Zola

„You’ve got here, I never left” i-a spus Cézanne, vechiul lui prieten, referindu-se la viata boema pe care o traisera impreuna intr-o mansarda sordida. Émile ajunsese la un prezumtiv apogeu al carierei lui prodigioase si incepuse sa priveasca lumea intr-un mod diferit, egoist, influentat de propriile ambitii. Desi amicitia cu Paul se va duce dracu pe apa Senei, fraza aceasta il va urmari si motiva in continuare. Si nu neaparat in activitatea scriitoriceasca, la care de fapt nu ma voi referi, intrucit in afara de Fécondité si Thérèse Raquin, n-am citit nimic altceva, desi formatia lui naturalista, lipsita de prejudecati, ar fi trebuit sa ma incite. Dar, daca e sa analizam Zola omul, deja mi se pare ca ceea ce a facut in plan uman si social, depaseste cu mult notorietatea de care se bucura ca scriitor. Ma refer la refuzul de-a mai deveni membru al Academiei Franceze si mai ales la Cazul Dreyfus. Practic e vorba de faptul ca a refuzat materializarea unei ambitii personale, alegind sa se implice plenar in apararea  adevarului si a dreptatii sociale. Pentru cine nu stie despre ce e vorba, in doua cuvinte, capitanul Dreyfus a fost acuzat si condamnat in mod eronat, pentru tradare. Cind insa dupa pronuntarea sentintei acestui proces fabricat, proba nevinovatiei a fost prezentata generalilor in drept sa analizeze cazul, acestia au ignorat-o in mod deliberat pentru a nu aduce prejudicii justitiei si implicit armatei. Dar nu coruptia liderilor militari m-a socat, ca asta-i de cind lumea si armata, ci curajul lui Zola, care si-a riscat cariera, reputatia si libertatea in apararea unor principii sociale fundamentale. Sacrificiul e cu atit mai laudabil cu cit protestul lui va fi solitar, indreptat impotriva unui intreg sistem corupt, bine pus la punct si la adapost de orice atac nedorit. La rugamintea sotiei ofiterului si impotriva sfaturilor prietenilor, Émile publica o scrisoare deschisa, „J’accuse”, adresata presedintelui Republicii Franceze, in care denunta antisemitismul, Dreyfus fiind de origine, evreu si nedreptatea comisa de justitia militara, contorsionarea adevarului si lipsa de respect fata de drepturile elementare ale individului. Avind in vedere celebritatea de care se bucura Zola la vremea respectiva, nu e greu de imaginat amploarea pe care a luat-o acest protest, cu atit mai mult cu cit era indreptat impotriva armatei si justitiei, doua institutii respectate si considerate inatacabile. In acelasi timp, acest protest a avut darul de a diviza societatea franceza in doua curente de opinie distincte , pro si anti Dreyfus. Printre cei care l-au sustinut pe Zola in tentativa de-a zdruncina sistemul judiciar , s-a numarat si Constantin Mille, emigrat la Paris in acea vreme si care numea miscarea anti-Dreyfusard, „dictatura militara”. Zola este acuzat, judecat si condamnat de un juriu caruia, aceiasi reprezentanti ai sistemului ii sugerasera verdictul cu mult inainte de ascultarea argumentelor apararii. Zola se refugiaza in Anglia si continua tiparirea manifestelor, denuntind in continuare abuzul si musamalizarile. Intrucit cazul angrenase deja opinia publica internationala, depasind granitele Frantei, procesul se rejudeca si Dreyfus va fi repus in drepturi. La aflarea vestii,  Zola a afirmat, „la verite est en marche et rien ne l’arretera” si aceasta fraza a ramas in istorie, desi mie afirmatia mi se pare utopica, motivata doar de exaltarea reusitei de moment.  Lui Émile i se permite sa se intoarca in Franta si sa-si reia activitatea, dar cazul Dreyfus va continua sa fie  dezbatut si sa aibe influente majore in politica vremii. Unul dintre efectele cele mai neasteptate avea sa fie infintarea Organizatiei Zioniste de catre Theodor Herzl, un evreu ungur, care milita pentru infiintarea statului evreu in teritoriile Palestinei. Evident ca intentia exista inaite ca Zola sa agite spiritele, dar Herzl a profitat de valurile favorabile facute de procesul la care participase ca reporter, amplificind ideea  refuzului societatii europene de-a asimila evreimea. De remarcat ca in acele vremuri antisemitismul era la vedere si la ordinea zilei, nu mascat, sau in orice caz, nu ca acum. Revenind, ce mi se pare totusi exceptional, este influenta pe care gindirea, scrierile si activitatea unui om cu o pregatire medie si fara bacalaureat, cum era Émile Zola, a reusit sa cucereasca si sa influenteze societatea umana de maniera in care a facut-o el. Este adevarat ca nu a fost singurul in aceasta situatie, dar spre deosebire de predecesorii lui, Zola m-a cucerit si pe mine afirmind ca  „La civilisation humaine ne progressera point à moins que la dernière pierre de la dernière église ne tombe sur la tête du dernier prêtre”.  Amin !