Gigli

 Nu, nu de mine-i vorba. Nenea asta, cu fata de tractorist si voce de aur,  pe nume, Beniamino Gigli, a trait si cintat la cumpana dintre secole. Cred ca era leat cu bunicu-meu. A fost considerat people’s singer of Italy si cel mai proeminent tenor al generatiei lui. Dupa moartea lui Caruso si … nasterea partidului comunist roman(!?), in 1921, Gigli devine numarul unu international, fiind supranumit Caruso secondo, desi el prefera Gigli primo. Gigli a fost preferatul, printre altii, a lui Mussolini, ceea ce nu s-ar putea spune ca i-a ajutat la ceva. Cinta din ’20 pina in ’32 la Metropolitan din NY, bucurindu-se de un succes imens. In ’55 se retrage, ca doi ani mai tirziu sa moara, la virsta de 67 de ani. Desi bisericos si generos, gurile rele spun ca ar fi fost si curvar, ceea ce, zic eu, e totusi de apreciat, tinind cont de programul foarte incarcat pe care-l avea. Pe linga cei 5 copii oficiali, cu doua neveste, se spune ca ar mai fi avut vreo trei, cu alte trei femei, pe care le-a ridicat la rangul de mamici. Dupa cum spuneam,  Gigli a fost un tip generos, dind peste o mie de concerte in scopuri caritabile. Se afirma ca recordul lui nu a fost inca egalat de niciun alt artist, ceea ce mi se pare remarcabil. Iata-l pe Beniamino Gigli prin anii ’35 intr-un film cu Non ti scordar di me a lui de Curtis

Donna non vidi mai, din opera Manon Lescaut a lui Puccini.

Si in fine, Di quella pira din Trubadurul de Verdi