Vac’09 – Frankfurt (part 1)

Priveam in jos si nu ma mai saturam.  Un lied de culori pe care toamna il cinta la intimplare peste padurile Frakfurtului. Mai frumos de atit nu avea cum sa inceapa scurtul nostru periplu teuton. Nu mi-am dorit niciodata sa vad Germania. De ce? Nici macar nu m-am intrebat vrodata, doar o impingeam mereu spre fundul listei “de vizitat”  In fine, aterizam si sarim in primul taxi. “La Everest birjar!” si mercedesul o lua la vale printre aceleasi paduri in care mintea-si gaseste odihna iar ochiul, incintarea. Cum soferul stia engleza cam cit stiam eu germana, am calatorit in liniste admirind cam tot ceea ce vedeam intr-o profunda necunostinta. De fapt acea zi avea sa fie un fel de roller-coaster pentru noi. Primul lucru care m-a frapat a fost locatia hotelului. O zona exclusiva unde nu vedeai decit nemti… de origine persana. E, la asta nu prea ma asteptasem eu, dar cum nici noi nu eram cine stie ce canadieni pursinge, am decis sa trecem constatarea la “amanunte neglijabile”  Hotelul nou, mic, cochet si foarte curat, ne-a realimentat tonusul terfelit de urmasii lui Darius. Pe usa camerei trona un semn cu fumatul oprit care ne-a bucurat. Dar cind am intrat, ne-a trasnit o putoare de tigari de m-am intrebat pe loc daca nu cumva semnul fusese initial pe dinauntrul usii, intrucit pe culoar mirosea doar a detergenti. Camera in schimb era curata si foarte spatioasa, cu mobilier nou si oarecum sic, iar geamurile imense dadeau in parcul cu platani din fata hotelului. Am lasat geamurile

 larg deschise pentru a polua putin atmosfera parcului si am tuns-o in oras. De la hotel pina in centru era doar un sfert de ceas de mers pe jos si l-am facut bucurosi, determinati sa dam jos berbecutul cu care ne giftuise Mircione. Dupa ce am ratacit fo doua ore printre blocuri si magazine, placut impresionati de tot ce am vazut, am ajuns la Opera, care aducea putin cu cea a Parisului, dar cu vreo doua size-uri mai slabuta si fara ornamente sclipitoare.

De acolo am cotit-o pe  Goethestraße, un fel de Fifth Avenue al Frakfurtului. Cum magazinele erau inchise la acea ora, n-am produs nicio avarie cartilor de credit. Dar nu acelasi lucru se-ntimpla si cu restaurantele care-ti imbiau olfactivul si glandele salivare cu mirosuri de pe intreg mapamondul. Cum eram darimati ca zidul Berlinului, de oboseala si foame, am luat rapid hotarirea sa atacam preparatele specifice locului. Ceea ce pot spune e ca nemtilor le lipsesc papilele gustative. Sa de-a dracu-n el de porc si-n ei de cirnati daca aveau vreun gust. Cine-a mai auzit de cotlet de porc fiert?  Iar varza lor murata e o acreala care-ti sterpezeste dintii instantaneu si-ti lasa si-un polonic de zeama in farfurie de-ti transforma comanda intr-o ciorba de varza cu o fiertura de porc si cartofi prajiti. E, la asa meniu, iti cam vine sa te frankfuti pe ea de gastronomie.

Si daca tot eram pornit pe incercari, am luat si un vin de mere, specialitatea locului. Ei bine, asta mi-a placut. Bun nene! Iti lasa in gura o aroma de ciorapi nespalati care te lesina de placere. Cum prima inghititura a fost si ultima, paharul a ramas plin ceea ce l-a ofensat pe ospatar, banuid cam ce sentimente nutresc fata de traditia lor vinicola. In acelasi timp, cirnatul sotiei (ca de, ce era sa comande o femeie?) arata ca puta unui albinoid dotat. Dar al dracu cirnat, n-avea pic de viata-n el. Spelb si inatractiv de nu-ti venea sa-l bagi nici in gura, nici in cur. Pina la urma, cu chiu cu vai am reusit sa mestecam cite ceva din laturile alea nemtesti si sa plecam spre casa. In drum m-am oprit la o dugheana si mi-am luat un vin frantuzesc, din struguri, care sa-mi schimbe gustul de varza murata si bocanci de caporal pe care inca-l mai simteam in gura. Dar ca sa nu credeti cumva ca Germania se rezuma la un menu  cazon, am sa va spun ca am mincat si lucruri mincabile, ca de exemplu, sendvisuri, strudele, rasoale de porc deep fried si tartaruri.

Dupa “ospat” ne-am intors la  hotel, unde am tras un dus, o gargara prelungita cu vinul frantuzesc, alunecind  apoi cu muschiuletii-n flacari pe patul rece ca bancile parcului de sub fereastra. Dupa un somn fara vise, va urma Frankfurt (part2).