Abuz, dar cu masura!

In general dezavuez complezenta si politetea de conjunctura. Prefer vorba directa, privirea dreapta, atitudinea sincera, si gesturile spontane. Sau ma rog, asta-mi place sa cred. Pentru ca de fapt, nu-i chiar asa. E altfel. E chiar pe dos sau de la caz la caz. Am descoperit, nu astazi si nici ieri, ca de fapt citeodata imi doresc acel „de ochii lumii” sau acea „salveaza aparentele”. Poate pentru ca urasc „datu-n spectacol” Nu, nu vreau sa spun ca eu nu m-as da niciodata in spectacol sau in stamba. Ma mai dau, dar asta nu ma impiedica sa urasc actul in sine. Totusi, consider ca sunt si anumite limite peste care eu nu trec. Altii da. Si pentru a nu se crede ca fac aluzie la vreo persoana cunoscuta de pe blog, am sa spun direct la ce ma refer. Exista unii care cind beau uita de audienta si-si dau in petec. Am fost odata invitati la dinner, de o  familie de romani de pe aici. Faptul ca ambi sunt scoliti si ocupa pozitii sociale  bune, as spune ca in cazul lor, nu constituie o circumstanta atenuanta, ci agravanta. Ajungem noi si de la intrare am observat o anumita „distanta” intre ei. Dar astea-s situatii inerente intr-o familie. Cu toate acestea, nu faceau nici cel mai mic efort ca s-o mascheze si asta ne-a facut sa ne simtim foarte stinjeniti. Cum nu eram singura pereche invitata, am trecut usor peste socul inceputului. Si aproape ca uitasem complet, prinsi in discutii cu ceilalti invitati, numai ca dupa doua pahare de ce-or fi fost, el a inceput sa devina agitat si s-o jigneasca. La inceput mai printre dinti scrisniti, ca mai apoi sa-si declame  birjerismele in gura mare, uitindu-se la noi in cautarea unui punct de sprijin. Evident ca nu l-a capatat, fiecare incercind sa-i distraga atentia mai c-o gluma, mai cu intrebari referitoare la orice altceva. Numai ca aburii de alcool erau deja stapini pe creierii idiotului. Sa nu va imaginati ca in acest timp ea tacea din gura, rusinata. Nici vorba. Incepuse sa-l balacareasca si ea cu toata energia. Ce dracu cautam noi acolo? Habar n-am, dar nu mi-as fi imaginat ca asa ceva se poate intimpla in realitate. De ce ne-or fi invitat? Ca sa fiu sincer, am fi vrut sa plecam, dar nu puteam fi noi primii care s-o rada in mod ostentativ. Desi, mai bine plecam de atunci, pentru ca oricum n-am prins sfirsitul dinner-ului. Dobitocul a mai supt un pahar, doua si pina la urma a reusit sa-i dea femeii un picior in cur de-a intins-o pe jos. La faza asta, am ramas consternati si ne-am indreptat dezgustati cu totii spre usa si de acolo spre primul restaurant. De atunci i-am mai vazut cu totul intimplator pe la altii care nu prea stiu de ce-i invita. Pina la urma, putin tact, diplomatie si simt al masurii sunt absolut necesare in societate. Or fi si-n padure, dar acolo n-am trait inca. Se pare totusi ca falsitatea si mascarea aparentelor nu sunt deloc de prost gust, ba sunt chiar de preferat, in anumite situatii.