Căpuşa nu donează, suge

Compania nu era sindicalizata. Si la drept vorbind, patronul era cam unghie-n git. Jidanel, de! Oricum, eu faceam parte din management, unde salarizarea se apropia intrucitva de media pe industrie. Dar chiar daca n-as fi fost, nu m-ar fi batut gindul sa telefonez  IBEW-ului dupa ajutor. E ca si cum ai cere unei capuse sa-ti doneze singe. In fine, tipologia celor care contacteaza aceste mafii legalizate, este cit se poate de simpla. In general persoane cu liceul terminat si poate si o postliceala, fara familie de intretinut, fara obligatii, fara note de plata, puturosi, din parinti welfare-isti si pe care-i doare-n coltul mesei daca miine vor mai avea sau nu, un serviciu. Dar ce mai tura-vura, citiva technicieni telefoneaza „fratiei” si prin binecunoscute tertipuri comuniste si la adapostul legii, sindicatul respectiv reuseste sa-i prosteasca pe vietnamezii care lucrau in companie. Si uite cum, ajung eu sa particip la sedinte, alaturi de mafioti internationali, pentru a negocia beneficiile lucratorilor.  Meeting-urile in sine sunt un fel de da-mi-o mie, na-ti-o tie.  Mi s-a parut o parodie rasuflata pe care toti trebuia s-o jucam cu devotament. Ma rog, dupa citeva zile de tergiversari, cind deja nu mai stiam de unde s-o apucam si cind ramasesem doar noi la masa, leadership-ul si mafiotii, fara reprezentanti ai muncitorimii, se aude tare si clar „Hai Martin (numele patronului), mai da-mi 25 de centi sa le pot inchide gura, ca si-asa am pierdut o gramada de timp pentru cit cistig ne iese noua ” Va spun drept ca la asta nu ma asteptam, desi stiam ca toti o gindesc. Adica nu era vorba de valoarea muncii, ci de inchisul gurii. Nu era vorba de apararea unei cauze, ci de imbrobodirea unor amariti. Nu era vorba de cistigul muncitorilor, ci de-al mafiotilor. Nu era vorba de etica, ci de hotie. Bineinteles ca tirziu, mult prea tirziu, si-au dat seama si vietnamezii ca degeaba astepti transfuzii de la capuse, chiar daca-s doldora de singe.