunoscute, Samson si Delila, Tristan si Isolda, Romeo si Julieta si de ce nu, Bonnie si Clyde. Ei bine, oamenii astia se potriveau si le statea bine impreuna, cam cum ii sta ratei pe varza. Si cum ma ardea o pofta nebuna, ce mi-am zis? Ia sa nasesc eu un astfel de cuplu, devenit celebru in culinareala romaneasca!

Asa ca, am luat o rata, cam de marimea unei … rate, i-am tras o operatie de-a lungul sternului si am asezat-o rascracanata intr-o tava. De fapt i-am crestat si pielea de pe poitrines, dar nu pentru a o silicona, ci pentru o degresare mai eficienta. Apoi am pudrat-o cu niscai prafuri, d-alea care-ti excita papilele, am bagat si vreo doua frunze de dafin, despre care socrela mia, care-i mai ardeleanca din fire, sustine ca numai taranii le folosesc la gatit. Well, eu n-am vazut bouquet garni fara dafin, dar in fond si francezii au taranii lor. Ha! Deci, cum zic, iau bestia si-o trintesc in tava. Separat, toc varza si-o amestec cu citeva rosii taiate, adaugind doua frunze de „boala soacra-mi” . Dupa aceea, imping cele doua tavi in cuptor. Maruntaiele si aripile le-am submers intr-o oala cu apa, in vederea unei ciorbite cu multa zeama de varza.

Dupa fo doua ore, timp in care m-am conversat c-o sticla de vin, am scos oratania, am degresat juice-ul si am depozitat-o cu suc cu tot peste varza care sfiriia. Apoi le-am lasat sa se-mprieteneasca pentru inca fo doua ore. Ei bine, cind am scos cratitoiul din cuptor, arata de-ti venea sa sari in el, nu alta. Io-te!

Evident ca la asa rata si la asa varza, se cuvenea o saltea de mamaliguta, pe care am executat-o rapid. E si pentru ca-mi ploua in gura, am servit lunch-ul, stropindu-l cu alt pahar, cuprinzator, de vin. Ciorba era deja gata, facuta simplu, cu ceapa, telina, morcov si vreo doi cartofi, cu multa zeama de varza si cu ceva zdrente de ou. Leusteanul s-a dus dracu de la Revelion, asa ca am ars-o doar cu ardei iute. Ce sa zic, simplu si pe gustul meu.

Read Full Post »

Fiului meu


by papa

 

Trecut-au anii… ce-ai crescut!

Dar ti-as mai da, ca in trecut,

Un sfat, c-asa suntem facuti,

Parintii-n sfat sunt neintrecuti.

Dar ti le-am dat din suflet toate

Si ti le-am dat gindind ca poate,

Te-or ajuta, mai stiu si eu!

Ca n-as dori sa-ti fie greu,

Iar viata-i una, dragul meu,

Si-i grea, de-o treci tiris pe coate.

 

 

 

Scoala

De vrei s-atingi, nu stiu ce tel,

Si vrei s-ajungi usor la el,

Nu incerca un chin de-o viata,

Chiar de nu-ti place, stai si-nvata.

Nu-ti fie sila de o carte,

Ca de n-o-nveti, vei avea parte,

De-un trai modest, ce-acum nu-l stii,

Iar cu nevasta si copii,

Trudind pe brinci noapte si zi,

Regretele-ti vor fi desarte.

 

Prieteni

La drumul ce-ai purces copile,

Veni-vor ani, veni-vor zile.

Cind din strain-ti vei face frate,

Uitind de noi, uitind de toate.

Ai grija cu cin-te-nsotesti,

Ca viata-i apa cu multi pesti,

Unii mai buni, altii haini,

Caluti gingasi, dar si rechini

Nehamesiti, de ura plini.

De ei, te rog sa te feresti.

 

Discernamint

In toate e si ceva bun,

Frumos, destept, sau nu stiu cum.

Incearca orb sa fii de-i rau,

Iar bun de-i, vede-l, fa-l al tau,

Chiar mic de-i, nesemnificant,

Cum e-n carbune-un diamant,

Care de fapt e tot carbune,

Dar e curat, nu spurcaciune,

Iar tu desparte de taciune,

Cristalul, ca-i mai important.

Tentatii

Usi cu flori ca-ntr-o poveste,

S-or deschide fara veste,

Nu da buzna doar sa-ncerci,

Chiar de se inchid pe veci.

Lasa usa spre betie,

Spre droguri sau tilharie.

Multi iti vor promite-avere,

Porci drogati din lumi mizere,

Doctoranzi cu caziere,

Si ani grei de puscarie.

 

Credinta

In viata, ca sa o duci bine,

Increde-te baiete-n tine,

Nu-n plasmuirea unor minti,

Ce viata-si pierd in rugi fierbinti,

Pupind tablouri, cruci, altare,

Umili pe brinci, cersind iertare.

Nu este vrerea nimanui,

Ci doar a ta, nu-a nu stiu cui,

Ce te ajuta ca sa sui,

Sau te va duce la pierzare.

 

Atitudine

Atunci cind vei privi-n trecut,

Tu uita tot ce te-a durut.

Esecuri de-s, nu-s ale tale,

De-ai fost birfit, doar vorbe goale.

Daca ti-e sufletul ranit,

Vei suferi la nesfirsit.

Adu-ti aminte de placeri,

De fericirea unei seri,

De chefuri, vinuri si muieri,

Fii jovial, nu prapadit.

 

Vointa

In viata, n-ai voie sa spui,

Sunt parasit si-al nimanui,

Sau, lefter sunt si nemincat,

Ca Domnu’ nu m-a ajutat.

Ce Domn invoci? E-a ta vointa,

Nu-i nici divina si nici stiinta,

Iar de vointa de-i uita,

La cine-n cer te-oi lamenta

Si milogi sa-ti dea ceva,

Sa videci a ta neputinta?

Mindrie

Fii mindru, chiar orgolios,

De tot ce vei crea frumos,

Si tot ce doar in suflet porti,

Sau ce ti-e dat de-ai vietii sorti,

De-al tau copil, de munca ta,

De-al tau talent de a crea,

De tara-n care-ai aparut,

Si tara care te-a crescut,

De mama care te-a nascut,

De truda ei, de truda mea.

 

Parintii

Iar noi, parinti, in urma ta,

Daca ne lasi, te-om indruma,

Ca noi n-avem nimic mai sfint,

Nici sus in cer, nici pe Pamint,

Si te-om veghea noapte si zi,

De-ti va fi greu, la noi sa vii,

Ca noi nu te vom judeca,

Si de dusmani ce-or incerca,

Sa-ti faca ce nu-i voia ta,

Cit suntem vii, noi te-om pazi.

 

***

Read Full Post »

Provocare papala #4


Doamnelor, domnisoarelor si domnilor,

Va prezint   „Duzina de cuvinte” pentru simbata, 19 februarie:

accesibila, evident, seniori, muta, prejudecati, pace, tuberculoza, rupt, caramida, statutul, probabil, intensitate

Pentru luni, 21 februarie, titlul va fi „La limita suportabilului

Succes tuturor participantilor!

***

Read Full Post »


                    Simbata dau fuga la „Illuminata”, boutique-ul de unde ne ochelarim de vreo 15 ani incoace. Mark, ownerul, un tip scund, firfiriu si stilist, in genul lui Galliano, ma primeste cu un zimbet larg „Hi Papa, ce mai faci?” Ii spun ca am venit sa-i cumpar sotiei un cadou de Valentine. Zice  „te-ai gindit la ceva anume?”  Zic „da Marcus, vreau Frou Frou a lui Dior” La care tipul, complet neintentionat spune „aaa, frumos, o sa-i placa sotiei. sunt convins ca si tie ti-au placut Galliano pe care ti i-a luat” Hopa, imi zic! Ce Galliano? Aha, deci acasa m-asteapta o surpriza, care nu mai e surpriza, dar care va trebui sa para o surpriza! Ha, ha! Uite cum am aflat, absolut din intimplare, ca ne-am cumparat acelasi gen de cadou. Stiam deja la ce Galliano se refera Mark, pentru ca pusesem ochii pe ei de acum vreo doua luni cind il cumparasem pe florentinul, Cavalli. In fine, cumpar Dior-ul si-o rad fericit spre casa. De fapt fericirea era dubla. O data pentru ca-i faceam o placere sotiei si a doua, pentru ca acum stiam ca-mi va fi satisfacuta si mie o placere. Lucru mare cu placerile astea, domne!

                    Evident ca n-am suflat o vorba, pentru a n-o dezamagi, si m-am aratat foarte surprins duminica cind am luat dinner-ul cu totii, fericit eram oricum, nu trebuia s-o mai ascund. Cu greu am reusit s-o determin sa facem o poza cu ochelarii pe nas, pentru a v-o arata. In fine, am mincat, am baut o sticla de champagne, eu, ca sotia a luat un pahar de Ice Wine, cadou de la Pirat. A propos, ca safteaua sa fie completa, si Piratul s-a ales cu o pereche de ochelari, dar de vedere. Asa ca Mark al meu, a cam pus-o de acest Valentine. Dar hai sa fim sinceri cu noi insine! Ce-i rau in asta? Acum cind religia-i un business, cind medicina e un business, cind donarile si donatiile sunt un business, cind insasi viata e un business, ce ne-om astepta sa fie o sarbatoare, vreo cutie a milei? Insa mi se pare meschin sa amesteci semnificatia unei sarbatori, in cazul de fata „iubirea”  cu consecintele de ordin comercial, care, in fond, sunt un impuls economic binevenit. De martisor sunt snururi alb-rosii si pe biletele de tramvai. Ce-i rau cu asta si cine s-a ofuscat? Unii spun ca iubirea se manifesta zilnic, n-are nevoie de-o data anume. Bun, si daca pe linga zilnicul ala exista si-o data, pe cine deranjaza si cum? Ca doar ii sarbatorim pe indragostiti, nu pe Basescu. Bleahhh!

Asa ca, Happy Valentine’s day! Astazi o punem din nou de-o masa si poate si-un dans. Why not?

Read Full Post »

Iubim


                    In acest univers virtual, exista o multime de galaxii, in care gravitam cu totii, functie de afinitatile magnetice. Evident ca formarea acestor galaxii, ca si disparitia lor, este un proces perpetuu, dar ce consider ca e important de retinut, este existenta lor. Si in primul rind acel magnetism care face dintr-un grup heterogen, un tot unitar. Am incercat sa definesc acest magnetism, care in galaxia noastra, a buimacilor, actioneaza prin diverse pirghii. Ne citim creatiile, ne apreciem talentul, ne impulsionam si ne incurajam unii pe altii, ne uram zile frumoase, ne uram de sanatate, ne uram de noapte buna, ne sarutam, ne dragalasim, ne compatimim, ne mai si ciondanim, dar numai pentru ca, in fapt, ne cam IUBIM. Or mai fi si comete efemere, dar uite ca cei doi sori (sau sa le spun surori?) in jurul carora gravitam, reusesc sa confere echilibru acestei galaxii, si va asigur ca nu-i usor. De aceea, eu ca planeta de sine statatoare, as vrea sa le spun ca le iubesc si ca ma sunt onorat sa fac parte din galaxia lor.

Astazi, de ziua indragostitilor,  as dori sa ofer, cu toata dragostea,  un buchet de trandafiri virtuali, tuturor doamnelor care vor vizita acest blog. Va urez sa fiti fericite si iubite, fie ca serbati sau nu aceasta zi!

                    Totodata as vrea sa va dedic doua dintre cele mai frumoase arii compuse vreodata. Doua arii pline de muzicalitate si sensibilitate, in doua interpretari de exceptie.

                    Pourquoi me réveiller? din opera Werther a lui Jules Massenet. Una din ariile mele preferate, poate mai putin populara decit altele, dar de un lirism exceptional.

Rolando Villazon

Pourquoi me réveiller,
Ô souffle du printemps?
Pourquoi me réveiller
Sur mon front je sens tes caresses,
et pourtant bien proche est le temps
des orages et des tristesses!
Pourquoi me réveiller,
Ô souffle du printemps?

Demain dans le vallon
viendra le voyageur
se souvenant de ma gloire première.
Et ses yeux vainement
chercheront ma splendeur.
Ils ne trouveront plus que deuil
et que misère! Hélas!

Pourquoi me réveiller,
Ô souffle du printemps?

                    A doua arie este din opera Les pêcheurs de perles a lui Bizet si se numeste Je crois entendre encore

Je crois entendre encore
Caché sous les palmiers
Sa voix tendre et sonore
Comme un chant de ramiers.
Oh nuit enchanteresse
Divin ravissement
Oh souvenir charmant,
Folle ivresse, doux rêve!

Aux clartés des étoiles
Je crois encor la voir
Entr’ouvrir ses longs voiles
Aux vents tièdes du soir.
Oh nuit enchanteresse
Divin ravissement
Oh souvenir charmant
Folle ivresse, doux rêve!

Charmant Souvenir!
Charmant Souvenir!

                   

Read Full Post »


    

flescait, greutate, targa, nisip, corvoada, trogloditi, muieri, soarta, rateuri, dejucat, pasarica, guvern

                    Nici nu stiu de fapt daca-i a ei, deoarece nu cred in soarta, dar daca asa s-a impamintenit expresia, asa o folosesc si eu. Ironia soartei e ca de ce nu te-ai satura niciodata, vine tirziu si se termina repede.  La inceput a fost scoala, pe care am urit-o din prima clipa si abea asteptam sa se duca dracu. Dupa ce s-a dus, e adevarat cu mare greutate si ma bucuram c-am scapat, a inceput munca. E, pe asta am urit-o cu si mai multa pasiune si inca o mai urasc. Iar cind s-o termina si asta si voi putea in fine sa fac ce-or vrea muschii mei, cred ca voi avea neplacuta surpriza sa constat ca-ntre timp mi s-au flescait. Pai si in acest caz ce cacat sa mai fac cu timpul liber nelimitat? Poate doar sa fac marunt din buze la coada din policlinica, ca altceva ce? Multi spun ca se vor apuca sa calatoreasca. La 65 de ani? Cum? Pe targa, de la o sectie a spitalului la alta ? Sau prin Europa cu valiza plina de medicamente si-n carut electric? Las-o dracu de vrajala!

                    Lumea asta a fost gindita de-a-n curulea. Uite cam cum trebuia sa fie. Sa te joci cu puta-n nisip pina la 8 anisori. Sa inveti de la 8 la 18. De la 18 la 50 sa ai o subventie barosana de la guvern, un fel de pensie, dar mare rau si sa stai degeaba. Adica nu chiar degeaba, dar sa faci ce-ti doreste fibra, fara a fi obligat sa muncesti. Iar de la 50 pina dai coltul, sa lucrezi. Asa un schedule m-ar fi aranjat de minune si ar fi avut mai mult sens. De ce? Pentru ca daca ai fi muncit pina la “vesnica pomenire”, in mod sigur n-ai fi avut vreun regret la schimbarea certificatului de nastere cu ala de deces, doar te scapa de-o corvoada. Asa insa, ce face? Te scapa de timpul liber. Foarte avantajos, ce sa zic? Dar vezi ca nici Barosanu’, nici astia cu orinduirile lor sociale nu-s fraieri. Ce si-au zis? Lasa-i pe trogloditi sa munceasca cit sunt in vina si cind or incepe sa dea rateuri, le dam liber sa se distreze cu Scleroza, cu Artrita, cu Pancreatita si cu ce mortii ma-sii alte muieri mai poti agata dupa 65 de ani.

                    Offf, ca daca ma facea si pe mine mama vreun Dumnezeu sau macar vreun subordonat de-al lui, sa vezi ce reguli bagam pe Pamintul asta, de nu-ti mai venea sa-l parasesti. Da’ vezi cum e? Soarta si ironiile iei mi-au cam dejucat planurile. Asa ca, mai am inca ceva ani buni de injurat pina cind s-o termin dracu cu munca. Dupa aceea, liber ca o pasarica, am sa ma pot bucura si eu in fine de timp liber nelimitat prin voiajuri, impreuna cu amicul Parkinson. Sau poate-mi iau un cotage si …

                    A propos. Gigel plingea de mama focului. „Vreau la pipi, vreau la pipi” masa zice „hai cu mama” Gigel „nu vreau cu tine” tata zice „hai cu tata” Gigel nu vrea nici cu el. „bine bine, dar cu cine vrei?” „cu bunica, ca-i tremura mina”

Read Full Post »

Limbi


                    N-am de gind sa fac apologia limbii. Limbile daca nu sunt organe, sunt piscoturi (langue de chat). Dar pe linga aceste semnificatii de ordin material, ar mai fi si aceea care reprezinta o actiune si dupa care femeile se dau in vint, apoi in stamba, dar niciodata in laturi. Ei bine, nu ma voi ocupa de nici una din limbile de mai sus. Asa ca, ce-a mai ramas? Limba ca mijloc de comunicare.

                    Acum citva timp, in drum spre serviciu, ascultam o discutie la radio, in care comentatorii, anglosaxoni, erau contrariati de faptul ca nu’s ce italian s-a ofuscat ca ei, anglosaxonii,  pronunta cuvintele italienesti ca dracu sa-i ia. Ei si dupa ce-au scuturat ei subiectul, ca la pisoar, concluzioneaza cu remarca “I don’t get this language”, adica italiana. In acel moment mi-a crescut glicemia, pulsul si presiunea arteriala. Adica ce vreti sa spuneti mai trogloditilor? Voi care in afara de engleza nu stiti nimic altceva, de fapt nici pe aia ca lumea si care nu aveti inclinatii pentru limbi straine nici cit Turnul din Pisa, voi vorbiti de limbile latine care-s doldora de reguli de pronuntie. Voi a caror singura regula fonetica e “d-aia”, va plingeti ca nu intelegeti ce-i cu limba italiana?   La voi “a”-ul se pronunta-n trei feluri fara nici un fel de motivatie, regula sau logica. La fel „e”-ul sau „o”-ul. Asta ca sa nu mai vorbim de diftongi si triftongi care sunt complet la voia intimplarii. Pe astea cum de le pricepeti? Sau voi intelegeti numai ce-i de neinteles? Ce regula spune ca „enough” se citeste „inaf” iar „high”, „hai”? Te pomenesti ca limba asta a voastra, nu aia din gura pe care o izbiti de dinti si de palatina ca sa va pronuntati behaiala, o fi fo creatie a naturii sau una divina! Poate ca de fapt duminica in loc sa se odihneasca, Barosanu’ a creat limba engleza si de obosit ce-a fost, o fi zis “vorbiti-o si voi cum o fi, ca si asa nu conteaza” Si exemple de pronuntii aiuristice si lipsite de reguli, sunt cit sa umple pagini intregi de blog. 

                    Ce mi se pare insa ridicol, la anglosaxonii astia,  e faptul ca daca nu-ti proptesti limba-n dinti sau n-o scoti din gura de-un cot, cind le pronunti cuvintele, fac o fata de parca le-ai arata formula apei. Stiu ca e simpla, da’ nu si pentru ei. Ei nu stiu nici o formula. Singura pe care cred c-au retinut-o, e a energiei. Asta de cind a scos Mariah Carry CD-ul “e=mc2″ In schimb se mira ca altii nu le pricep pronuntiile lor handicapate, in alte limbi.

Read Full Post »


                    Daca discriminarea este o actiune antisociala, dupa cum o definesc lingvistii, un fel de bau-bau al societatii moderne, de ce e aplicata cu sirg de mai toate guvernele lumii? De ce adica oamenii nu au aceleasi drepturi si indatoriri, indiferent de venituri, asa cum prevad constitutiile? De ce,  unul care si-a rupt cotele prin diverse universitati, a reusit sa-si deschida un business cu truda, stres si risc, cistigind acum de la sase cifre-n sus, pe an, trebuie sa plateasca in taxe, un procent de, sa zicem, 50% din venit, iar aia care si-au petrecut viata fara mari batai de cap, sau au frecat-o pur si simplu, sunt taxati cu, sa zicem, 25%? Se spune ca taxarea e functie de venit. Bine, bine, dar suma va fi oricum disproportionata din cauza diferentei de venit, de ce trebuie sa fie si procentajul?  Care este ratiunea? Este vreuna? O justificare penibila este ”pentru ca asa e echitabil” Echitabil pentru cine? Pentru Marx si Engels? Pai adica ce nu-i echitabil daca toti am fi taxati cu acelasi procentaj? Ca ala cu multi bani, a invatat, a riscat, a muncit si inca mai munceste intr-un permanent stres, 14 de ore pe zi, zi de zi, iar in multe cazuri, asigura locuri de munca si altora.  Nu e firesc ca asta sa cistige mult mai mult? De ce trebuie penalizat pentru succesul in viata? De ce trebuie demotivat numai si numai pentru ca a avut vointa, a fost intreprinzator si si-a asumat riscuri?  Adica unde-i echitatea in faptul ca cel ce cistiga  25k, plateste 6k in taxe,  iar cel care cistiga 100k, adica de patru ori mai mult, plateste de opt ori mai mult in taxe, adica 50k ? Iar daca mai luam in calcul faptul ca celui cu 100k nu i se platesc orele suplimentare, ajungem cam la acelasi salariu orar. 

                    Pai daca asa e normal sa fie, desi mie mi se pare a fi aberant si discriminatoriu, de ce produsele au acelasi pret indiferent cine le cumpara? Cistigi 100k sau doar 25k, pe an, piinea tot $3 dollari este. Taxele pe care le platesti, la cumparare sau vinzare, sunt aceleasi indiferent de venitul pe care-l ai. Asigurarile iti percep aceleasi procentaje pe lucrurile asigurate indiferent daca faci milioane sau doar zeci de mii. Casele, masinile, excursiile, benzina, caldura, spitalizarea, medicamentele, operatiile, spectacolele, pina si curvele, nu te costa functie de venitul clientului. Nici macar dobinda la banca nu este diferentiata functie de citi gologani incasezi pe luna. Cu alte cuvinte, numai statului ii e ingaduit sa fure. Iar intrebarea nu e de ce platesc unii mai putin, ci de ce platesca altii mai mult! Si cica nu-i frumos sa discriminezi. Pai daca nu-i frumos,  de ce sunt discriminati cei care cistiga mai mult, ca doar nu beneficiaza de servicii mai eficiente si mai prompte, de scoli publice mai bune, de o imfrastructura de mai buna calitate, de-o politie mai vigilenta, de-o armata mai bine dotata si in fine, de guverne si parlamente mai competente? Poate ma insel, desi nu cred, dar asta se numeste furt calificat, chiar daca e in spiritul legii, ceea ce constituie un imens paradox. Legea e facuta sa apere furtul care e impotriva legii. Tare!  Si atunci, cine-s hotii? Aha, cei pe care-i alegem. Ii alegem sa ce? Sa ne fure. E, hai ca devine de-a dreptu’ palpitant!

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »