Unde, si aerul miroase a … „scoica” (2)

                   

                    Dupa o ora, sau cam asa ceva, de somn sau de betie, ma trezec timpit si cu niste dureri in piept de-mi venea s-o iau pe peretii cu presuri. Panicat, il trezesc pe Dan “Bai, asta ne-a otravit”. Raspunsul a venit promt “A otravit-o pe ma-ta, ba. Bea apa, e de la sarea de-aseara” si s-a culcat la loc. Ma duc la caldare si beau pina-mi dau flotorul peste cap. Dar asta e, sarea cere sacrificii. Cert e ca in cinci minute nu mai aveam nici pe dracu. Adica aveam, ca acum ma dureau conductele-n burta de cita apa turnasem in ele.  Reusesc iar sa adorm, pret de-o ora, timp in care apa-si facuse drum pina-n vezica, umplind-o la refuz.  ”Aoleu, unde dracu ma stropesc?” Nici de rabdat nu era chip, asa ca mai pe pitici, ies afara unde sunt intimpinat de ciinele gazdei, care deja ma cunostea si-n semn de inalta pretuire, se apuca sa se gudure printre picioarele mele. “Stai javra, ai viermi in cur? Poate ma pis pe tine?” Deja nu se mai putea ajunge pina-n fundu’ curtii, din cauza de urgenta. E si o pun si eu pe straturile de muscate. Ma simteam descatusat si nici nu-mi mai pasa ca Azorica dantuia, ca proasta, prin jetul dedicat inflorescentelor. Dupa ce l-am facut leoarca, m-am retras, usor ca fulgul, sa-mi continui somnul. Dar vai, nenorocita de vezica se pare ca dormea dupa alt fus orar, caci mi-a mai intrerupt, in mod brutal, inca de vreo doua ori, somnul meu cu somni . Astfel, am fost in masura sa completez dusul administrat lui Azor, care se zbenguia vesel in apa termala.

                    Se crapa de ziua. Cind reusesc sa crap si eu ochii, rupti de nesomn, il aud pe Dan al meu, deja echipat, boscorodindu-ma. Imi beau in fuga borsul de peste, tavalit prin cafea, si plecam. El pe o carare, eu pe mai multe, timpit fiind din cauza urinarilor repetate. Iar ajungem la locul cu pricina si iar isi baga rima la scaldat. Eu, trec din nou in posesia linguritei si incep lansarile. Si dai, si dai, si mai da-i in gura ma-sii de pesti, ca prea sunt nenorociti pina la urma! Bai, si daca nu i-as fi vazut, as mai zice, dar dihaniile dracu colcaiau peste tot, scotindu-si spinarile din apa, doar sa ne scoata din minti si din rabdari. Incepea deja sa se insereze si noi, canci peste. E si atunci, mi-am propus sa le arat eu ce inseamna “bataia pestelui”. Am strins frumusel o gramada de cataroaie, si am inceput sa-i iau la pietre pe sugatorii aia submersibili, ignorind pasaju’ ala din Biblie, care prevede clar cine are dreptul sa puna mina pe piatra si cine nu. Dupa ce m-am linistit de nu-mi mai simteam umarul, am plecat usor pe cararile pe care venisem si cu aceiasi traista goala din seara precedenta. Aratam de parca veneam de la funeralii, nu de la pescuit. De uscaturile de pe fringhie nu m-am mai atins, asa ca i-am mai tras o mamaliga cu un fel de boritura de catel, pe care gazda ne-a servit-o de tocanita. Nici acum nu-s convins ca nu fusese pregatita de Azor, doar ca sa se razbune.

                    A doua zi,  pe la prinz, trebuia sa luam autobuzul, ala in care praful era mai gros decit pe ulite, care sa ne duca la gara lu’ peste. Dar Dan, caruia-i daduse orgoliu-n clocot, zise „bai, numai din cauza ta n-am prins nimic, mi-ai purtat ghinion, sa te fut! Textul asta-l mai auzisem si la canasta. Asa ca i-am replicat si eu „ti-am purtat-o pe ma-ta-n lanseta, nu vezi c-ai dat in mintea pestilor, dobitocule?”  In concluzie s-a dus singur, pentru fo citeva ore. Eu am ramas cu boala aia de gazda, cu fata ei de guvide uscat, si pina s-a intors asta, pe la unspe, m-am facut zdrente si eu si ea, din vodka facuta cadou. Dupa atita vodka, deja incepuse sa-mi fie simpatica. Evident ca Danut prinsese fix maciuca, asa ca a extrapolat textul cu ghinionul zicind ca  ghinionul se pune chiar daca eu am ramas la „tabara”. “Bai proasta pulii, zic, da’ ce-oi vrea, sa fug din tara ca sa prinzi si tu un caras? Uite, ia-l p-al meu, doar sa nu te mai aud lamentindu-te ca fata mare la ciclu?” Nu l-a vrut, dar s-a linistit intrucitva pina cind l-am intrebat, aratind spre mumiile alea de hamsi pe care i le daduse „guvida” pentru a-i compensa ghinionul, „auzi ba, da’ monstrii astia pe care i-ai pescuit de pe sfoara, cum cacat ii transportam, ca ne trebuie frigorifica?” Nu stiu de ce, dar n-a gustat gluma si din acel moment, a tacut ca pestele pina-n Bucuresti. Sucker!