Nulul ilustrei nulitati

Razvan Lucescu, rusinea fotbalului romanesc, scrie istorie. O istorie cu care nu ne vom putea mindri niciodata, dar care din pacate ne apartine. Dupa un an de pregatiri si amicale, Juniorul inca nu stie ce sa joace, pe cine sa joace si nici pe ce lume se afla, intrucit si-a pierdut simtul realitatii. Dupa acest nul al nulitatii lui, afirma ca sansele sunt aceleasi. Adica nule? Pai sigur ca sunt nule, daca de un an si jumatate il avem selectioner si nu se gaseste nimeni sa-i anuleze nulitatea cu o demitere. Exista totusi oameni in tara care inca il mai sustin. Astia sunt in ordine: tac-su, Lupescu si citeva ofiliti din echipa. Tac-su pentru ca-i fiu-su, Lupescu pentru ca el l-a recomandat si ofilitii pentru ca au fost selectionati, desi lipsiti de clorofila-n vene. Argumentul principal al esecurilor e ghinionul, ceea ce e absolut caracteristic omului prost. N-am auzit in viata mea un om inteligent dind vina pe … ghinion. De fapt daca stai sa analizezi putin situatia, ai putea da totusi si aceasta interpretare, Juniorul constituind ghinionul Nationalei. Ei da, asta chiar l-as numi ghinion. Individul continua in disperare sa-l joace pe Florescu, desi saracul baiat e complet nevinovat intr-ale fotbalului. Cu aceeasi disperare si incapatinare prosteasca il joaca si pe Cocis, alta laba trista. Echipele pe care le gindeste el, nu le intelege nimeni, nici macar cei care se pricep la formarea unei echipe Nationale. Mizeaza in continuare pe nulitati, dupa care invoca ghinionul. Desi vazuse clar ca Radoi, Florescu si Bilasco n-au dat randamentul scontat, el ii inlocuieste pe Torje, Stancu si Deac, care fusesera cei mai activi oameni de pe teren. Nu spun ca astia au rupt gura tirgului, dar au fost singurii care au contat. In a doua repriza atacul a fost nul, pina la intrarea lui Marica, in ultimele zece minute. Tatal progeniturii pretinde ca i-am dominat clar pina-n 20m, dar ca de acolo nu mai e responsabilitatea antrenorului ci a jucatorilor. Cum Praleo, adica antrenorul nu e raspunzator si de rezultat? De cind? Dar schemele de desfacere a unei aparari aglomerate cine le gindeste, copiii de mingii sau antrenorul? Asta daca-l duce mintea. La tine atacurile dezlinate, lipsite de cursivitate si care nu erau rezultatul unei tactici de joc prestabilite, se numesc dominare. Fiecare juca unde apuca, ba pe stinga, ba pe dreapta, ba pe mijloc. Era un fel de vraiste. Ca sa nu spun ca de citeva ori au intrat si unii in altii, de bine ce-i asezase ilustra nulitate in teren. Ce dominare e aia in care nu reusesti sa-ti creezi o ocazie clara de gol intr-o repriza intreaga, impotriva unei echipe modeste? Acolitii vor spune ca in fond sunt doua rezultate de egalitate, nu doua infringeri, dar problema e ca le-am scos cu echipe cu care obisnuiam sa ne distram, echipe care nici acum nu emit mai multe pretentii, desi multi spun ca „nu mai exista echipe mici” Ba exista gagautilor. Belorusia, Luxemburgul, Bosnia. Astea au fost si au ramas echipe mici. Dar evident ca privite de jos, de unde ne-a dus Juniorul, ni se par echipe mari, inaccesibile. Acest nul impotriva unei nulitati nu poate multumi decit o alta nulitate, si aia e Razvan Lucescu.