Eram militar prin Botosani, cind am vazut, pentru prima data, barbati purtind martisoare. Tot atunci am aflat ca de fapt obiceiul isi are origini moldave si ca a suferit mutatii drastice, de-a lungul timpului si de-a latul tarii. In forma originala, fetele brodau un ceva la inceput de martie, ceva pe care il atirnau apoi in piept iubitului, ca simbol al dragostei care le mistuia interiorul, din cauza venirii primaverii si a cresterii libidoului. Numai ca de-o vreme-ncoace, acest simbol si-a pierdut complet semnificatia initiala. Nu mai e din cauza de iubire, ci din cauze multiple si asexuate. Si nu numai atit, dar e straniu modul in care a degenerat aceasta frumoasa traditie, de-am ajuns noi, masculii, sa „brodam” martisoare pentru doamne. Dar sa stiti, mie mi se pare ca aceasta retraditionalizare a unei traditii, decisa la nivel national, este in perfect acord cu firile noastre sensibile, tandre si iubarete, de donjuani.
Asa ca, doamnelor, cu ocazia Intiiului de Martie, va ofer in dar, fara niciun fel de remuscari sau ginduri ascunse, un buchetel de flori, ca semn al dragostei ce va port. Si pentru ca mi-a fost mila sa le rup, vi le ofer cu munti cu tot.
La multi ani, sa fiti iubite!
O, papa, cât de darnic eşti! 😆
ApreciazăApreciază
Vero
Mare dreptate ai, si din pacate, nici nu ma pot corija 😆
ApreciazăApreciază
Si de la Emiru, pentru toate doamnele si domnisoarele, un martisor impletit din fire de nisip: Nisip alb de Mamaia si Nisip rosu de Sahara
ApreciazăApreciază
primavara fericita tuturor! sa va iubeasca cine va doriti voi! 😀
ApreciazăApreciază
Papa..multumesc frumos! Un pup de la mine pentru asta..:))
ApreciazăApreciază
Anowen,multumesc..trebuie gasit mai intai:))!
ApreciazăApreciază
scorpio
bag mana in focul ala de ieri ca stii tu bine cine vrei sa te iubareasca. 😀
ApreciazăApreciază
papa şi anowen, 😳 tare mulţumesc de gândurile şi mărţişoarele virtuale. toporaşi şi nisip roşu de sahara… ce combinaţie interesantă, specială.
dragilor, vă doresc o primăvară cu semn de împlinire la rever, cu oameni buni în preajmă şi zâmbete multe.
vă pupă psi! 😉
iar doamnelor care trec pe aici, le doresc să rămână mereu acele femei speciale pentru care primăvara vine întotdeauna cu suflet de ghiocel.
😀
ApreciazăApreciază
Ciao, papa!
Frumos, iată un admirabil gest, care nu mă miră. 😉 Mulțumesc!
Mărțișor fericit!
http://mirelapete.dexign.ro/2011/03/mar%C8%9Bi%C8%99oare-pentru-prieteni/
ApreciazăApreciază
din grabă de dactilo lipseşte în listă emirul… căruia îi urez aceleaşi de mai sus. nu e uitat, doar psi e ceva mai repezită, de bucuria darurilor. scuze, man!
ApreciazăApreciază
psi
multam fain de urari. din partea mea, puteai sa-l uiti si pe papa si sa ma pupi doar pe mine.
ApreciazăApreciază
@anowen, @Emiru, se cuvin mulțumiri! Sunteți grozavi! O primăvară superbă, vouă, nouă, tuturor! 🙂
ApreciazăApreciază
mirela
sa vi se umple primavara de note muzicale. ca numele tau. 😉
ApreciazăApreciază
La multi ani si la multe primaveri insorite tuturor doamnelor si domnilor! 😉 ca poate or merita si ei, nu? 😆
ApreciazăApreciază
anowen, fie… de data asta îl uităm pe papa şi trimit gânduri şi pupături virtuale numai înspre tine. te numesc oficial astăzi „muza mea, ghiocel”
e ok, aşa? 😆
papa, cu siguranţă că meritaţi şi voi, domnii noştri. încă de dimineaţă am purtat zâmbet pe chip privind gingăşia cu care purtau unii domni aceste mici simboluri de primăvară ce urmau a fi dăruite. faptul că vă amintiţi această tradiţie dragă mie, pe mine mă bucură mult.
ApreciazăApreciază
@Papa
Ai nimerit-o, in departata mea tinerete (suntem leat), am primit martisor brodat cu initialele mele…undeva in Bucovina.
ApreciazăApreciază
yes, i feel so fine
pa bam pa bam pa bam
when your body’s next to mine
pa bam pa bam pa bam
warm and tender as can be
pa bam pa bam pa bam
your so precious to me.
http://www.trilulilu.ro/picorn3008/49389a771fc56a
pa ba ba ba ba ba ba bam
ApreciazăApreciază
[…] de la papagigli, luat și […]
ApreciazăApreciază
Traiane
Nu stiu zau ce s-a ales de obiceiul ala 😉
ApreciazăApreciază
Sa aveti o primavara minunata din pricina d` amor 🙂
ApreciazăApreciază
papa
nu fii pricinos ca am preluat din titlu 😀
LE pana si wpress imi zice sa slow down 🙂
maledeta primavera 😀
ApreciazăApreciază
mala
Ma plagiaturizezi? 😆
Numa bine si un loc in EL iti urez, universitarule 😉
ApreciazăApreciază
Cate un Martisor pentru fete si unul pentru baieti.
A se folosi in functie de zona si dorinte! 🙂
ApreciazăApreciază
Alex
Mercic longislandezule
Uite un martisor si pentru voi trei, din partea mea
ApreciazăApreciază
semn de primăvară
afară ninge de câteva zile, când mai rar, când mai dens, dar de obicei pământul uscat înghite totul. asfaltul e rece, pietros, pete de alb şi de iarnă sunt doar în imaginaţia noastră.
mărţişor: semn de alb şi de roşu, unii spun că de la romani vine obiceiul, unii că de la moldavi, aproape că nu mai contează izvoarele, ne bucurăm de cei doi înşnuruiţi, ni-i dăruim unii altora cu bucurie. nu, nu chiar unii altora, doar parţial, nişte altora de privesc peste umăr, prefăcându-se. chiar şi în sărbătoare, chiar şi în ghiocel uităm de îndemnul de a fi buni. ne mai trosnim.
un băieţel înalt fix cât buchetul de flori aleargă spre şcoală. ghiozdanul e niţeluş prea mare, în pumnul mic ţine o mic comoară de roşu şi alb şi în cealaltă florile pentru „doamna” fostă „tovarăşa”.
pe la colţuri de stradă, acelaşi băieţel dar ceva mai înalt o aşteaptă pe ea: un trandafir, o emoţie, un sărut. mărţişorul cumpărat cu grijă trebuie să fie un semn, un mesaj şi emoţia e mereu aceeaşi: „oare i-o place?”
ceva mai încolo, un domn gras cu portofelul asemenea se tocmeşte la taraba cu mărţişoare. „hai, domne, că mâine şi aşa le arunci”
trec astăzi ca în fiecare zi printre oameni. îi privesc din spatele genelor închise. la rever port mărţişorul pe care l-am primit de la soţul meu. an de an, aproape acelaşi, acum este o potcoavă aurie şi şnurul nu-i lipseşte. după ce babele vor fi trecute îşi va lua locul în caseta cu mărţişoare, cea în care am o pisicuţă roşie de aţă, o pisicuţă neagră de tablă, o pereche de ochelari rotunzi, o lebădă de argint, un căpşor de maimuţică şi toate celelalte broşe cu pisici cărora nu le mai ştiu numărul. printre ele, risipite, mărţişoarele suflate cu aur pe care le primesc de o vreme.
astăzi mi-e dor de ceva şi nu-i spun pe nume… o fi primăvara? cam ciudat ar fi pentru o fiică a iernii ce mi-s.
ApreciazăApreciază
Multumim, Papa drag! O primavara frumoasa iti doresc si eu alaturi de clasicii pupici de la mine pentru tine!
ApreciazăApreciază
papa
pt tine un martisor cu snur rosu/albastru 😆
(asta daca nu mi-a luat-o Piratu inainte)
@baietzii cu pornosportul
Am si pt voi un cadou: Etapa XX (deocamdata atat)
ApreciazăApreciază
psi
Minunat!
ApreciazăApreciază
Geo
Merci si multi pupici retour! 😉
ApreciazăApreciază
Emiru
Pepe spunea ca-mi face un snur mai craiovean, alb-albastru. Ba, da’ voi uriti intr-atit Dinamo ca ati fi in stare sa schimbati si firele martisoarelor! 😀
ApreciazăApreciază
Deseara bag post despre Oscar 😉
ApreciazăApreciază
psi
renunt la ghiocel. ti-l dau tie.
ApreciazăApreciază
Papa
A fost unul care atat de mult a urat Martisorul, ca i-a facut snur alb/rosu 😛
ApreciazăApreciază
anowen
Bai, muzo, tu vrei sa ne induci in erori? 😀
ApreciazăApreciază
Emiru
Tu esti ala, stelist inrait, recunoaste! 😛
ApreciazăApreciază
emiru’
au fost atat de multi iubitori, ca au acceptat Martisorul cu snur alb-rosu.
ApreciazăApreciază
anowen..cine imi doresc eu,e trecutul..
deci,e cum am zis..trebuie sa gasesc prezentul
ApreciazăApreciază
scorpio
capul sus. eu vad ca lumea te iubeste.
ApreciazăApreciază
:)) voiam sa mai completez..dar mai bine nu!
ApreciazăApreciază
papa, îmi dai voie să-mi salut muza şi să împart cu el un ghiocel? dacă tu nu ştii deja, io ştiu cine este şi nu, nu spun, uite-aşa! 😆 😆 😆
muza lu psi, mă înclin în faţa ta cu o rugă: dă-mi o temă pentru lunea viitoare, te rog.
cum văd, aţi înviat fix când io mă preumblam cu ghiocelu pe stradă. frig, frate! măăă…
papa lasă postul despre oscar. nişte filme acolo şi ele, nişte premii oarecare. uite, îţi dau o temă de gândire că tot vine oopt martie: este menirea unei femei aceea de a fi mamă?
veneam astăzi acasă şi înaintea mea o „mamă” îşi blagoslovea copilul. copilul, o fetiţă ca o acadea, se căznea să ţină în mânuţele fragile şi îngheţate o ditamai floare de guzmania, căreia „mama” îi spunea oripilată aproape „plantă” le-am urmărit înainte-mi preţ de 15 minute mergând prin frig şi nu-mi iese din cap vorba asta: „dă Dumnezeu şi la cine nu merită” 😦
ApreciazăApreciază
psi
Salut-o ca de cind munceste printre arabi, vaz ca se da de genul feminin 😆 Dar tema o voi da tot eu 😉 ca asta e in stare sa ne bage camile si dune de nisip pe git 😆
Cind spui „menirea femeii sa fie mama”, la ce te referi? Sa nasca sau sa creasca? 😉 Eu zic sa nu te lasi influentata de exceptii. Desi n-am citit nicio statistica, sunt convins ca-s putine denaturate. Cit priveste vorba respectiva, n-o stiam si nici n-am auzit-o vreodata, dar daca e adevarata, atunci as putea spune ca parerea mea despre Barosanu, e absolut corecta, presupunind prin absurd ca exista 😆
ApreciazăApreciază
ahaaaaa… asta voiam să ştiu, papi, că tu dai temele! 😉 brava, brava… nu mă văd deloc scriind despre cămile 😆
mă refer la ambele variante. eu ştiu vorba de multă vreme, în zona noastră deseori se spune în legătură cu părinţii ale căror metode de educaţie sunt precum tăvălugul.
uite un dar pentru tine, una dintre cele mai mari voci din mizica laika, ebetica a greciei:
– http://www.youtube.com/watch?v=xITBu6NPJEQ
muza, te salut printre arabi, cămiluţe şi nisip. 😆
ApreciazăApreciază
Si io zic sa ne rugam la Allah sa nu-i taie muzei internetul. Cat timp om vedea pe pe coloana din dreapta trafic din Algeria e OK, e ON. 🙂
ApreciazăApreciază
la allah, emiru? 😆 cum să ne rugăm lui allah? zi-ne doo vorbe…
ApreciazăApreciază
doo vorbe:
Allah Akhbar!
ApreciazăApreciază
psi
Mistoaca Alexiou, o stiam. Uite si una care-mi place de pe cind am intrat la facultate si-o ardeam c-o grecoaica 😉
ApreciazăApreciază
Si inca una tot de pe atunci
ApreciazăApreciază
papa, parakalo, pune şi tu scrierea fonetică la oamenii ăştia că nu ştiu cum îi cheamă. te constat cu surprindere un fin cunoscător al artei elladei. hmmm…
emiru, eşti sigur că aşa e? poate stau ăia pe netu tău şi îţi şoptesc la ureche. io ştiu că cele doo cuvinte le-or zis băieţii de la taxi, a se vedea pe amicu you tube confirmarea. 😆
ApreciazăApreciază
Bai, incepe meciul
Chelsea-Man U
Go Chelsea Go! desi nu cred 😆
ApreciazăApreciază
psi
Cum sa nu stie astia, ca doar sunt baieti umblati. Dar hai, pentru orice eventualitate, uite si pe romaneste 😆
Marinela si Kostas Hatzis
Synora i agapi den gnorizei si I agapi ola ta ipomenei
ApreciazăApreciază
@papa
Ce martisor va dat Roony…!
ApreciazăApreciază
papa, nu ziceam că alţii nu ar şti ci că psi habar nu are. efcharisto! 😉
ApreciazăApreciază
La mulţi ani de Mărţişor, Papa! Las’ că trebe să se felicite şi berbanţii! 😀 Şi nu doar cei de la Botşeni.
Binenţeles că primul gând şi prima urare sunt către doamne. Să fie toate ca o primăvară senină şi înfloritoare!
ApreciazăApreciază
Traiane
Ne-a infipt-o rau de tot. Chelsea cred ca nu va juca nici in EL. Ancelotti trebuie sa plece, ca nu se mai poate.
ApreciazăApreciază
psi
Sorry, sis, my bad!
ApreciazăApreciază
Alex
Ai zis-o bine domne! Trebuie sa ne lamultianim si noi, ca doar n-om fi mai uriti 😆
Hai la multi ani si tie!
ApreciazăApreciază
papa, nu-i bai! mă uitasem să nu fi brodat şi io cu cuvintele în gard. de la atâta mărţişor … e posibil. 😆
ApreciazăApreciază
@papa
Au avut bulan ai tai, bravo !
ApreciazăApreciază
Traiane
I-a facut David Luiz, de comanda. Dar tot nu inteleg ce cauta Torres la Chelsea
ApreciazăApreciază
@papa
Cam ce cauti si tu in Canada, bani, bani, bani…!
ApreciazăApreciază
[…] petiţie pe alexandru, altcersenin, anda, cammely, cati, coolnewz, diana, flavius, jorji, oana, papa, redsky, scorpio, serginho, tudor, tudor enea, vero, vio, vv, alberto, olivia şi tudor, ilinca, […]
ApreciazăApreciază
Traiane
Pai e o diferenta, ca pe mine nu m-a chemat nimeni, dar pe bolovanul ala au dat 58 de milioane!!!
ApreciazăApreciază
@Papa
Asa e coane, dar mai mereu Chelsea a trait din mijlocasi;
Mai stii ce mare era Zola? Mutu, Lampard…meseriasi !
ApreciazăApreciază
Traian
Stiu, ai dreptate, dar de ce dau anormalii astia 58 de milioane pe un tip care n-a fost niciodata vreun as in materie, iar acum e iesit din forma de vreo 5 ani?
Mai bine ar mai fi cumparat alti doi Luiz-i 😉
ApreciazăApreciază
Melanie
Poti sa si comentezi, ca nu te musca nimeni 😉 😀
ApreciazăApreciază
Papa, io chiar am fost odata in Alpi cand erau branduse, iar pe munti se vedea zapada 🙂
Multumim fain :-*
Ti-as broda ceva, dar io nu stiu decat la mijloc. Inceputul si sfarsitul nu il stiu, asa ca trebe sa inceapa careva 😀
ApreciazăApreciază
Strigo
Multumesc, intentia conteaza 😉
Eu in Alpi n-am ajuns, dar si cind oi ajunge, pe toti ii fac 😆
ApreciazăApreciază