Expresia „a face bani din piatra seaca” m-a fascinat dintotdeauna, desi nu mi-a reusit niciodata. E adevarat ca in cazul de fata nu e vorba nici de piatra si nici ca-i seaca, dar mi se pare o idee extraordinara, atita timp cit sunt milioane de idioti care ar plati zeci de mii de euro pentru a si-o-npinge-ntr-o membrana. Din capul locului vreau sa mentionez ca daca as fi avut vagin, n-as fi stat virgina pina la 18 ani, dar daca printr-o minune as fi stat, atunci sigur l-as fi valorificat online. Mi se pare o afacere incredibil de avantajoasa. Mare pacat ca nu am si eu vreo citeva himene de penetrat, ca prosti vad ca sunt destui sa mi le plateasca de noi. Adica, as avea eu ceva timpane, o pleura, o diafragma, dar e prost ca astea nu-s puse la misto, ca himenul. La drept vorbind, un fut nu valoreaza, in viziunea mea, mai mult de 50 de parai. Iar rationamentu’ este urmatorul. Daca e remunerat, futul devine o un simplu serviciu pe care posesoarea vaginului il ofera iar beneficiarul il plateste. In general si in realitate, nu in XXX-uri, futul dureaza fo juma’ de ora, daca-l intrebi pe el si fo trei minute dac-o-ntrebi pe ea. Daca fata e si virgina, altfel spus, necalificata, atunci retributia ar trebui sa fie echivalenta cu salariul minim pe economie. Evident ca se poate adauga un spor pentru frumusete si bunavointa, dar nimic mai mult, factorul emotional disparind odata cu taxarea clientului. Si daca pe ea n-o condamn, ba chiar ii apreciez ingeniozitatea si spiritul de afacerista, pe boul care e capabili sa plateasca atita amar de bani doar ca sa produca o singerare superficiala, il consider un imbecil profesionist. Nici daca vaginul si himenul respectiv ar fi apartinut vreunei paralizante sau vreunei celebritati, tot nu l-as fi inteles si aprobat. Dar cind am si vazut-o in poze pe florareasa aia, urita ca un miner iesit din put, chiar ca am ramas crucit, ca asta se poarta de Paste. De ce si-ar putea dori careva s-o sfredeleasca pe intunecata aia? O fi vreun arab care spera sa dea de petrol? Asta ar justifica investitia, cu atit mai mult cu cit zacamintul n-a fost inca exploatat. Pe de alta parte si tigancusa risca o penetrare care sa-i faca orificiul cit galeata, daca are ginionul sa dea peste un negru cu o sapa de neam prost si care s-o tina si vreo doua ore-n pistonari repetate. Tare sunt curios cum va decurge evenimentul si mai ales, unde. In casa Pirandei? Exclus. La domiciliul clientului? Exclus. Intr-un hotel? Poate. Cu martori? Posibil. Cu bodyguards? Si asta-i posibil. Cu reporteri? Cu televiziuni? Pai de ce nu? Ca tot nu si-a tras taciunica cit ar fi vrut. Asa insa, ar putea sa cistige mai mult din filmari si interviuri si tot pe seama membranei, care la drept vorbind e gaurita deja. E si uite cum poate s-o puna domnisoara mai bine si mai repede ca tot partidul rromilor. Fara cerseala, fara furaciuni, fara dat in carti si in ghioc, fara tilharii si fara macar sa miste un deget. S-ar putea sa nu miste nici din cur, daca nu-i prevazut in contract. Ah, de-as fi virgina!!!
Io-te pe ce-a dat ala 10k http://www.healthystrokes.com/hymengallery.html
E „cu cracii în sus” lumea asta, pe bune!
În ritmul în care se dezvoltă „ştiinţa”, s-ar putea ca dorniţa ta să se împlinească cât de curând. Voinţă să ai doar! 😀
ApreciazăApreciază
cateva chestii…intr-o ordine alandala:
-subiectul pare o originala saga otevista. Diaconescu a pus la cale kkt-ul asta?
-sa zici ca un fut nu valoreaza mai mult de 50 de para…ma rog. Dar un vin… merita mai mult de 10 dolari? Sau o masina mai mult de 10.000?
-daca tie ti se pare ca arata ca un miner iesit din shut, poate ca altuia i se pare ca seamana cu afrodita. Nu stii ca nu te poti k k in gustul omului?
-spui ca daca o intrebi pe „ea”, fut-ul dureaza trei minute, mai incolo ii doresti sa dea peste unu’ cu mataranga de neam prost, care s-o tina in pistonari(!!!) vreo doua ore !!!!… Asta-i doresti tu uneia la primul contact?
Bad boy papagigli!! baaaaad boy!
ApreciazăApreciază
Florine
Hai sa nu-mi spui ca tu nu ti-ai vinde ata, dac-ai mai avea-o si-ar interesa pe cineva 😀
ApreciazăApreciază
boro
Touch tu, ca sa mor daca inteleg unde bati 😀
1. Daca tu crezi ca o dezvirginare merita 10K, poate-mi spui si de ce si lasa licorile si voiturile, ca nu de ele vorbim.
2. Cu Aphrodita, ar putea semana numai dupa esuarea vreunui petrolier i aproapierea tarmului.
3. Femeilor in general, li se par contactele prea scurte, nu si atunci cind le doare. Intreaba-le si tu, nu trebuie sa ma crezi pe mine! 😀
A spune ce risca, nu inseamna ca i-o doresc. Sau ma insel?
Spune sincer, cit ai baut?
ApreciazăApreciază
coane, n-am baut cam de multishor. Poate ca de la lipsa de alcool se trage. Dar s-o luam pe rand…
zici:”1. Daca tu crezi ca o dezvirginare merita 10K, poate-mi spui si de ce si lasa licorile si voiturile, ca nu de ele vorbim.”
unde am zis eu ca merita? Intrebam doar ca daca tie ti se pare ca un fut (un fut, da?)nu valoreaza mai mult de 50 de dolari, de ce un vin ar trebui sa coste mai mult de zece dolari sau o masina 10.ooo de dolari? Te poti regula cu o prostituata de 50 de dolari sau cu una de cinci sute, poti bea un vin cu 10 dolari sau unul de 50, sau sa conduci din punctul A in B un junck de 400 de dolari sau o masina de 40.ooo ca-i tot aia. Adica te „descarci”, te imbeti sau te dai cu masina in aceleasi conditii. Ai zis in general fut si nu in acest caz particular. Sau la 50 de dolari ai evaluat doar o astfel de operatiune?
zici:2. Cu Aphrodita, ar putea semana numai dupa esuarea vreunui petrolier i aproapierea tarmului.
depinde. De cantitatea de alcool sau substante consumata. Si inca odata, chestie de gust. Ce ti se pare tie mishto, altuia nu i se pare. Ca exemplu…cum ti se pare yoko ono sau huzbandu’ lu’ heidi klum(habar n-am cum se scrie)?
zici:3. Femeilor in general, li se par contactele prea scurte, nu si atunci cind le doare. Intreaba-le si tu, nu trebuie sa ma crezi pe mine!
A spune ce risca, nu inseamna ca i-o doresc. Sau ma insel?
Ei bine, aici m-am inselat. Scuze! Chiar daca ai facut-o tiganca, florareasa, urata ca un miner iesit din putz, intunecata, pe tine de fapt te cuprinde compasiunea, ingrijorarea, oroarea la gandul ca mititica „risca o penetrare care sa-i faca orificiul cit galeata, daca are ginionul sa dea peste un negru cu o sapa de neam prost si care s-o tina si vreo doua ore-n pistonari repetate.”
Tu, de fapt, faceai o expunere a riscurilor la care se expune fatuca.
Pai astea sint cele mai mici, daca vorbim despre riscuri. Trebuia sa incepi cu riscul de a ramane gravida sau de a contacta sifilis, hiv, sancru, blenoragie, candidoza, herpes, paduchi, raie, etc, samd. Cu astea trebuia sa incepi.
Coane, o dai cotita. Ce dreak, doar nu crezi ca-ti citeste florareasa sfaturile…
ApreciazăApreciază
Io-te ca iar m-am trezit! Hai bonjour de dimineata! 😀
ApreciazăApreciază
boro
Gata bai, am inteles. De vina-i numai primavara 😀
ApreciazăApreciază
un nou virus scapat din laboratoare da iama in populime. Dupa vaca nebuna si gaina gripata, iata ca a venit si randul simpaticului porcushor sa dea omenirii si altceva decat piftii, caltabosi sau carnati. Gripa porcina, ca despre ea vorbim, a facut deja victime in mexic(unii din ei au candrit deja) si in sua. Interesant ca virusul dreaku’ se propaga doar spre nord, vecinii din sudul mexicului nefiind gasiti pe acasa, fiind plecati la bere..
Coane, ai de grija, ca pana la polu nordu asta rade tot.
ApreciazăApreciază
apropo de penultima tema…citesc ca mucica, favoritul pentru postul de selectioner, nici macar n-a fost contactat de cineva din federatie!!!
ApreciazăApreciază
boro
Am vazut ceva imagini din mexix 😀 cu un porc care stranuta de mama focului 😀 Stiu ca nu-i de ris, dar ala chiar era hasliu. Azi mi-am propus ceva ribs-uri. Or fi si astea racite? 😀
ApreciazăApreciază
Pai ce rost ar avea sa-l contacteze pe Razvan? Ce, el decide? 😀
ApreciazăApreciază