Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for noiembrie 2009


Valea Rhine-ului e un  sirag de Heidelberg-uri mai micute. Norocul nostru a fost ca ceata se mai risipise cind am ajuns la locul cu pricina. Asa ca am putut admira din virful unui deal, unde neamtul trintise un fel de  „Mama Russia” din bronz , peisajul incintator al vaii Rhine-ului. Cind am coborit, n-am mai luat-o cu autocarul ci de-a dreptul cu telescaunul peste paduri si vii. 

2009 - bucuresti, frank furt 388

Dar cind astea s-au terminat, am luat-o si prin casele oamenilor de la poalele dealului. Adica nu chiar prin case, dar la doi, trei metrii de terasele lor. Pentru turist e placut, cu atit mai mult cu cit casele sunt curate si ingrijit aranjate, dar nu stiu cum o fi pentru proprietari sa le apara parasutisti pe la geamuri toata ziua, guten tag. Dupa ce-am coborit din pomi, am poposit la un restaurant sa alimentam rezervorul. Evident ca i-am mai tras un schweinshaxe si un vin rosu, dupa care am luat-o spre chei de unde ne-a preluat vaporasul pentru o plimbare de-a lungul riului.

2009 - bucuresti, frank furt 441

Cum ceata se ridicase, am  profitat pentru a mai trage citeva poze, dar din interior, unde nu-mi tremura mina si nu-mi ingheta capul. Plimbarea a fost foarte relaxanta iar vinul servit, daca ar fi fost si fiert, ar fi mers de minune cu frigul de afara. 2009 - bucuresti, frank furt 447

Este incredibil cite castele au putut ridica nemtii astia de-a lungul Rhine-ului. Se pare ca imobiliarele cu water view erau la mare pret inca de pe atunci. Or fi fost si ratiuni strategice la mijloc, dar peisajul chiar face toti banii. Cu toate ca  aceste fortarete, greu de accesat, sunt interesante prin locatie,  arhitectura si multitudine, marea atractie a Rhine-ului ramine un cataroi impadurit pe care nu se afla nimic altceva. Dar se pare ca legendele impresioneaza mai mult decit toata salba de castele. Stincii respective-i spune Loreley, iar legenda povesteste cum ca pe stinca asta era o tipa tare, care cinta de-i zapacea de cap pe navigatori. Astia de zapaciti ce erau, dadeau cu ambarcatiunea-n stinca si se duceau dracu spre adincuri. E adevarat ca in acel loc apa are adincimea cea mai mare, vreo 25 de metrii, dar chestia cu song-ul e trasa de par. Dar asta pina am vazut statuia don’soarei Loreley, care se pare ca umbla goala pusca. Ehei, Loreley, kleine deutche curvulitzen, acum inteleg  eu cum stau lucrurile.  Initial am crezut ca ai fi dotata cu vreun organ care emite sunete intr-o banda de frecventa naucitoare, dar de unde?  Cum vedeai vreun vaporas, cum te-apucai sa topai goala-n virful stincii si sa croncanesti tot felul de  ich liebe dich-uri ademenitoare, de le pocneau saracilor marinari conductele-n corp din cauza presiunii arteriale.  

2009 - bucuresti, frank furt 444

Lasind gluma la o parte, hai sa-i ascultam din nou pe Ritchie Blackmore si pe Candice Night cu „Loreley”

Dupa cruise, ne-am ritornerat la o degustare de vinuri in taverna de mai jos. Ghidul, simpatic si curvar, a tot facut glume in directia mea, cu bataie spre sotie. La inceput am ris cu totii, ha, ha, ha! pina la un moment dat cind lui i-a pierit risul, coplesit de banuieli. Si iata de ce. Cind sa intram la degustari, mai baga o gluma „You guys can go for wine tasting, while I’m taking Papa’s wife for a walk. Ha, ha, ha!!!” E si atunci i-am bagat-o si eu sa-l satur „Well, I hope you know what you are doing, as HE, my wife,  didn’t have the sex change surgery done yet” Tipul, cel din poza de mai jos,  s-a blocat pret de trei secunde, uitindu-se neincrezator spre nevasta-mea. Cind am vazut ca-si revine, am inceput eu sa rid si ceilalti o data cu mine. Lui insa cred cai trecuse cheful, ca a intrat circumspect in restaurant fara sa scoata vreun zimbet. Oricum, cind ne-am despartit i-am dat 10 euro tip. Merita, comentariile lui fusesera in general dragute, antrenante si bine documentate.

2009 - bucuresti, frank furt 449

In drum spre Frankfurt  am mai oprit la un souvenir shop de unde mi-am tras o halba pe care am pus-o la loc de cinste, in bucatarie. A si sa nu uit, inainte de-a parasi Frankfurt-ul m-am mai ales si cu un „Strict secret” al lui Baldessarini. Bai va spun drept, miroase de li se defaceau femeilor picioarele cind treceam pe linga ele. Noroc ca nu eram singur, altfel as fi riscat sa fiu abuzat sexual in mijlocul strazii.

Read Full Post »


Blackmore’s Night

Desi anii au trecut, Ritckie Blackmore, fara de care Deep Purple e cam Light Purple, a ramas acelasi geniu muzical.

Nu credeam sa-mi placa vreodata o alta varianta decit cea originala si uite ca n-a fost asa

Daca Blackmore ar fi cintat manele, cred ca si alea mi-ar fi placut.

Ritchie Blackmore, poate cel mai mare chitarist ever, alaturi de care sclipeste frumoasa si talentata Candice Night

Read Full Post »


Primul meu contact cu Heidelbergul s-a produs cind eram de-o schioapa si ma tirau parintii la opere si operete. Atunci am vazut „Hidelbergul de altadata” si nu mai tin minte daca mi-a placut sau nu, dar cum-necum, numele acesta mi-a ramas in minte.

Deviza noastra de vacanta e in general urmatoarea: „decit sa bijbiim, mai bine sa nu bijbiim”. Asta e si motivul pentru care nu inchiriem masina, ci cumparam tururi organizate. Cum la agentia din apropierea hotelului erau doua tururi atragatoare si cum Brussels-ul cazuse din schema, am decis sa luam cele doua oferte. Asa se face ca am ajuns la Heidelberg. Oraselul se intinde la poalele unor dealuri impadurite, de-o parte si de alta a Neckar-ului si e de-un pitoresc cuceritor. Culorile toamnei desavirsind privelistea de basm.

2009 - bucuresti, frank furt 233

Itinerarul prevedea si castelul care este de fapt o semiruina si ale carui atractii se pot numara pe degete. Dar la unul din degete este un butoi. De fapt sunt doua, unul urias si altul extra urias. Cred ca asta de pe urma masura vreo 3-4 metri inaltime si vreo 5-6 adincime. Facut din stejar, butoiul avea in vremuri de demult, cind era utilizat, o persoana destinata sa-l ingrijeasca si sa-l pazeasca. Tipul respectiv, din cauza faptului ca avea in grija nu numai butoiul, dar si vinul din el, se pare ca sugea in mod regulat cite-un pocal doua, pentru a-i determina calitatea. Se mai spune ca din cauza serviciului, tipul uitase de mult gustul apei, umblind mai tot timpul turmentat. Dar asta pina-ntr-o zi cind se mai spune ca a dat pe git o cana cu apa din cauza careia a cazut lat si mort. Pasa-mi-te corpul, obisnuit cu tulburelul,  nu-i mai producea anticorpii necesari distrugerii bacteriilor si ce draci de gindaci mai salasluiau prin apa aia.

2009 - bucuresti, frank furt 167

Dupa ce-am terminat cu ruinele, care pentru nemti reprezinta un simbol al luptei impotriva lui Napoleon, ne-am plimbat pe stradutele strimte si pline de viata ale Heidelberg-ului intrind prin magazine si cafenele, facind poze la tot pasul, ca orice turist japonez  in cautarea ineditului. Evident ca n-am ocolit nici faimoasa universitatea, dar de unde am intins-o repejor din cauza diferentei evidente de virsta intre noi si ceilalti „vizitatori”

2009 - bucuresti, frank furt 236

2009 - bucuresti, frank furt 190

2009 - bucuresti, frank furt 139

2009 - bucuresti, frank furt 144

2009 - bucuresti, frank furt 220

Spre seara n-am intors la Frankfurt, incintati de tot ceea ce vizitasem si vazusem.

Read Full Post »


Plimbindu-ne intr-una din zile pe cheiul Main-ului, ii spun sotiei „ce-ai zice de-un bot?” In general o astfel de propunere nu se refuza, daca intentionezi sa-ti rasfeti si sa-ti desfeti simturile. Dar spre surprinderea mea, sotia a parut extrem de contrariata, de aceea a trebuit sa vin cu tot felul de explicatii detaliate si argumente pro. Pina la urma s-a aratat si ea incintata de idee, iar dupa ce am terminat era chiar extrem de satisfacuta. Confuzia aparuse datorita faptului ca de ceva timp, nu spun de cind,  a inceput sa-mi placa prescurtarea cuvintelor si in loc de Botticelli, l-am numit pe renascentist doar, Bot. Asa ca am ris ce-am ris si binedispusi am petrecut doua ore bune in Städel Museum, printre lucrarile maestrului care tratau tot tema extazului, dar de alta natura.

2009 - bucuresti, frank furt 352

Apoi, rupti de picioare si de sete am purces spre Römer Platz, unde spiritul german m-a izbit cu putere in retina si in burta. In primul rind cel arhitectonic care e de neconfundat sau poate confundabil, dar numai cu cel austriac, ca astia oricum se confunda. Iar in al doilea rind, fermentarea maltului. Ar mai fi si o a treia imagine soc pe care o puteti vedea mai jos, furata de pe o vedere pe care am cumparat-o de la un chiosc si care reprezinta aceeasi piata si imprejurimile, dupa bombardamentul sovieto-prietenesc din ’45.

2009 - bucuresti, frank furt 329

Precizez ca in partea de jos a pozei nu e vreo mare balta de singe ci degetul sotiei. In rest, dupa cum se poate observa, la timpul respectiv nu mai existau prea multe caramizi una peste alta si desi stiu ca nu e singurul oras adus de razboi in halul asta, renasterea lui m-a impresionat poate si datorita faptului ca la noi, la romani, razboiul impotriva valorilor arhitectonice si in general al aspectului urbanistic e inca in curs de desfasurare si chiar de dezvoltare. Pe de alta parte, faptul ca aceste poze sunt scoase la mezat pe la toate chioscurile, e probabil un mod nemtesc de-a spune rusului „ba ma-ta-i curva”, ceea ce nu-i departe de adevar.

2009 - bucuresti, frank furt 470

In fine, cert e ca orasul in momentul actual arata superb, atit de sus, cit si de jos. De fapt Frankfurt-ul e un fel de Wall Street american. Centru financiar al Europei in care fiinteaza o puzderie de banci si unde probabil ca se vehiculeaza trenuri de bani.

2009 - bucuresti, frank furt 346

A propos de trenuri, gara centrala e o minunatie. Curata in primul rind, imensa in al doilea, cu vreo 24 de linii si plina de magazine si restaurante. Un amanunt pentru turistii feroviari, biletele la tren sunt cu 60% mai ieftine daca le cumperi cu trei zile in avans. Noi de pilda am vrut s-o taiem o zi la Brussels. Pretul cu ICE-ul era vreo 220 euro pentru un bilet dus-intors. Daca l-am fi cumparat cu trei zile mai devreme, ar fi fost doar 80 de euro. Si ca veni vorba de ICE train, sa spun ca asta face Frankfurt – Paris doar in trei ore, cam cit am facut eu de la Brasov la Ploiesti, desi distanta e de vreo 10 ori mai mare. Intr-un fel e de inteles, ca unde dracu sa se grabeasca romanul si mai ales, de ce? Dar revenind la Frankfurt, ar mai fi de amintit Zeil Straße pentru shopinguri felurite, Main Tower pentru o panorama ca cea din poza de mai sus, Offenbach am Main pentru atmosfera lui si cheiul  Main-ului care rivalizeaza cu cel al Senei si de-a lungul caruia, pe malul de sud, se insira o multime de muzee. Or mai fi si altele, dar nu vreau sa vorbesc din auzite. Despre Offenbach am Main ce sa va spun? O zona superba, autentic germana,  ticsita cu tot felul de restaurante si barulete, care mai de care mai frumos ornamentate si iluminate. O zona vestita pentru night life-ul si poponarii ei.

Read Full Post »


Priveam in jos si nu ma mai saturam.  Un lied de culori pe care toamna il cinta la intimplare peste padurile Frakfurtului. Mai frumos de atit nu avea cum sa inceapa scurtul nostru periplu teuton. Nu mi-am dorit niciodata sa vad Germania. De ce? Nici macar nu m-am intrebat vrodata, doar o impingeam mereu spre fundul listei „de vizitat”  In fine, aterizam si sarim in primul taxi. „La Everest birjar!” si mercedesul o lua la vale printre aceleasi paduri in care mintea-si gaseste odihna iar ochiul, incintarea. Cum soferul stia engleza cam cit stiam eu germana, am calatorit in liniste admirind cam tot ceea ce vedeam intr-o profunda necunostinta. De fapt acea zi avea sa fie un fel de roller-coaster pentru noi. Primul lucru care m-a frapat a fost locatia hotelului. O zona exclusiva unde nu vedeai decit nemti… de origine persana. E, la asta nu prea ma asteptasem eu, dar cum nici noi nu eram cine stie ce canadieni pursinge, am decis sa trecem constatarea la „amanunte neglijabile”  Hotelul nou, mic, cochet si foarte curat, ne-a realimentat tonusul terfelit de urmasii lui Darius. Pe usa camerei trona un semn cu fumatul oprit care ne-a bucurat. Dar cind am intrat, ne-a trasnit o putoare de tigari de m-am intrebat pe loc daca nu cumva semnul fusese initial pe dinauntrul usii, intrucit pe culoar mirosea doar a detergenti. Camera in schimb era curata si foarte spatioasa, cu mobilier nou si oarecum sic, iar geamurile imense dadeau in parcul cu platani din fata hotelului. Am lasat geamurile

2009 - bucuresti, frank furt 116

 larg deschise pentru a polua putin atmosfera parcului si am tuns-o in oras. De la hotel pina in centru era doar un sfert de ceas de mers pe jos si l-am facut bucurosi, determinati sa dam jos berbecutul cu care ne giftuise Mircione. Dupa ce am ratacit fo doua ore printre blocuri si magazine, placut impresionati de tot ce am vazut, am ajuns la Opera, care aducea putin cu cea a Parisului, dar cu vreo doua size-uri mai slabuta si fara ornamente sclipitoare.

2009 - bucuresti, frank furt 283

De acolo am cotit-o pe  Goethestraße, un fel de Fifth Avenue al Frakfurtului. Cum magazinele erau inchise la acea ora, n-am produs nicio avarie cartilor de credit. Dar nu acelasi lucru se-ntimpla si cu restaurantele care-ti imbiau olfactivul si glandele salivare cu mirosuri de pe intreg mapamondul. Cum eram darimati ca zidul Berlinului, de oboseala si foame, am luat rapid hotarirea sa atacam preparatele specifice locului. Ceea ce pot spune e ca nemtilor le lipsesc papilele gustative. Sa de-a dracu-n el de porc si-n ei de cirnati daca aveau vreun gust. Cine-a mai auzit de cotlet de porc fiert?  Iar varza lor murata e o acreala care-ti sterpezeste dintii instantaneu si-ti lasa si-un polonic de zeama in farfurie de-ti transforma comanda intr-o ciorba de varza cu o fiertura de porc si cartofi prajiti. E, la asa meniu, iti cam vine sa te frankfuti pe ea de gastronomie.

2009 - bucuresti, frank furt 330

Si daca tot eram pornit pe incercari, am luat si un vin de mere, specialitatea locului. Ei bine, asta mi-a placut. Bun nene! Iti lasa in gura o aroma de ciorapi nespalati care te lesina de placere. Cum prima inghititura a fost si ultima, paharul a ramas plin ceea ce l-a ofensat pe ospatar, banuid cam ce sentimente nutresc fata de traditia lor vinicola. In acelasi timp, cirnatul sotiei (ca de, ce era sa comande o femeie?) arata ca puta unui albinoid dotat. Dar al dracu cirnat, n-avea pic de viata-n el. Spelb si inatractiv de nu-ti venea sa-l bagi nici in gura, nici in cur. Pina la urma, cu chiu cu vai am reusit sa mestecam cite ceva din laturile alea nemtesti si sa plecam spre casa. In drum m-am oprit la o dugheana si mi-am luat un vin frantuzesc, din struguri, care sa-mi schimbe gustul de varza murata si bocanci de caporal pe care inca-l mai simteam in gura. Dar ca sa nu credeti cumva ca Germania se rezuma la un menu  cazon, am sa va spun ca am mincat si lucruri mincabile, ca de exemplu, sendvisuri, strudele, rasoale de porc deep fried si tartaruri.

2009 - bucuresti, frank furt 305

Dupa „ospat” ne-am intors la  hotel, unde am tras un dus, o gargara prelungita cu vinul frantuzesc, alunecind  apoi cu muschiuletii-n flacari pe patul rece ca bancile parcului de sub fereastra. Dupa un somn fara vise, va urma Frankfurt (part2).

Read Full Post »


 Ba ca nu, ba ca da, ba ca ploua, ba ca ninge… pina la urma ne-am dus la Maneciu. Nici nu aveam cum sa refuzam intrucit  Mircione comandase deja ciobanului un berbecut. Drumul pina la berbecut a fost interesant intrucit cumnatu-meu a incurcat cararile. Asa ca pe inserat si ghidati prin celular am reusit sa batem la poarta „hanului”.

2009 - bucuresti, frank furt 028

Dupa ce ne-am pupat de ne-am albit, am trecut toti pe la baie sa ne spalam nervii in drum spre masa care gemea sub povara bucatelor.  Fiolele aruncau sclipiri jucause de pe alta masa alaturata. „Ba, eu ti-am zis ca mergem la Frankfurt, nu ca venim de la Dachau” am spus eu in gluma, desi-mi ploua in gura dupa atita orientare turistica. Cu toate ca nu eram infrigurati, Mircione facuse ceva tuica fiarta careia nu i-am putut rezista. Tot asa lipsit de rezistenta m-am dovedit si cind a venit vorba de tuica nefiarta si vinuri felurite. Bag seama ca saracul berbec murise de sete, ca prea cerea bautura. E si uite cum ne-apuca miezul noptii la povesti si carafe cu vin de tara, ca pina la urma am avut impresia ca Mircione aduce putin cu Jesica Alba. In acel moment am sunat stingerea ca sa preintimpin o hartuire sexuala neavenita, desi in fond aproape Alba era si podoaba lui capilara. De adormit, am adormit inainte sa ating patul, pe care totusi se pare ca l-am nimerit. Dupa vreo trei ore ma trezesc niste  urlete infernale, de parca-l realesesera pe Basescu. Ursu, o namila de animal care nu era chiar urs, dar nici catelus, ragea din toti bojocii de mi se zbirlisera toate pilozitatile nebarbierite. Se pare ca o potaie venise sa-i fure osul de berbec cu care-l alintase stapina casei. Javra saraca fugise de la primul raget, dar bestia inca mai urla dupa el. In sfirsit, cind si-a dat el seama, in mintea lui de urso-ciine, ca osu-i in siguranta, s-a lasat multumit pe-o parte si-a adormit. Eu, cu ochisorii cit cepele alea rosii care atirnau impletite pe prispa casei, am dat pe git un kil de apa si-am cazut din nou lat, dar si  si zbirlit de spaima. De dimineata, care aducea mai mult a seara, m-am trezit cu capul cit dovleacul. De aceea poate cind am dat nas in nas cu Mircione, la „buna dimineata!” mea a raspuns cu un „happy halloween, coane!” Dupa un dus si-o cafea, ne-am asezat. Unde credeti? La masa. Parca eram teleghidati spre masa aia careia nu i se mai terminau bucatele. Cum nu aveam de gind sa conduc, am dat-o iar pe tuicane, slanini, cirnati, ceapa si in general, cam tot ce maninca taranu’ cind pleaca la coasa. Dupa ce am bagat iar burta-n draci si ficatu-n sperieti, am luat-o prin curte sa vedem ce si-a mai construit jupinul. Colesterolul-mi  crescuse-ntr-o ora cit Fat Frumos in douazeci de ani, dar gusturile care mi se tavaleau prin gura,  m-au facut sa-l dau dracu de colesterol cu Fat Frumosu’ lui cu tot. Undeva in fundul curtii, care aduce mai mult a parc, erau pasarile. Ei bine, astea disparusera si-n locul lor aparuse o mindrete de cabana, lunga, lacuita si frumoasa.

2009 - bucuresti, frank furt 037

Dar cind am dat coltul dupa cabana, am constatat ca de fapt era un sir de cotete. Numai ca inaripatele nu mai erau acum la vederea casei, ci a vecinilor. In fine, am vizitat vaca. Simpatica, dar tot vaca. Porcii erau in crestere si am aflat profund indignat ca nici pina la Craciun nu vor ajunge la greutatea mea. Am inspectat apoi „stina”.  Oile erau la cioban care urma se le aduca la iernat.  Dupa vizita de lucru,  osteniti de atita efort fizic, ne-am asezat la o tuica fiarta in chioscul care priveste valea Teleajenului.

2009 - bucuresti, frank furt 021

E si cum femeia care ne gatea si avea grija de casa tocmai imi umplea toiul, m-a strafulgerat un gind inaltator, „bine-i sa stai degeaba, futu-i munca ma-si!”

Read Full Post »


Cum necum s-a terminat si vacanta lui ’09. De fapt, cum s-a terminat mi-e greu sa uit. 8 ore si 45 de minute de zbor, dintre care vreo doua ore de vibromasaj. Masajul mi s-a aplicat fara sa-l solicit, fiind inclus in pret. Pina la masaj bausem deja un scotch si doua pahare de vin rosu pentru atingerea starii de nepasare care insa intirzia s-apara. Sotia fiind abstinenta, le-am baut si pe ale ei. Dar cum masajul a imprastiat efectul alcoolului in toata masa mea corporala, am simtit nevoia de un surplus pentru creier, care era mult prea limpede pentru nevoile mele imediate. Asa ca am mai luat un vin pentru sotie si un scotch pentru mine pe care le-am dat pe git, asteptind timpeala. N-a venit. E si uite asa am ajuns la Toronto vibratizat, alb si treaz.  Spre deosebire de mine, femeile din avion erau toate numai  zimbet. De, se pare ca lor le fac bine vibratiile, mai ales cind vibratorul e cit avionul. Dar sa revin la vacanta. Ajuns in Bucuresti, am intrat pe mina familiei. Maica-mea cind m-a vazut a exclamat „Vai mama ce te-ai ingrasat! Ce-ti dau sa maninci?”  Asa ca mincatul si bautul au fost indeletnicirile de baza. De obicei mincam pe la restaurante, dar cind ajungeam acasa sau in vreo casa, trebuia sa ne asezam din nou la masa pentru a nu jigni parintii sau ma rog, amfitrionii lacasului respectiv. Pe linga familie si prieteni de familie, eu m-am mai intilnit si cu blogger-i. Well, au fost doar doi, ce-i drept, Jean si Mara carora le si multumesc pentru efort si interes. Ceilalti au fost fie foarte ocupati, fie foarte raciti, fie foarte plecati din tara, fie foarte tirziu ca sa mai iasa din casa. A propos, Shmeny si Jim, sper ca totul e OK la voi and I realy mean it. Ne vom intilni next time around. AG, coane eu ti-as fi recomandat aspirina saracului, dar n-aveau la farmacie, ca ti-as fi trimis prin Jean. Man, sa te fut! Diana, next time cauta si tu un campus prin Frankfurt, ca tot Germanie e si aia. Dar despre blogger-i ar fi mult mai multe si mai suculente de povestit. Cum insa n-am de gind s-o fac, voi trece la alte evenimente la fel de orgasmice. De pilda, restaurantul Burebista, care de fapt avea un pronuntat caracter… medieval. „Mai Burebista,  tu chiar crezi ca eu ling p!#&a ?” Wellllll!!! Poate-o ling, dar in mod sigur Burebista, care era mai mult leat cu Hristos n-avea legaturi cu evul mediu.

2009 - bucuresti, frank furt 522

La restaurantul respectiv am avut de serbat o zi de nastere, dar nu oricum. Era un surprise party. Sarbatoritul a fost incintat peste masura de surpriza pe care i-o facusem, noroc ca statea bine cu inima, care-a rezistat destul de bine emotiei. Totul a decurs according to plan, el constituind centrul atentiei, asa cum ne-o dorisem cu totii. Dar asta a tinut pina am terminat aperitivele si sticla de Green Label. In acel moment a aparut taraful si dansatorii. Nimic neobisnuit si pentru mine, nici macar atragator. Dar dupa ce-au interpretat vreo doua bucati, ce sa vezi? A aparut o alta bucata, naista. E, din acel moment centrul atentiei masculine s-a mutat de la sarbatorit direct pe gaoaza si decolteul naistei pe care v-o prezint in poza de mai jos.

2009 - bucuresti, frank furt 588

Evident ca eu faceam exceptie de la regula, fiind mai mult cu ochii in menu si asta nu pentru ca as fi un gurmand, dar nu agreez femeile care sufla. Pe celelalte in schimb, le ador. Cred ca am suflet de menestrel, ca de la un timp visez numai cetatui, creneluri si castelane lasate-n grija centurilor de castitate de soti preocupati de turnirurile cotidiene.  Offf, cind ma gindesc la acele domnite care-si folosesc buzele lor divine, fara a sufla in fiare, trestii si alte chestii, dar cu atita maiestrie, ma trec fiori prin toate sirele si extremitatile. E foarte adevarat, ca orice menestrel, am si o trusa de speracle cu mine pentru lacatelul subabdominal, dar la care apelez doar in ultima instanta. Cum spuneam, deschid menu-ul si de ce credeti ca dau cu ochii?

2009 - bucuresti, frank furt 560

Pai de asta eram deja satul si oricum nu s-ar fi facut s-o pun la masa, de fata cu toata familia. Asa ca mi-am tras o salata de verdeturi, de m-a tinut varu-meu-n onomatopee, cam cum il tine galeria Stelei pe Becali. In acelasi timp, paharul mi se tot umplea iar eu simteam ca devin din ce in ce mai simpatic, motiv pentru care m-am supus unui tratament balnear cu ape minerale, ca la Tusnad si Sovata. Asa ca am ajuns acasa mai treaz decit plecasem, ceea ce nu e chiar rau, dar nici de dat exemplu.

Next, Maneciu.

Read Full Post »

« Newer Posts